CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI             

TARGOVISTE                                                                       

DAPPP- SERVICIUL PIETE                                     

 

 

 

 

REGULAMENT

pentru functionarea Pietei Bucegi

           

 

CAP. I. PREVEDERI  GENERALE

 

Art.1 Denumirea pietei :Bucegi.

Art.2 Sediul pietei :Targoviste, str. Constantin Brancoveanu, M.IV.

Art.3 Denumirea administratorului pietei:

(1)Consiliul Local al Municipiului Targoviste- Directia de Administrare a Patrimoniului Public  si Privat.

Art.4 Hotararea consiliul local privind localizarea pietei si specificul acesteia : nr. 98/2000 si 110/25.05.2001.

Art.5 Autorizatia de functionare eliberata de Primaria Municipiului.

 

CAP. II. Tipul pietei si categoria de marfuri comercializate

 

Art.6 Tipul pietei: piata mixta, respectiv cu  structuri de vanzare destinate comercializarii produselor si serviciilor specifice pietelor agroalimentare.

Art.7 Natura produselor si serviciilor de piata care se comercializeaza este urmatoarea : legume, fructe, produse alimentare preambalate, produse nealimentare (articole de imbracaminte, incaltaminte, produse de uz gospodaresc, etc.), lapte si produse lactate, flori, produse sezoniere (brazi, pepeni, varza, etc.), paine si produse de simigerie (covrigi), articole de uz veterinar, produse de patiserie, etc.

Art.8 Piata are un caracter permanent diurn, fiind amplasate in zonele de atractie comerciala si foarte populate.

Art.9 Orarul de functionare:

-         In perioada aprilie- septembrie:

luni- vineri: 600-2000

sambata- duminica: 600-1500

-         In perioada octombrie-martie:

luni- vineri: 700-1800

sambata-duminica:700-1500

Art.10 Program de aprovizionare cu marfa in piata:

-         Luni-vineri: 1200-1500

-         Sambata-duminica: 600-800

 

 

CAP. III. Planul pietei

Art.11 Planul pietei este prevazut in Anexa nr.1 a prezentului regulament.

 

 

CAP. IV. Descrierea  ansamblului pietei si a platoului

 

Art.12 Suprafata totala a pietei-925 mp.

Art.13 Suprafata totala a platoului-486 mp din care suprafata acoperita 486 mp.

Art.14 Piata agroalimentara propriu zisa  are o forma dreptunghiulara, este pavata, acoperita si deschisa pe toate laturile.

Art.15 Platoul Pietei Bucegi este sectorizat pe specific de produse comercializate, astfel:

- platou central acoperit, sector pentru producatori particulari ce comercializeaza legume, fructe, carne, lapte, produse lactate, etc.;

- platou secundar descoperit, sector  pentru produse de sezon ( varza, pepeni, cartofi, etc., poate fi folosit si ca parcare, situat in capatul dinspre casieria autogarei.

Art.16 In zona platoului central este realizat un spatiu care adapostesc:

·        Grupuri sanitare pentru barbati si femei

·        Biroul organelor de paza si ordine

·        Biroul  casierilor pietei

·        Spatiu pentru comercializarea laptelui si a produselor lactate

·        Magazin nealimentar

Art.17 Comertul cu marfuri alimentare si nealimentare se realizeaza in magazine distincte, situate de jur imprejurul pietei.

Art.18 (1) Piata de legume si fructe, ca si bazarul pietei, este mobilata cu tarabe realizate dintr-un blat din fibra de sticla, fixat pe schelet metalic.

(2) Suprafata de expunere a marfii are 1 mp, iar cea de depozitare, situate sub blatul tarabei are 1 mp.

Art.19 Producatorii individuali de lapte si produse lactate au la dispozitie un spatiu amenajat si dotat conform cerintelor normativelor in vigoare, specifice acestui gen de activitate.

Art.20 Pentru colectarea si depozitarea deseurilor in vederea ridicarii lor, piata a fost prevazuta cu o rampa de gunoi. Aceasta este o platforma betonata, cu posibilitati de scurgere a apei, pe care sunt amplasate containere acoperite.

 

CAP.V. Serviciile prestate utilizatorilor pietei

 

Art.21 Seful Serviciului Piete  asigura buna functionare a acesteia, cu respectarea tuturor normativelor legale in vigoare.

Art.22 Seful Serviciului Piete pune la dispozitia utilizatorilor acesteia, structuri de vanzare destinate comercializarii produselor si serviciilor specifice pietei. Acest lucru se realizeaza numai pe baza de cerere scrisa si cu aprobarea conducerii pietelor.   

Art.23 (1) In spatiul in care se pastreaza cantarele si greutatile exista un numar suficient de mijloace de cantarire, in stare de functionare, verificate  metrologic, care pot fi inchiriate, contracost, de catre utilizatorii  pietei.

(2) Pentru verificarea cantitatilor achizitionate, piata dispune de un cantar de control, care poate fi folosit gratuit  de catre orice cumparator.

Art.24 La  biroul sefului Serviciului Piete, utilizatorii pietei pot obtine toate informatiile legate de activitatea pietei, pot depune cereri pentru obtinerea unui loc de vanzare in piata, pot achita taxele de rezervare a locurilor din piata sau taxele zilnice pentru folosirea locurilor din piata, isi pot rezolva majoritatea problemelor legate de activitatea din piata.

Art.25 Piata dispune de locuri de parcare.

Art.26 In piata functioneaza un grup sanitar (cu cabine separate pentru barbati si femei).

Art.27 Lucratorii Politiei Locale au birou special amenajat in piata. Acestia ofera servicii de specialitate numai pe timpul noptii.

Art.28 Langa cantarul de control se afla condica de sugestii si reclamatii, pusa la dispozitia utilizatorilor pietei.

Art.29 Pentru P.S.I. piata are hidranti exterior si  un punct special amenajat de prima interventie (inclusiv lada cu nisip).

Art.30 Utilizatorii pietei au la dispozitie un bazin pentru spalarea si improspatarea produselor. Apa de la robinet este potabila.

Art.31Comerciantii sau producatorii agricoli care doresc sa-si pastreze locul de vanzare pe o perioada mai mare de timp, au posibilitatea ca in schimbul unei taxe lunare sa rezerve locul respectiv. Acest lucru le da dreptul de a gasi zilnic liber acel loc, cu conditia de a nu se prezenta cu marfa la piata dupa ora 8:00, caz in care isi pierd dreptul de rezervare pe acea zi.

Art.32  Spatiile comerciale si terenurile pentru amplasarea magazinelor proprii pot fi inchiriate de catre firme particulare sau persoane fizice autorizate, numai prin licitatie, organizata pe baza de hotarare a Consiliului Local.    

Art.33 (1) Piata este racordata la reteaua de iluminat public, la reteaua electrica, la reteaua de apa si canalizare si la reteaua de gaze.

(2) Centrala termica furnizeaza apa calda si asigura incalzirea pe  timp de iarna.   

 

 

CAP.VI. Organizarea comertului in piete

 

Art.34 Activitatea comerciala prestata de utilizatori in Piata Bucegi (producatori si comercianti) se poate desfasura numai avand la baza urmatoarele documentele legale pentru producator (buletin/carte identitate, certificat producator, certificat de calitate a produselor comercializate, buletin de verificare metrologic, autorizatii, avize specifice, dupa caz) sau calitatea de comerciant (documente de functionare si constituire a societatii comerciale, a asociatiei familiale si a persoanei fizice, vizata anual, CUI, buletin de verificare metrologic, autorizatie sanitara de functionare, autorizatie sanitar veterinara, documente de provenienta pentru produsele comercializate). Producatorii particulari pot inchiria tarabe zilnic. Taxa se incaseaza  pe baza de  bilet de taxare, pana la ora 1100. Activitatile de comert se realizeaza numai in spatiile sectorizate, la solicitarea producatorilor agricoli sau agenti economici. Comercilaizarea se face numai cu aprobarea conducerii pietei. Comercializarea produselor de sezon (varza, pepeni, brazi) se realizeaza in locuri amenajate si nu se pot inchiria mai mult de 2 locuri.

Art. Utilizatorii au obligatia de a folosi numai tarabele puse la dispozitie de seful pietei/conducere.

Art.36   Amplasarea altor tipuri de suprafete de expunere care nu sunt proprietatea pietei este interzisa fara aprobare din partea conducerii pietei.

Art.37   Agentii economici pot solicita, pe baza de cerere scrisa,  desfasurarea comertului de intampinare in fata spatiului inchiriat  din piata,  pe o suprafata cuprinsa intre 1-3 mp. In cazul in care conducerea pietei este de acord cu desfasurarea comertului de intampinare, agentului economic i se va elibera o autorizatie de ocupare temporara a domeniului public, pe perioada solicitata de acesta. Plata  taxei de comert de intampinare se va face anticipat pe perioada solicitata .

Art.38   Agentii economici care vor efectua comertul de intampinare  vor folosi mobilier stradal agreat de autoritatea locala.

 

CAP.VII.Drepturile si obligatiile utilizatorilor pietei

 

Art.39 Drepturi:

-         Sa aiba acces la toate serviciile care le ofera administratia pietei;

-         Sa poata practica preturile pe care le considera optime pentru produsele pe care le comercializeaza;

-         Sa fie informat asupra perioadei si orarului de functionare al pietei;

-         Sa rezerve,contracost, un loc de vanzare, cel mult doua, functie de posibilitatile pietei si sa beneficieze de facilitatile pe care le ofera rezervarea;

-         Sa utilizeze bazinul pentru improspatarea produselor agricole;

-         Sa aiba acces gratuit  la cantarul de control;

-         Sa aiba posibilitatea de a inchiria cantare verificate metrologic;

-         Sa se poata informa facil asupra tarifelor practicate in piata.

Art.40  Obligatii:

-         Se interzice comercializarea in piete fara documente legale;

-         Sa respecte sectorizarea pietei;

-         Sunt obligati sa afiseze datele de identificare a marfurilor, preturile si tarifele practicate la loc vizibil;

-         Sa inscriptioneze denumirea persoanei fizice autorizate (producator agricol, persoana juridica, intreprindere individuala, etc.) la loc vizibil, usor de citit, care nu poate fi stearsa;

-         Sa respecte intocmai legislatia in vigoare, referitoare la desfacerea produselor;

-         Sa achite taxele pentru ocuparea locurilor de vanzare din piata ;

-         Sa nu folosirea alt tip de mobilier, decat cel acceptat de conducerea pietei;

-         Sa nu foloseasca lazi sau alte ambalaje in jurul spatiului de vanzare;

-         Se interzice producatorilor si reprezentantilor societatilor comerciale, persoanelor fizice, asociatiilor familiale amplasarea meselor particulare pe trotuare si platoul pietei, fara acordul conducerii pietei;

-         Sa asigure expunerea estetica a produselor;

-         Sa nu acopere produsele cu prelate, folii de plastic, si sa nu  foloseasca alte  improvizatii;

-         Sa respecte suprafata  de 1mp pentru expunerea marfii pe taraba, in ladite;

-         Sa respecte suprafata  de 1mp pentru depozitarea marfii sub  blatul tarabei, in ladite;

-         Sa pastreze curatenia in perimetrul spatiului inchiriat, in caz contrar urmand ca la doua atentionari scrise sa piarda dreptul de a mai desfasura activitatea in piata;

-         Se interzice comercializarea produselor agroalimentare in afara spatiului de vanzare(boxe);

-         Se interzice comercializarea urmatoarelor produse: varza, pepeni, brazi in locuri neamenajate;

-         Sa efectueze cantarirea produselor intr-un loc vizibil, pe suprafete orizontale, fara obiecte care sa vicieze rezultatele masuratorilor, indicatia masuratorii trebuie sa fie vizibila pentru cumparatori;

-         Persoanele care utilizeaza cantare si/sau greutati inchiriate de la magazia de cantare trebuie sa respecte urmatoarele reguli:

o       Sa controleze la primire buna functionare a mijloacelor de masurare inchiriate;

o       Sa verifice la inchiriere existenta marcii metrologice de verificare de pe mijloacele de masurare inchiriate si sa nu accepte decat  mijloace de masurare legale;

o       Sa efectueze reglajul la zero al cantarului la locul de vanzare;

o       Sa nu instraineze si sa nu schimbe cantarul inchiriat sau greutatile de lucru cu cele ale altor persoane, in caz contrar este obligat sa achite taxa de verificare a acestora stabilita prin Hotarare a Consiliului Local;

o       Sa pastreze talerul de greutati si/sau tasul fara sarcina, astfel incat cumparatorul sa poata observa corecta echilibrare a cantarului.

-         Persoanele care dispun de mijloace de cantarire personale trebuie sa respecte prevederile de mai sus, cu mentiunea ca este interzisa folosirea acestora fara a avea buletin de verificare in termenul de valabilitate;

-         Sa nu ofere spre vanzare marfurile din mers;

-         Sa nu ofere spre vanzare marfuri a caror comercializare pe piata este interzisa   (substante inflamabile sau explozive, arme de foc si munitie, bauturi alcoolice, animale vii, materiale pornografice, etnobotanice, etc.);

-         Comerciantii din zona de comercializare cu ridicata a produselor agricole sa nu vanda cu amanuntul – sub 10 kg;

-         Sa aiba un comportament civilizat in raport cu cumparatorii, cu personalul administratiei pietelor, cu organele de control;

-         Sa fumeze numai in locurile special amenajate in acest sens;

-         Este interzisa vanzarea produselor agroalimentare din autovehicule;

-         Este interzisa utilizarea aparatelor electrice, electrocasnice si electronice, cu exceptia cantarelor si caselor de marcat;

-         Este interzisa comercializarea produselor agroalimentare si nealimentare pe trotuare, cai de acces sau pe spatiile dintre randurile de tonete;

-         Este interzisa mutarea, modificarea, degradarea sau distrugerea mijloacelor fixe sau obiectelor de inventar care apartin pietei;

-         Este interzisa stationarea autovehiculelor in parcare, in afara programului de functionare a pietei;

-         Sa incheie contracte de ridicare a deseurilor cu societati comerciale specializate in colectarea deseurilor.

 

 

CAP. VIII.Drepturile si obligatiile  Sefului Serviciului Piete

 

Art. 41 Seful Serviciului Piete are urmatoarele drepturi si obligatii:

a)      Elaboreaza regulamentul pentru functionarea pietei;

b)      Verifica daca utilizatorii pietei au calitatea de producator agricol/comerciant autorizat si nu permite accesul la locurile de vanzare altor persoane;

c)      Afiseaza la loc vizibil si in mod lizibil regulamentul pietei, orarul de functionare, precum si tarifele practicate in piata;

d)      Sprijina organele de control autorizate;

e)      Nu admite in piata un numar mai mare de utilizatori, decat limita  locurilor de vanzare existente in sectorul de piata destinat desfacerii produselor oferite de acestia;

f)        Stabileste sectorizarea pietei;

g)      Asigura evidenta locurilor de vanzare si asigura atribuirea acestora producatorilor agricoli si comerciantilor in ordinea solicitarilor ;

h)      Asigura verificarea periodica, din punct de vedere metrologic a cantarelor pe care le ofera spre inchiriere utilizatorilor pietei;

i)        Asigura un numar de cantare in stare de functionare, suficient, destinat comercializarii de catre producatorii agricoli a legumelor si fructelor;

j)        Asigura gratuit cantare de control pentru verificarea de catre cumparatori a corectitudinii cantaririlor;

k)      Asigura locuri de parcare pentru utilizatorii pietei;

l)        Asigura aplicarea masurilor dispuse de organele de control;

m)    Asigura si urmareste sectorizarea pietei;

n)      Verifica daca utilizatorii pietei au afisate numele si sediul social;

o)      Modifica sectorizarea pietei ori de cate ori este cazul, fie permanent pentru o mai buna organizare, fie temporar cu ocazia unor sarbatori legale sau a unor evenimente, orice modificare de acest gen va fi adusa la cunostinta Politiei Locale.

 

 

CAP. IX. Sanctiuni

 

Art.42 Constituie contraventie si se sanctioneaza urmatoarele fapte:

-         Nerespectarea sectorizarii pietei, cu amenda cuprinsa intre 200-500.

-         Expunerea si vanzarea de marfuri in afara locului de vanzare alocat, precum si direct pe paviment sau din autovehicule, cu amenda cuprinsa intre 300-600 lei.

-         Expunerea la vanzare a produselor murdare, precum si sortarea/spalarea acestora in incinta pietei in locuri neamenajate, cu amenda  cuprinsa intre 200-500 lei;

-         Subinchirierea tonetelor sau spatiilor de vanzare, cu amenda cuprinsa intre 300-600 lei.

-         Refuzul de a achita taxa pentru ocuparea locului de vanzare din piata, cu amenda cuprinsa intre 250-500 lei.

-         Refuzul de a achita taxa sau abonamentul de parcare, dupa caz, ca si parcarea in locuri neautorizate, cu amenda cuprinsa intre 250-500 lei, sau prin blocarea rotilor, cu plata corespunzatoare pentru deblocare.

-         Fortarea barierelor pentru a intra cu mijloacele de transport pe teritoriul pietei in afara programului de aprovizionare, cu amenda cuprinsa intre 500-1000 lei.

-         Nerespectarea curateniei la locul de vanzare si in jurul acestuia,  neevacuarea gunoiului la sfarsitul zilei in locurile special amenajate,  depozitarea de ambalaje pe caile de acces si in alte locuri decat cele stabilite, cu amenda intre 200-500 lei.

-         Oferirea spre vanzare a produselor a caror comercializare este interzisa pe teritoriul pietei, cu amenda cuprinsa intre 200-500 lei.

-         Oferirea spre vanzare a marfurilor din mers, cu amenda cuprinsa intre 100-200 lei.

-         Ocuparea abuziva (fara aprobare scrisa din partea conducerii DAPPP) a zonelor din incinta pietei sau ocuparea unei suprafete suplimentare, cu  amenda   cuprinsa intre 200-500 lei.

-         Comercializarea produselor agricole cu amanuntul in zona de comert cu ridicata , cu amenda cuprinsa intre 300-500 lei.

-         Neincheierea contractului de ridicare a deseeurilor, cu amenda cuprinsa intre 100-200 lei.

-         Fumatul in alte zone decat cele amenajate, consumul de seminte si de bauturi alcoolice in incinta pietei, cu amenda cuprinsa intre 100-300 lei.

-         Practicarea cersetoriei, a jocurilor de noroc, a vagabondajului si altor activitati de acest fel, cu amenda cuprinsa intre 100-300 lei.

 

Art.43 Repetarea abaterilor de mai mult de trei ori duce la interzicerea desfasurarii de acte de comert pe teritoriul pietei de catre comerciantul in cauza.

Art.44 Constatarea si sanctionarea contraventiilor prevazute de art. 42 se realizeaza de catre politistii locali.

Art.45 Nerespectarea celorlalte obligatii ale utilizatorilor pietei  se sanctioneaza de catre organele de specialitate abilitate conform legislatiei specifice in vigoare.

 

 

CAP. X. Dispozitii finale

 

Art.46 Prevederile prezentului regulament se completeaza cu alte dispozitii cuprinse in acte normative specifice, in vigoare.

Art.47 Prezentul Regulament va putea fi modificat, cat si/sau completat prin Hotararea Consiliului Local Targoviste.