PROCES VERBAL

încheiat în urma şedinţei ordinare a

 Consiliului Local Municipal Târgovişte

 din data de 22.12.2010

 

Dl Secretar Chiru Cătălin Cristea, întrucât sunt prezenţi 19 din numărul de 21 de consilieri, declară: Şedinţa este legal constituită, îşi poate desfaşura lucrările în conformitate cu prevederile Legii Administraţiei Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Această şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal Târgovişte a fost convocată de Primarul Municipiului Târgovişte, dl. jr. Gabriel Florin Boriga, prin Dispoziţia nr. 9727din data de 16.12.2010.

     La această şedinţă participă un număr de 19 consilieri din totalul de 21 consilieri în funcţie, absenţi fiind, Diculescu Maria, Păunaş Maria Roxana directori ai societăţilor din subordinea Consiliului Local, şefi de servicii din partea Aparatului Propriu precum şi reprezentanţi ai mass-media locale.

       Şedinţa de astăzi este condusă de dl. cons. Stănescu ales în urma votului Consiliului Local .

Se supune la vot procesul verbal al şedinţei ordinare a Consiliului Local din data de 25.11.2010. Se aprobă procesul verbal cu 18 voturi pentru şi 1 abţinere  (Paraschiv Cornelia).

Se supune la vot procesul verbal al şedinţei de îndată a Consiliului Local din data de 30.11.2010 Se aprobă procesul verbal cu 14 voturi pentru  4 împotrivă (Ţuţuianu Ioan,  Dănciulescu Ion, Vasiliu Emilian Teodor, Frăţilă Cezar) şi o abţinere Rusescu Gheorghe.

Se supune la vot procesul verbal al şedinţei de îndată a Consiliului Local din data de 02.12.2010. Se aprobă procesul verbal în unanimitate.

Se supune la vot procesul verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului Local din data de 10.12.2010. Se aprobă procesul cu 14 voturi pentru şi 5 abţineri (Ţuţuianu Ioan,  Dănciulescu Ion, Vasiliu Emilian Teodor, Frăţilă Cezar, Paraschiv Cornelia)

Se supune la vot procesul verbal al şedinţei de îndată a Consiliului Local din data de 17.12.2010. Se aprobă procesul cu 12 voturi pentru şi 7abţineri (Ţuţuianu Ioan,  Dănciulescu Ion, Vasiliu Emilian Teodor, Frăţilă Cezar, Rusescu Gheorghe, Iorga Liviu, Ilie Valentin)

Se supune la vot ordinea de zi. Se aprobă în unanimitate.

1.     Proiect de hotărâre privind desemnarea unui  nou reprezentant al  Municipiului Târgovişte în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. TERMICA S.A., ca urmare a demisiei domnului Grigorescu Eduard Michael

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă citire rapoartelor de avizare. Dl. Babeu propune ca reprezentant al  Municipiului Târgovişte în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. TERMICA S.A pe domnul Costache Marian Ilarie. Domnul Dănciulescu propune ca acest punct de pe ordinea de zi să fie amânat. Se supune la vot amânarea acestui punct. Se respinge cu 13 voturi impotrivă şi 6 voturi pentru (Ţuţuianu Ioan,  Dănciulescu Ion, Vasiliu Emilian Teodor, Frăţilă Cezar, Paraschiv Cornelia, Tănase Silviu) Se supune la vot proiectul de hotărâre cu propunerea facută de domnul Babeu. Se aprobă cu 13 voturi pentru şi 6 voturi impotrivă (Ţuţuianu Ioan,  Dănciulescu Ion, Vasiliu Emilian Teodor, Frăţilă Cezar, Paraschiv Cornelia, Tănase Silviu).

2.        Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al  Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă citire rapoartelor de avizare. Se dă cuvântul domnului Maican care susţine necesitatea adoptării acestui punct. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă în unanimitate.

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Programului de aprovizionare a populaţiei Municipiului Târgovişte cu principalele produse alimentare şi industriale raţionalizate, în caz de mobilizare sau război”.

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă citire rapoartelor de avizare. Se dă cuvântul domnului Laurenţiu Alexandru care susţine necesitatea adoptării acestei hotărâri. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă în unanimitate.

4. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea art. 6 din  Actul Constitutiv al S.C. ECO-SAL 2005 S.A Târgovişte, aprobat prin H.C.L. nr. 179/2005

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă citire rapoartelor de avizare. Se dă cuvântul domnului Dan Badea care susţine necesitatea adoptării acestei hotărâri.

Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă 15 voturi pentru, 2 împotrivă ( Vasiliu Emilian Teodor, Ţuţuianu Ioan) şi 2 abţineri (Paraschiv Cornelia, Tănase Silviu Gabriel)

5. Proiect de hotărâre privind reglementarea comercializării plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, pe raza Muncipiului Târgovişte

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă citire rapoartelor de avizare. Se dă cuvântul domnului Secretar se care susţine necesitatea adoptării acestei hotărâri.

Domnul Dănciulescu întreabă dacă substanţele etnobotanice pot fi interzise definitiv prin hotărâre de consiliu.Domnul Secretar spune că este competenţa exclusivă a legii de a stabilii dacă o substanţă este periculoasă sau nu.

Domnul Ilie Valentin afirmă că, constatarea faptelor se va face de către Primar  şi Poliţia Comunitară. După părerea dânsului  Poliţia Comunitară a avut un rol destul de interesant în ultima acţiune cand s-a ridicat  o masina cu o bătrâna în ea.

Domnul Ilie Valentin propune ca  interzicerea ridicării de masini pe raza Municipiul Târgovişte pe o perioadă stabilită de Consiliul Local.

Domnul Şerban spune că nu este de competenţa Consiliului Local să analizeze faptul că o maşină a fost ridicată deoarece parcase pe interzis.

Domnul Vasiliu doreşte ca toţi consilierii locali să primească permis de parcare gratuit.

Domnul Stănescu propune  ca pentru o perioadă de 30 de zile sa se suspende acţiunea de  blocare a masinilor pe raza Municipiului Târgovişte.

Domnul Ţuţuianu este de părere că suspendarea acţiunii de  ridicare a maşinilor pe o anumită perioadă nu îndeamnă la încălcarea legii, Poliţia poate intervenii conform prevederilor legale.

Se revine la ordinea de zi şi se  supune la vot proiectul de hotărâre privind reglementarea comercializării plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, pe raza Muncipiului Târgovişte. Se aprobă în unanimitate.

Se face propunerea ca ordine de zi să fie suplimentată cu un proiect de hotărâre privind suspendarea acţiunii de ridicare a maşinilor in Municipiul Târgovişte pe perioada sărbătorilor de iarnă.

Domnul Secretar intervine si spune că nu pot fi supuse dezbaterii Consiliului Local în cadrul şedinţelor ordinare proiecte de hotărâri care nu sunt însoţite de rapoarte de specialitate. Pot fi lipsite de raport de specialitate numai proiectele de hotărârii care sunt discutate în cadrul sedinţelor extraordinare şi de îndată.

Se solicită pauză pentru consultări.

6.    Proiect de hotărâre privind aprobarea taxelor şi impozitelor locale pe anul 2011.

Având în vedere faptul că în sală sunt prezenţi un număr de 7 consilieri locali din totalul de 21, absenţi fiind ( Babeu Pavel, Badiu Cristina Minerva, Băluţă Vasile, Briceag Paul Robert, Diculescu Maria, Ilie Valentin, Iorga Liviu, Liţă Ion, Moţoc Honorius, Pantea Viorel, Păunaş Maria Roxana, Răducanu Tudorică, Rusescu Gheorghe, Şerban Alexandru, ) domnul Secretar constată că nu există cvorum pentru a se putea discuta şi restul de puncte înscrise pe ordine de zi, iar preşedintele de şedinţă domnul Stănescu Iulian  declară lucrările şedinţei închise.

 

 

 

                         PRESEDINTE SEDINTA                          SECRETAR MUNICIPIU

                           Ing. Stănescu Iulian                               jr. Chiru Cătălin Cristea