HOTĂRÂRE

privind aprobarea proiectului, a anexei privind descrierea sumară

a investiției propusă a fi realizată și a cheltuielilor legate de proiectul

„Renovarea energetică a Clădirii Direcției de Administrare

a Patrimoniului Public și Privat din Municipiul Târgoviște,

 județul Dâmbovițaîn cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C5 - valul Renovării - Axa prioritară 2 – Schema de Granturi pentru Eficiență Energetică și Reziliență în Clădiri Publice

 

       Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 06.10.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 32588/30.09.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 32589/30.09.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 440/2022 pentru aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.1/1, componenta 5 - Valul renovării, axa 2 -Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operatiunea B.1 - Renovarea integrata (consolidare seismica si renovare energetica moderata) a cladirilor publice;

§ Prevederile HCL nr. 288/30.08.2022 privind aprobarea proiectului, a anexei privind descrierea sumară a investiției propusă a fi realizată și a cheltuielilor legate de proiectul „Renovarea energetică a Clădirii Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovițaîn cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C5 - valul Renovării - Axa prioritară 2 – Schema de Granturi pentru Eficiență Energetică și Reziliență în Clădiri Publice

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. 4 lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

       În temeiul art. 139 alin. (3) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

   HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă participarea Municipiului Târgoviște în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.1: – Renovarea integrată (consolidare seismică și renovarea energetică moderată) a clădirilor publice, derulat prin Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, în vederea depunerii proiectului de investiții: „Renovarea energetică a Clădirii Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița” pentru obtinerea finanțării în cadrul apelului de proiecte de renovare integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice, titlu proiect PNRR/2022/C5/2/B.1/1.

Art. 2 Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului de investiții „Renovarea energetică a Clădirii Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, în cuantum de 3.373.329,40 lei valoare fără TVA, reprezentând 4.014.261,99 lei  valoare cu TVA, respectiv 815.459,40  euro cu TVA.

Art. 3 Se aprobă asigurarea și susținerea din bugetul local al Municipiului Târgoviște a contribuției financiare aferente cheltuielilor neeligibile necesare pentru implementarea proiectului, cheltuieli care pot rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractul de lucrări.

Art. 4 Se aprobă descrierea sumară a investiției propusă prin proiect, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5 Prin implementarea proiectului se asumă atingerea indicatorilor de performanță energetică ai clădirii reabilitate, conform Anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6 Se împuternicește domnul Daniel-Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște, reprezentant legal al Municipiului Târgoviște, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele Municipiului Targoviste.

Art. 7 Sursele de finanțare ale proiectului sunt Planul Național de Redresare și Reziliență - Componenta C5 - Valul Renovării - Axa prioritară 2 – Schema de Granturi pentru Eficiența Energetică și Reziliența în Clădiri Publice și bugetul local.

Art. 8 Începând cu data prezentei HCL nr. 288/30.08.2022 se abrogă.

Art. 9 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște, Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.    

 

                                                                      CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                               SECRETARUL GENERAL,

                                                                                    AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE

         jr. Cătălin Rădulescu                                           jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

     Nr.   359

     Tgv. 06.10.2022

     Redactat 2 ex.

     cons. Diana Ion