PROCES VERBAL

încheiat în urma ședinței ordinare a

Consiliului Local Municipal Târgoviște

din data de 29.10.2015

 

     Dl. Chiru Cătălin Cristea, întrucât sunt prezenți 20 din numărul de 21 de consilieri în funcție, absentă fiind Diaconu Diana, declară: Ședința este legal constituită și își poate desfășura lucrările în conformitate cu prevederile Legii Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

     Această ședință ordinară a Consiliului Local Municipal Târgoviște a fost convocată p. Primarul Municipiului Târgoviște de dl. jr. Cristian-Daniel Stan-Viceprimar, prin Dispoziția nr. 3083 din data de 23.10.2015.

     La această ședință participă directori ai societăților din subordinea Consiliului Local, șefi de servicii din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului precum și reprezentanți ai mass-media locală.

Ședința de astăzi este condusă de dl. cons. Ion Dobândă.

Se supune la vot ordinea de zi. Se aprobă cu 20 voturi pentru.

Se supune la vot procesul verbal al ședinței extraordinare din data de 07.09.2015. Se aprobă cu 19 voturi ”pentru” și o abținere - Tică Dănuț.

Se supune la vot procesul verbal al ședinței extraordinare din data de 22.09.2015. Se aprobă cu 20 voturi ”pentru” .

 Se supune la vot procesul verbal al ședinței ordinare din data de 30.09.2015. Se aprobă cu 17 voturi ”pentru” și 3 abțineri: Dumitrescu Claudiu, Enache Lucian și Tică Dănuț.

1.    Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de ocupare a funcțiilor publice pentru anul 2016

     Se dă cuvântul dlui. Nițu, Șef Serviciu Resurse Umane, pentru a prezenta materialul. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Dl. Secretar precizează că există o problemă la consola președintelui de ședință, care nu a putut vota. Dl. Dobândă precizează că este  acord cu proiectul de hotărâre. Se respinge cu 10 voturi pentru, 2 voturi împotrivă: Albu Andrei și Pantea Viorel și 8 abțineri: Babeu Pavel, Dumitrescu Claudiu, Enache Lucian, Georgescu Alen, Mocanu Livia, Moțoc Honorius, Prisăcaru Ciprian și Tică Dănuț.

     Deoarece există o problemă cu sistemul electronic de vot se propune schimbarea modalității de vot, prin ridicarea mâinii. Se aprobă cu 20 de voturi pentru.

2.    Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și statului de funcții ale unor instituții din subordinea Consiliului Local Municipal Târgoviște

     Se dă cuvântul dnei. Tănase, din partea Direcției de Salubritate, pentru a prezenta materialul. Dl. Moțoc precizează că două posturi din cadrul Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân provin de la Teatrul Municipal Tony Bulandra, prin desființarea postului de director adjunct artistic și a unui post de actor și nu consideră oportun acest proiect de hotărâre.

     Dl. Primar precizează că a existat o solicitare către Teatrul Municipal Tony Bulandra, în urma căreia, din cele 8 posturi vacante care existau, Teatrul a informat că poate reduce 2 posturi, cele amintite de dl. Moțoc. Dl. Răducanu consideră că trebuiau angajați mai mulți oameni la Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân, având în vedere problemele create de existența acestor câini.

     Dl. Prisăcaru afirmă că problema câinilor fără stăpân trebuie rezolvată, dar există o problemă cu spațiul în care sunt duși acesti câini, care este insuficient. Dl. Primar afirmă că acest punct al ordinii de zi vizează două aspecte: transformarea unui birou în serviciu, așa cum prevede legislația în vigoare și mărirea numărului oamenilor care desfășoară activitatea de prindere a câinilor, prin crearea unei noi echipe de lucrători la ecarisaj. De asemenea precizează că acest punct al ordinii de zi poate fi corelat cu punctul 10, care prevede trecerea în administrarea Direcției de Salubritate a bunurilor imobile situate în sat Priboiu, în vederea realizării unui adăpost pentru câinii fără stăpân.

     Dl. Enache consideră că nu poate fi comparată activitatea unui director al teatrului cu cea a unor hingheri și consideră degradantă acestă transformare de posturi. Dl. Primar amintește că teatrul a renunțat la postul de director artistic și precizează că problema câinilor fără stăpân trebuie tratată cu seriozitate.  

     Dl. Georgescu precizează că toți câini ridicați de pe străzi sunt în adăpostul Primăriei, unde nu pot râmâne pe perioadă nedeterminată și dorește să știe câți câini sunt la acest moment. Dl. Primar afirmă că se respectă legislația în vigoare, iar câinii sunt eutanasiați după 14 zile lucrătoare, iar la acest moment în adăpost sunt 80 de câini. Dl. Georgescu precizează că se va face un nou adăpost la Piboiu, dar nu va fi rezolvată problema hranei pentru câinii care vor fi strânși și dorește să știe câți câini au eutanasiați până în prezent. Dl. Badea afirmă că după cele 14 zile lucrătoare câinii sunt eutanasiați și precizează că există probleme cu asociațiile care împiedică activitatea legată de câinii fără stăpân. De asemenea afirmă că persoanele angajate la adăpost demisionează datorită tensiunilor existente. Din câinii existenți în adăpost 600 au fost adoptați de un ONG și 17 eutanasiați, din 52, deoarece s-au creat presiuni și au existat incidente care care au împiedicat eutanasierea. Dl. Georgescu dorește să știe ce măsuri au fost luate împotriva celor care au împiedicat activitatea de eutanasiere. Dl. Badea precizează că au fost depuse plângeri și există dosare pe rolul instanțelor. Dl. Georgescu amintește că în urmă cu 4 luni a fost alocată o sumă de 100.000 lei pentru sterilizarea câinilor cu stăpân și dorește să știe câți bani au fost cheltuiți din suma inițială. Dl. Primar afirmă că sumele s-au cheltuit conform solicitărilor existente. Dl. Georgescu amintește că a solicitat să facă parte din comisia care stabilea caietul de sarcini al activității de sterilizare a câinilor cu stăpân, dar nu a fost convocat și amintește că acțiunea trebuia să se desfășoare cu acordul Direcției Sanitar Veterinare.  Dl. Primar precizează că acțiunea a fost demarată la solicitarea Direcției Sanitar Veterinare și amintește că au fost date comunicate de presă legate de sterilizarea câinilor cu stăpân. De asemenea precizează că la următoarea ședință vor fi prezentate materialele de presă pe acest subiect.

     Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se respinge cu 10 voturi pentru și 10 abțineri: Dumitrescu Claudiu, Enache Lucian, Georgescu Alen, Tică Dănuț, Prisăcaru Ciprian, Pantea Viorel, Babeu Pavel, Mocanu Livia, Moțoc Honorius și Albu Andrei.

3.    Proiect de hotărâre privind modificarea regulamentului de organizare și funcționare, organigramei și statului de funcții ale Direcției de Asistență Socială

     Se dă cuvântul dnei. Iordache pentru a prezenta materialul. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 19 voturi pentru, dl. Stan nu este în sală, proiectul devenind H.C.L. nr. 270.

4.    Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Târgoviște în vederea constituirii Grupului de Acțiune Local㠔Târgoviștea egalității de șanse”

     Se dă cuvântul dlui. Apostol pentru a prezenta materialul. Dl. Enache amintește că Municipiul Târgoviște nu face parte dintr-un Grup de Acțiune Locală și dorește să știe ce G.A.L. a demarat acest proiect. Dl. Apostol precizează că prin proiectul de hotărâre se propune constituirea acestui G.A.L. și demararea selecției de parteneri publici.

     Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 19 voturi pentru și o abținere - Albu Andrei, proiectul devenind H.C.L. nr. 271.

5.    Proiect de hotărâre privind acordarea de facilități fiscale contribuabililor din Municipiul Târgoviște

     Se dă cuvântul dlui. Crintescu, Șef Servicu Taxe și Impozite, pentru a prezenta materialul. Dl. Enache precizează că în fiecare an a fost adoptată o astfel de hotărâre, dar consideră că nu este corect față de cei care își plătesc impozitele în termenul prevăzut de lege. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 20 de voturi pentru, proiectul devenind HC.L. nr. 272.

6.    Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție la data de 30.09.2015

     Se dă cuvântul dnei Popa, directorul Direcției Economice, pentru a prezenta materialul. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 17 de voturi pentru, o abținere - Pătrașcu Eugen și 2 consilieri lipsesc din sală: Prisăcaru Ciprian și Dumitrescu Claudiu, proiectul devenind HC.L. nr. 273.

7.    Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Târgoviște pe anul 2015

     Se dă cuvântul dnei Popa, directorul Direcției Economice, pentru a prezenta materialul. Dl. Moțoc solicită detalii legate de participarea la Târgul de Turism. Dna. Popa informează că a prezentat un deviz general pentru evenimentul menționat de dl. Moțoc și menționează că detaliile legate de eveniment vor fi prezentate de Alina Dumbravă. Dna. Dumbravă precizează că se dorește stabilirea oportunității participării Municipiului Târgoviște la Târgul de Turism de la ROMEXPO ce se va desfășura în perioada 12 - 15 noiembrie. Precizează că standul va avea o suprafață de 45,5 mp, iar spațiul va fi amenajat sub forma unei cetăți - o replică a Turnului Chindiei, cu o înălțime de 3 m și a Cetății de Scaun a Municipiului Târgoviște, iar pe parcursul desfășurării târgului vor fi prezentate evenimentele ce vor avea loc în municipiu în anul viitor. De asemenea va fi amenajată o scenă pe care actori ai Teatrului Municipal Tony Bulandra vor interpreta momente care să evidențieze evenimentele anului viitor.

     Dl. Moțoc consideră că este necesară participarea la Târgul de Turism, însă suma alocată evenimentului este mare. Dna. Dumbravă precizează că închirierea spațiului presupune o sumă mare de bani, fiind vorba de 98 de euro/mp, iar pentru realizarea decorului 3D este necesară o sumă de 25.000 lei. Dl. Moțoc precizează că se poate solicita ajutorul studenților de la artă plastică pentru realizarea decorului necesar. Dna. Dumbravă precizează că un concept general trebuie realizat de o persoană cu experiență, dar la realizarea decorului va fi solicitat ajutorul studenților de la artă plastică.

     Dl. Georgescu consideră oportună prezența municipiului la un astfel de eveniment, dar precizează că târgul de toamnă nu atrage foarte mulți vizitatori. De asemenea consideră că suma alocată evenimentului este foarte mare și dorește să știe de ce au fost alocați 4.500 lei pentru masă și cazare, în condițiile în care diurna pentru o persoană este 32 lei/zi. Mai precizează că și suma pentru costume și recuziță este mare - 5.000 lei și afirmă că poate fi folosită recuzita utilizată la evenimentele desfășurate pe parcursul anului. Dna Dumbravă precizează că până la acest moment recuzita era închiriată, acum dorindu-se a se realiza un decor care să rămână în custodia Primăriei Municipiului Târgoviște. Dl. Georgescu propune să se ia legătura cu Camera de Comerț și Industrie Dâmbovița, deoarece prețul pe mp pătrat închiriat pentru stand poate scădea la jumătate dacă există o colaborare cu instituția mai sus amintită. Dl. Pătrașcu precizează că târgul de turism este important, iar spațiile închiriate cu ajutorul Camerei de Comerț au fost ocupate de 2-3 luni. Dl. Georgescu propune ca suma alocată pestru Târgul de Turism să fie redusă de la 100.000 lei la 50.000 lei. Dl. Prisăcaru consideră că propunerea dlui. Georgescu trebuie supusă la vot. Dl. Secretar dorește să fie făcută o propunere de realocare a restului de 50.000 lei din suma inițială. Dl. Georgescu consideră că diferența poate fi alocată pentru anveloparea blocurilor. Dl. Primar dorește să știe dacă suma de 50.000 lei este suficientă pentru participarea la Târgul de Turism. Dna. Dumnbravă afirmă că suma este insuficientă deoarece doar închirierea standului presupune o sumă de aproximariv 30.000 lei. Dl. Primar precizează că, în cazul în care dl Georgescu își păstrează amendamentul, în calitate de inițiator propune realocarea sumei de 100.000 către alte acțiuni și nu către participarea la Târgul de Turism, deoarece suma de 50.000 este insuficientă. Dl. Moțoc propune ca proiectul de hotărâre să fie supus la vot în forma inițială. Dl. Prisăcaru precizează că este oportună participarea la acest Târg de Turism și propune ca suma propusă inițial să fie păstrată. Dl. Georgescu își retrage amendamentul.

     Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma propusă de excutiv. Se aprobă cu 19 voturi pentru, dl. Dumitrescu lipsește din sală, proiectul devenind H.C.L. nr. 274.

    Dl. Țuțuianu consideră că atunci când se fac amendamente pe proiectele de hotărâri trebuie sa fie justificate, susținute de documente și în conformitate cu legea.

8.    Proiect de hotărâre privind aprobarea scoaterii la licitație în vederea valorificării a unor mijloace fixe ale Direcției de Salubritate, aprobate la casare

     Se dă cuvântul dnei. Mihai pentru a prezenta materialul. Se fac propuneri pentru membrii comisiei: Bănescu Rodica, Pantea Viorel și Răducanu Tudorică. Se propune votul deschis. Se aprobă cu 16 voturi pentru, din sală lipsind Mocanu Livia, Rădulescu Cătălin, Păunescu Andrei și Dumitrescu Claudiu. Se supune la vot componența comisiei. Se aprobă cu 16 voturi pentru din sală lipsind Mocanu Livia, Rădulescu Cătălin, Păunescu Andrei și Dumitrescu Claudiu. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 15 voturi pentru, din sală lipsesc: Mocanu Livia, Rădulescu Cătălin, Țuțuianu Ioan, Păunescu Andrei și Dumitrescu Claudiu, proiectul devenind H.C.L. nr. 275.

9.    Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Târgoviște în vederea scoaterii din funcțiune și casarii a bunului imobil ”Pivniță alimente – Grădinița cu program prelungit nr. 13”

     Se dă cuvântul dnei Popa, directorul Direcției Economice, pentru a prezenta materialul. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 16 voturi pentru, din sală lipsesc Dumitrescu Claudiu, Mocanu Livia, Pantea Viorel și Rădulescu Cătălin, proiectul devenind H.C.L. nr. 276.

10.     Proiect de hotărâre privind transmiterea în administrarea Direcției de Salubritate a bunurilor imobile situate în comuna Brănești, sat Priboiu (fosta U.M. Lăculețe)

     Se dă cuvântul dnei Popa, directorul Direcției Economice, pentru a prezenta materialul. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 18 voturi pentru, din sală lipsesc Dumitrescu Claudiu și Rădulescu Cătălin, proiectul devenind H.C.L. nr. 277.

11.     Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului Verbal nr. 3/2015 al comisiei de vânzare a locuințelor A.N.L.

     Se dă cuvântul dlui. Maican, directorul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, pentru a prezenta materialul. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 17 voturi pentru, din sală lipsesc Dumitrescu Claudiu, Pătrașcu Eugen și Rădulescu Cătălin, proiectul devenind H.C.L. nr. 278.

12.     Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului Verbal nr. 3/2015 al Comisiei de analiză și repartizare a locuințelor cu chirie pentru tineri prin A.N.L.

     Se dă cuvântul dlui. Maican, directorul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, pentru a prezenta materialul. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 18 voturi pentru, din sală lipsesc Dumitrescu Claudiu și Pătrașcu Eugen, proiectul devenind H.C.L. nr. 279.

13.     Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului Verbal nr. 4/2015 al Comisiei de analiză și repartizare a locuințelor sociale

     Se dă cuvântul dlui. Maican, directorul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, pentru a prezenta materialul. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 19 voturi pentru, din sală lipsește Dumitrescu Claudiu, proiectul devenind H.C.L. nr. 280.

     Dl. Enache amintește că în ședința extraordinară din data de 07.09.2015 a adresat o interpelare legată de amenda de 80.000 lei, iar dl Primar a promis că la următoarea ședință va prezenta cine este responsabil pentru primirea acesteia. De asemenea dorește să primească un răspuns legat de cei care se fac vinovați de nerespectarea termenelor de achiziție în anul 2013. Dl. Primar afirmă că generic este responsabil ordonatorul principal de credite.

     În sală este prezent reprezentantul Uniunii Columbofililor Profesioniști din România pentru Municipiul Târgoviște care afirmă că pentru sediul în care își desfășoară activitatea a existat un contract de concesiune pe 10 ani, cu posibilitate de prelungire de 5 ani, potrivit legii, dar în prezent spațiul a fost scos la licitație publică și consideră că acest fapt nu este posibil deoarece construcția este în proprietatea Uniunii Columbofililor. De asemenea precizează că afilierea la Uniunea Internațională a Columbofililor nu este posibilă deoarece nu există un contract de concesiune pentru sediu si propune prelungirea contractului existent cu o perioada de 5 ani, prin atribuire directă. Dl. Babeu afirmă că respectiva construcție nu a fost realizată de Uniunea Columbofililor, ci exista, fiind repartizată asociației respective în anul 1992.

    Se propune ca președintele pentru ședințele consiliului local din luna noiembrie să fie dna. cons. Diculescu Maria. Se supune la vot. Se aprobă cu 19 voturi pentru, dl. Dumitrescu lipsește din sală.

 

 

      Cu aceasta ședința se declară închisă.

 

 

 

         PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                SECRETARUL MUNICIPIULUI,

                   dr. Ion Dobândă                                       jr. Chiru Cătălin Cristea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Red. U.M.