PROCES VERBAL

încheiat în urma ședinței extraordinare a

Consiliului Local Municipal Târgoviște

din data de 12.08.2016

 

        Dl. Chiru Cătălin Cristea, întrucât sunt prezenți 18 din numărul de 21 de consilieri în funcție, absenți fiind: Erich Agnes-Terezia, Ilie Monica Cezarina și Mocanu Livia, declară: Ședința este legal constituită și își poate desfășura lucrările în conformitate cu prevederile Legii Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

        Această ședință extraordinară a Consiliului Local Municipal Târgoviște a fost convocată de Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Cristian-Daniel Stan, prin Dispoziția nr. 2423 din data de 10.08.2016.

        La această ședință participă directori ai societăților din subordinea Consiliului Local, șefi de servicii din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului precum și reprezentanți ai mass-media locală.

     Sedința este condusă de dl. consilier Prisăcaru Ciprian.

     Se dă cuvântul dlui. Primar care face o scurtă informare asupra a patru dintre proiectele care se desfășoară Municipiul Târgoviște:

·  pentru investiția din Cartierul Priseaca a fost publicat anunțul pe SEAP, urmând să se depună ofertele, iar evaluarea acestora să se facă începând cu data de 5 septembrie;

·  tot pe bugetul propriu mai există două proiecte legate de “Reparații capitale străzi din municipiul Târgoviște”, fiind vorba despre străzile C-tin Brâncoveanu, Justiției, Iazului, Morilor, Horia, Cloșca, Crișan, Berzei, Gheorghe Petrașcu și Gimnaziului - 3.389 metri liniari, precum și străzile Colonel Băltărețu, Maior Alexandrescu și șoseaua Găești. Toate acestea sunt publicate pe SEAP, urmând ca în luna octombrie să fie semnat contractual de execuție lucrări;

·  tot pe bugetul propriu sunt realizate și cele 13 locuri de joacă din municipiul Târgoviște, care urmează a fi publicate pe SEAP.

     Se supune la vot ordinea de zi. Se aprobă cu 15 voturi pentru și 3 abțineri: Mîndrilă Nicolae, Moțoc Honorius și Oprescu Virgil Ciprian.

1.     Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii perioadei de implementare a proiectului “Complex Turistic de Natație Târgoviște” - cod SMIS 14788 și a cheltuielilor necesare pentru asigurarea funcționării proiectului până la data de 31.08.2016

        Se dă cuvântul dnei. Popa pentru a prezenta materialul. Dl. Primar precizează că la sfârșitul lunii iunie a fost semnat actul adițional, conform Procedurii stabilite prin Programul POR 146/2016, existând obligația pentru autoritatea beneficiară, ca până la jumătatea lunii august să prezinte hotărârea consiliului local prin care se ratifică actul adițional. Se supune votului proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 13 voturi pentru și 5 abțineri: Ghinescu Adrian, Ion Neli, Mîndrilă Nicolae, Moțoc Honorius și Tănase Silviu Gabriel, proiectul devenind HCL nr. 189.

2.     Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii perioadei de implementare a proiectului “Modernizarea și reabilitarea drumului de centură al Municipiului Târgoviște” - cod SMIS 1098 și a cheltuielilor necesare pentru asigurarea funcționării proiectului până la data de 31.12.2018

       Se dă cuvântul dnei. Popa pentru a prezenta materialul. Dl. Primar precizează că proiectul referitor la Centura municipiului Târgoviște urmează a fi finalizat până la data de 31.12.2018, ca dată maximă stabilită de instrucțiunea AMPOR nr. 144/2015. Pentru acest proiect s-a efectuat o nouă expertiză, s-a refăcut proiectarea și vor fi aprobați noi indicatori economici, după aceste etape urmând a fi demarată licitația pentru execuția lucrărilor. De asemenea menționează că proiectele ce privesc Complexul Turistic de Natație și Centura municipiului Târgoviște trebuie finalizate, deoarece, în cazul în care vor fi blocate, municipalitatea va trebui să returneze sume importante de bani. Dl. Primar amintește că proiectul privind centura municipiului Târgoviște este foarte important, prin acesta urmând a se realiza 15 km de străzi și trotuare, 14 km de canalizare, câteva mii de guri de scurgere și câteva sute de cămine de vizitare. Dl. Prisăcaru precizează că proiectul privind Centura municipiului Târgoviște trebuie finalizat, fiind un proiect important. Dl. Barbu susține finalizarea acestui proiect și solicită o informare privind etapele parcurse, de la semnarea scrisorii de finanțare până în prezent. Dl. Primar solicită Direcției Managementul Proiectelor să întocmească o prezentare a proiectului de la momentul semnării scrisorii de finanțare, cu toate contractele de execuție încheiate și motivațiile care au stat la baza rezilierii acestora, până în prezent.

       Se supune votului proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 15 voturi pentru și 3 abțineri: Ghinescu Adrian, Ion Neli și Tănase Silviu Gabriel, proiectul devenind HCL nr. 190.

3.     Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Târgoviște pe anul 2016

       Se dă cuvântul dnei. Popa pentru a prezenta materialul. Se supune votului proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 18 voturi pentru, proiectul devenind HCL nr. 191.

4.     Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziționării de echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște prin Programul Național de Dezvoltare Locală

       Se dă cuvântul dlui. Ciobanu, directorul Direcției Managementul Proiectelor pentru a prezenta materialul. Dl. Primar precizează că următoarele șase proiecte de hotărâre fac referire la achiziționarea de echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru instituții de învățământ prin Programul Național de Dezvoltare Locală, acestea reprezentând primele proiecte din acest an, ulterior urmând a se executa modernizări și extinderi la unitățile de învățământ. De asemenea menționează că dotările sunt stabilite în urma adreselor întocmite de unitățile de învățământ și amintește că este vorba despre un program complex cu acesare de fonduri europene ce se va aplica mai multor unități de învățământ.

       Dl. Moțoc amintește că mai multe unități de învățământ au nevoie de dotări moderne și dorește ca acest program să fie continuat și pentru respectivele unități de învățământ. Dl. Primar precizează că Școala nr. 1, ca și alte unități de învățământ - școala 10, etc., vor intra într-un program de reabilitare pe POR, ce va viza și dotările.

       Dl. Tănase amintește că și Școala 11 are probleme cu dotările și cu autorizația eliberată de D.S.P și dorește să știe când se vor face remedieri și la această școală. De asemenea dorește să știe cine va organiza licitația pentru achizițiile de la cele șase unități de învățământ menționate în proiectele de hotărâre. Dl. Primar precizează că la Școala nr. 11 “Paul Bănic㔠se lucrează la remedieri și este cuprinsă într-un proiect european de reabilitare și menționează că autoritatea contractantă pentru cele șase unități de învățământ este Primăria Municipiului Târgoviște.

       Dl. Barbu susține activitatea de dotare cu echipamente a unităților de învățământ și solicită o informare asupra dotărilor necesare la toate unitățile din municipiul Târgoviște, atât pe Ordonanța de Urgență nr. 28/2013, cât și pe POR, informare care să cuprindă și date despre reabilitările efectuate până în prezent. Dl. Primar precizează că pe ordinea de zi a ședinței ordinare va fi Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, care va cuprinde toate proiectele vizate de municipiul Târgoviște și care vor fi finanțate prin P.O.R., Ordonanța de Urgență nr. 28/2013, fiecare proiect fiind detaliat.

       Dl. Tănase precizează că la Școala nr. 5 există probleme cu spațiul pentru clasele pregătitoare și dorește să știe dacă problema a fost rezolvată. Dl. Primar precizează că a purtat discuții cu directorul Școlii nr. 5 și aduce la cunoștința Consiliului Local că există hotărâri ale Consiliilor de Administrație de la Școala nr. 5 și Liceul nr. 1, conform cărora patru clase pregătitoare de la Școala nr. 5 își vor desfășura activitatea la Liceul nr. 1.

       Se supune votului proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 18 voturi pentru, proiectul devenind HCL nr. 192.

5.     Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziționării de echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru „Grădinița cu Program Prelungit nr. 1” din Târgoviște prin Programul Național de Dezvoltare Locală

       Se supune votului proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 18 voturi pentru, proiectul devenind HCL nr. 193.

6.     Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziționării de echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Școala Gimnazial㠄I. Al. Brătescu - Voinești” din Târgoviște prin Programul Național de Dezvoltare Locală

       Se supune votului proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 18 voturi pentru, proiectul devenind HCL nr. 194.

7.     Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziționării de echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște prin Programul Național de Dezvoltare Locală

Se supune votului proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 18 voturi pentru, proiectul devenind HCL nr. 195.

8.     Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziționării de echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște prin Programul Național de Dezvoltare Locală

       Se supune votului proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 18 voturi pentru, proiectul devenind HCL nr. 196.

9.     Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziționării de echipamente și mobilier specific didactic și de laborator, alte categorii de echipamente și dotări independente pentru Liceul „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște prin Programul Național de Dezvoltare Locală

       Se supune votului proiectul de hotărâre. Se aprobă cu 18 voturi pentru, proiectul devenind HCL nr. 197.

       Dl. Primar anunță că pe data de 18.08.2016 va avea loc ședința ordinară a lunii august.

 

        Cu aceasta ședința se declară închisă.

 

   PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                        SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Ciprian Prisăcaru                                          jr. Chiru Cătălin Cristea

 

 

 

Red. U.M.