PROCES VERBAL

încheiat în urma şedinţei extraordinare

a Consiliului Local Municipal Târgovişte

din data de 12.02.2015

 

     Dl. Chiru Cătălin Cristea, întrucât sunt prezenţi 18 din numărul de 21 de consilieri în funcţie, absenţi fiind: Dumitrescu Claudiu, Enache Lucian şi Pantea Viorel, declară: Şedinţa este legal constituită şi îşi poate desfaşura lucrările în conformitate cu prevederile Legii Administraţiei Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

            Această şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal Târgovişte a fost convocată P. Primarul Municipiului Târgovişte, de dl. prof. Ciprian Prisăcaru-Viceprimar, prin Dispoziţia nr. 438 din data 09.02.2015.

                 Şedinţa de astăzi va fi condusă de dl. cons. Prisăcaru Ciprian.

     Se supune la vot pe ordinea de zi. Se aprobă cu 16 voturi pentru, din sală fiind lipsă Georgescu Alen şi Mocanu Livia.

     Dl Prisăcaru doreşte să facă precizări legate de Cartierul Priseaca. Dânsul menţionează că pentru acest cartier a fost făcut, în anul 2012, un proiect pe Planul de Naţional de Dezvoltare Rurală, proiect care în vara anului respectiv a fost oprit de la finanţare; a fost făcut un studiu de fezabilitate, valoarea lucrărilor pentru zona respectivă fiind de 10.489.000 lei. Tot dânsul afirmă că lucrările din cartierul respectiv vor fi finalizate. Dl. Prisăcaru mai aminteşte că pentru Cartierul Matei Voievod sunt evaluate ofertele şi preconizează că în termen de trei săptămâni va fi semnat contractul.

     Dl. Răducanu aminteşte că lucrări trebuiau făcute şi în Cartierele Romlux şi Prepeleac.

     Dl. Stan precizează că există probleme în Cartierul Priseaca, iar pentru Cartierul Matei Voievod, nu este sigură finanţarea. De asemenea susţine că există pentru anul 2015, cheltuieli foarte mari pe cofinanţare în proiectele europene şi cu infrastructura municipiului Târgovişte, care trebuie adusă la un nivel care să permiă un trai decent, civilizat şi consideră că nu este justificat ca pentru reparaţii de drumuri să fie alocată suma de 5.400.000 lei, iar pentru Teatrul Municipal şi Clubul Sportiv Municipal peste 13.000.000 lei.

     Dl. Pătraşcu precizează că în anul 2014 lucrările de asfaltare în Cartierul Priseaca nu s-au putut finaliza deoarece existau 186 de branşamente de gaz, care nu erau proiectate.  

1.Proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al Municipiului Târgovişte pentru anul 2015

     Se dă cuvântul dnei. Popa care va prezenta materialul. Dna. Popa precizează că a pus la dispoziţia consilierilor un material întocmit în urma cerinţelor formulate în comisiile de specialitate.

     Dl. Prisăcaru precizează că Bugetul de Venituri şi Cheltuieli trebuie aprobat până luni, 16.02.2015, deoarece în cazul în care nu va fi aprobat, cheltuielile existente nu pot fi făcute doar din încasări.

     Dl. Rădulescu precizează că proiecţia bugetului este prezentată la 92,39%, dar procentul este valabil doar până la luna octombrie, că vor fi făcute rectificări în lunile noiembrie şi decembrie, care vor duce la depăşirea pragului de 100%. Tot dânsul menţionează că la majoritatea capitolelor detaliate în proiectul de buget există creşteri, aşa cum se întâmplă în cazul deplasărilor în strainătate.

     Dl. Prisăcaru precizează că în fiecare an a fost alocată o sumă mai mare pentru deplasările în străinătate, dar sumele nu au fost cheltuite.

     Dl. Rădulescu mai aminteşte faptul că bugetul Clubului Sportiv Municipal este constituit şi din restanţele din anul anterior.

     Dl. Prisăcaru precizează că există o suma de 500.000 lei care nu a fost executată.                          Dl. Rădulescu precizează că este necesar să se ştie că bugetul este prevăzut doar până în luna octombrie, urmând ca până la finalul anului să fie făcute rectificări.

     Dna. Popa precizează că plafonul maxim al cheltuielilor de personal este stabilit prin dispoziţia Direcţiei de Finanţe, suma neputând fi depăşită și că aceste cheltuieli de personal sunt subdimensionate cu suma de 20.560 mii lei.

     Dl. Rădulescu doreşte să ştie cât a fost prognozat bugetul pe anul 2014.

     Dna. Popa răspunde că a fost prognozat un buget de 434.578 mii lei.

     Dl. Rădulescu doreşte să ştie cât a fot rectificat pe plus.

     Dna Popa precizează că bugetul iniţial a fost de 393.693 mii lei, cel final 434.578 mii lei, creşterea fiind de 40.885 mii lei, aproximativ 10%.

     Dl. Ţuţuianu doreşte să ştie dacă suma de 20.560 mii lei este corectă.

     Dna. Popa precizează că suma este corectă şi aminteşte că există sume foarte mari care trebuie repartizate unităţilor de învăţământ, în urma hotărârilor judecătoreşti de achitare a drepturilor salariaţilor în învăţământ.

     Dl. Răducanu doreşte să ştie cine a participat la întocmirea bugetului şi dacă fiecare direcţie a primit cât a solicitat.

     Dna Popa menţionează că bugetul a fost discutat cu direcţiile, dar nu au putut fi asigurate sumele solicitate de acestea.

     Dl. Prisăcaru precizează că solicitările direcţiilor au fost de 300% faţă de posibilităţile Municipiului Târgovişte, ca urmare au fost făcute reduceri la fiecare direcţie.

     Dna. Popa trece la prezentarea Capitolului 51.02 - Autorităţi Publice şi Acţiuni Externe.

     Dl. Rădulescu doreşte să ştie de ce există o creştere de 526% la cheltuielile pentru deplasările în străinătate.

     Dna. Popa precizează că în anul anterior a fost o sumă de 19.000 lei, realizată, propunerea pentru anul acesta fiind de 100.000 lei, deoarece în cursul anului aceste cheltuieli nu pot fi majorate. De asemenea mai aminteşte că şi în bugetul anului anterior a fost tot suma de 100 mii lei, dar a fost rectificată în minus pe parcursul execuţiei bugetare. 

     Dl. Pătraşcu doreşte să ştie dacă deplasările în străinătate au fost motivate.

     Dl. Prisăcaru afirmă că au fost puţine deplasări şi acestea au fost în localităţile cu care Municipiul Târgovişte este înfrăţit.

     Dl. Rădulescu precizează că la articolul 20.01.30 “Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare” există o sumă de 250 mii lei prevăzută pentru servicii promovare - informare activităţi primărie şi doreşte să ştie în ce scop va fi cheltuită.                                Dna. Popa afirmă că suma este pentru a promova activităţile primăriei.

     Dl. Prisăcaru precizează că suma este destinată contractelor de publicitate şi este aceeaşi ca cea de anul trecut.

     Dl. Rădulescu mai doreşte să ştie ce reprezintă suma de 80 mii lei, trecută în acelaşi articol, sumă ce urmează a fi utilizată pentru întreţinere instalaţii audio sala de consiliu, deratizare şi dezinsecţie.

     Dna. Diculescu precizează că în şedinţa comisiei de specialitate a cerut lămuriri legate de Titlul Cheltuieli de Capital, mai precis: Extindere corp D - 700 mii lei, Sistem acces control corp A - 200 mii lei şi Expertiză pentru reparaţii faţada primăriei - 45 mii lei; este vorba despre nişte valori mari şi doreşte să fie explicate aceste costuri. Dna. Diculescu precizează că în anii anteriori directorii direcţiilor susţineau în şedinţele de comisii propunerile de buget, pe care le definitivau împreună cu consilierii locali, fapt care nu se mai întâmplă în prezent. 

     Dl. Prisăcaru precizează că este necesară refacerea faţadei primăriei.

     Dl. Bălaşa precizează că este vorba despre o estimare pentru faţada primăriei şi o propunere pentru un nou program de reabilitare a clădirii.

     Dna. Diculescu precizează că există un referat de necesitate în care se vorbeste despre o notă de fundamentare, o notă internă, un referat, un plan de situaţie, documente care nu există la mapă şi care ar fi putut aduce lămuriri asupra acestui subiect.

     Dl. Pătraşcu doreşte să ştie cât timp au funcţionat cei patru cilindri montaţi pentru parcarea Primăriei şi în alte zone şi care era termenul de garanţie.

     Dl. Bălaşa precizează că termenul de garanţie a expirat, fiind de doi ani.

     Dl. Pătraşcu precizează că în luna mai 2014, firma SIAS, care a montat aceşti cilindri, trebuia sa prelungească termenul de garanţie al lucrării, deoarece aceştia nu au funcţionat pe perioada preconizată.

     Dna. Popa prezintă Capitolul 54.02. Alte Servicii Publice Generale.

     Dna. Popa prezintă Capitolul 55.02. Dobânzi

     Dna. Popa prezintă Capitolul 61.02. Ordine Publică şi Siguranţa Naţională.

     Dna. Popa prezintă Capitolul 65.02. Învăţământ

     Dna. Popa prezintă Capitolul 66.02. Sănătate

     Dna. Popa prezintă Capitolul 67.02. Cultură, Recreere şi Religie.

     Dl. Moţoc propune diminuarea sumei prevăzute pentru acţiunea Ziua Europei de la 150 mii lei la 100 mii lei. De asemenea mai face referire la sprijinul financiar acordat Arhirpiscopiei, în valoare de 543 mii lei pentru finanţarea unor lucrări de reparaţii şi modernizare aferente bisericilor din municipiu, sprijin care ar trebui acordat după ce o comisie formată din reprezentanţii Arhiepiscopiei şi cei ai Consiliului Local stabileşte o listă a bisericilor care necesită reparaţii.

     Dl. Stan doreşte să ştie de ce există o creştere la articolul 20.30.04 - Chirii.

     Dl. Iugulescu precizează că această sumă este mai mare datorită faptului că a crescut numărul de jucătoare şi aceste cheltuieli sunt pe an calendaristic.

     De asemenea dl. Stan doreşte să ştie dacă au existat în anul 2014 probleme în zona reclamă şi publicitate pentru echipe şi de ce au crescut cheltuilelile cu publicitatea cu            5000%.

     Dl. Iugulescu precizează că au fost facute publice performanţele şi activitatea echipelor.

     Dl. Prisăcaru precizează că în anul 2014 suma a fost de 2000 lei.

     Dl. Stan mai precizează că la articolul 20.30.30 există o sumă de 4.800 mii lei “Alte cheltuieli cu bunurile şi serviciile” unde sunt enumerate o serie de taxe pentru diverse acţiuni, dar pentru nici una dintre aceste poziţii nu există sume clare.

     Dl. Iugulescu afirmă că până la şedinţa următoare poate prezenta un document care să cuprindă sumele pentru fiecare poziţie în parte.

     Dl. Stan doreşte să ştie ce reprezintă Serviciile de recrutare şi serviciile privind activităţile sportive şi suma destinată acestora.

     Dl. Iugulescu precizează că aceste servicii sunt destinate recrutării jucătorilor.

     Dl. Prisăcaru precizează că o parte din aceste sume sunt destinate agenţilor jucătoarelor - impresarilor.

     Dl. Stan mai doreşte să ştie ce reprezintă taxele privind grilele de transfer.

     Dl. Iugulescu precizează că este vorba de taxele plătite atunci când se legitimează o jucătoare.

     Se trece la discutarea bugetului de la Teatrul Municipal Târgovişte.

     Dl. Stan doreşte să ştie dacă se păstrează ideea achiziţionării podului rulant.

     Dna. Macarie, directorul economic al Teatrului Municipal, aduce la cunoştinţa Consiliului Local motivul achiziționării şi utilitatea podului rulant.

     Dl. Păunescu doreşte să ştie de ce directorul instituţiei nu este prezent şi cine consideră oportună achiziţionarea podului rulant.

     Dna. Macarie precizează că directorul este la Bucureşti şi afirmă că echipa managerială consideră necesară achiziţionarea acestui pod rulant, util în desfăşurarea spectacolelor.

     Dl. Stan precizează că există un spectacol care este contractat, deşi nu există alocare bugetară.

     Dna. Macarie precizează că la finele stagiunilor teatrale se poartă discuţii cu regizorii, pentru stagiunea următoare, astfel fiind contractat acest spectacol.

     Dl. Rădulescu o întreabă pe dna. Popa dacă este legal să angajăm o cheltuială bugetară fără a exista o prevedere bugetară.

     Dna. Popa afirmă că este legal, deoarece până la aprobarea noului buget instituţia funcţionează pe bugetul anului anterior.

     Dl. Moţoc doreşte să ştie care este valoarea clădirii Teatrului.

     Dna. Macarie precizează ca valoarea este de 242 mii lei.

     Dl. Stan doreşte să ştie câte proiecte vor fi în derulare la Teatru în anul 2015.

     Dna. Macarie precizează că sunt 28 de proiecte.

     Dl. Stan aminteşte că valoarea unui proiect depășește un miliard şi precizează că poate fi unul din motivele pentru care nu se pot face mai multe investiţii.             

     Dl. Prisăcaru precizează că în bugetul Teatrului sunt cuprinse şi activităţile desfăşurate de Primăria Târgovişte.

     Dl. Stan doreşte să ştie câte dintre proiecte din anul acesta sunt regizate de managerul Teatrului.

     Dna. Macarie precizează că 3 proiecte sunt regizate de managerul Teatrului.

     Dl. Moţoc propune să se reanalizeze, diminueze, bugetul Teatrului şi să se ţină cont de resursele financiare pe care Municipiul Târgovişte le are disponibile. Tot dânsul aminteşte că orice unitate de cultură are nevoie de capital, dar afirmă că trebuie să se ţină cont şi de celelalte investiţii care trebuie realizate în municipiu.

     Dl. Bozieru consideră că nu este oportună achiziţionarea podului rulant în valoare de 1.000 mii lei, ci reabilitarea străzilor şi canalizarea. Tot dânsul precizează că este importantă finalizarea Cartierului Priseaca.

     Dl. Prisăcaru afirmă că vor fi alocate sume şi pentru Cartierul Priseaca.

     Dl. Rădulescu doreşte să ştie de cine au fost promovate celelalte proiectele, cu exceptia celor trei regizate de managerul Teatrului.

     Dna. Macarie afirmă că o parte din proiecte sunt negociate direct cu regizori, iar unele evenimente au fost preluate de la Casa de Cultură şi de la Primărie.

    Dna. Popa precizează că acţiunile pentru 8 martie - 40 mii lei şi cele pentru Ziua Europei - 100 mii lei sunt acţiuni venite din partea executivului.

     Dl. Stan precizează că în bugetul Teatrului sunt trecute două sprijine financiare şi aminteşte că pentru acordarea acestora există un regulament privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Târgoviște, alocate pentru activitățile nonprofit de interes local. De asemenea aminteşte că astfel de ajutoare nu pot fi finanţate direct și consideră că cele două ajutoare precizate în proiectul de buget trebuie supuse comisiei stabilite prin regulamentul mai sus menţionat.

     Dna. Popa precizează că au existat 2 hotărâri ale Consiliului Local prin care s-a stabilit acordarea acestor sprijine pe tot parcursul apariţiei lucrărilor respective.

     Dl. Stan reaminteşte că este indicat ca aceste sprijine să fie dezbatute conform regulamentului amintit şi să fie obţinut un punctaj pentru fiecare activitate în parte.

     Dna. Popa prezintă bugetul Direcţiei Grădina Zoologică şi aminteşte că în urma discuţiilor din comisiile de specialitate s-a stabilit majorarea cu 50 mii lei a bugetului acesteia, pentru achiziţionarea de animale şi plante.

     Dna. Popa prezintă Capitolul 68.02. Asigurări şi Asistenţă Socială.

     Dl. Stan doreşte să ştie care este stadiul Centrului pentru copii cu sindrom Down şi autism.

     Dl. Prisăcaru afirmă că la acest moment lipseşte o autorizaţie de la pompieri, că s-au făcut angajări pentru acest centru, există beneficiari, dar nu poate funcţiona din cauza lipsei acestei autorizaţii.

     Dl. Stan precizează că există nişte cheltuieli pentru oferirea unui serviciu public, dar serviciul nu este funcţional.

     Dl. Ţuţuianu doreşte să ştie pentru ce au fost consumaţi banii care au fost bugetaţi pentru acest centru.

     Dl. Prisăcaru precizează că va fi cerută o informare din partea Direcţiei de Asistenţă Socială.

     Dl. Rădulescu doreşte să primească lămuriri despre bugetul Poliţiei Locale a Municipiului Târgovişte; precizează că există o sumă de 650 mii lei destinată achiziţionării a trei autoturisme și doreşte să ştie pentru ce este necesar un nou sediu.

     Dl. Dinu, directorul Poliției Locale, precizează că vor fi achiziţionate două autoturisme Logan, unul pentru Serviciul Circulaţie pe drumurile publice şi unul pentru Serviciul Ordine Publică, deoarece autoturismele vechi sunt din anul 2005 şi nu mai fac faţă cerinţelor actuale; se doreşte achiziţionarea unei maşini pentru ridicări autoturisme parcate pe domeniul public sau în locurile care nu sunt premise de lege. Dl. Dinu afirmă că este oportună achiziţionarea acestui autovehicul de către Poliţia Locală deoarece activitatea de ridicare se face în urma constatărilor efectuate de către angajaţii Poliţiei Locale.

     Dl. Rădulescu precizează că ridicările ar trebui efectuate de către Direcţia de Salubritate, nu de Poliţia Locală care aplică şi sancţiunea.

     Dl. Prisăcaru afirmă că nu este ilegal ca Poliţia Locală să aplice sancţiunile şi să ridice şi maşinile.

     Dl. Dinu afirmă ca s-a discutat cu Poliţia Naţională ca activitatea de constatare şi aplicare a contravenţiei să aparţină Poliţiei Locale.

     Dl. Rădulescu afirmă că pe Aleea Sinaia sunt foarte multe indicatoare cu “Oprirea interzisă”, deşi nu există alternative pentru parcare.

     Dl. Prisăcaru precizează că există o comisie pentru siguranţă rutieră, din care fac parte reprezentanţi ai D.A.P.P.P. - Compartimentul transporturi, ai Poliţiei Naţionale, ai Poliţiei Locale şi ai executivului, comisie în care sunt analizate solicitările pe teme rutiere. Tot dânsul afirmă că indicatoarele de pe Aleea Sinaia au fost montate în urma discuţiilor purtate în comisia sus menţionată, la solicitarea Poliţiei Naţionale. S-a luat decizia ca pe parcursul zilei să nu se poată opri în zona respectivă.

     Dl. Stan afirmă că aceeaşi situaţie se regăseşte şi pe Calea Domnească.

     Se solicită o pauză de 10 minute.

     Se reiau lucrările. Dna Popa prezintă Capitolul 70.02. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică.

     Dl. Rădulescu doreşte să ştie care este situaţia blocurilor ANL din Cartierul Sagricom, a căror construcţie a fost începută, dar nu a fost finalizată.

     Dl. Prisăcaru precizează că a avut loc o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean, în care a fost dezbătută problema acestor blocuri.

     Dl. Răducanu îl întreabă pe dl. Maican dacă poate finaliza proiectele în derulare cu bugetul care îi va fi alocat. Dl. Răducanu consideră că trebuie refăcută infrastructura municipiului şi apoi să se facă investiţii în alte domenii.

     Dl. Maican precizează că direcția pe care o conduce va reuşi prin rectificări bugetare să finalizeze obiectivele propuse.

     Dl. Stan doreşte să ştie în ce scop va fi folosită suma de 5.400 mii lei, cuprinsă la Secţiunea de funcţionare de la Capitolul 84.02 - Transporturi.

     Dna. Popa precizează că suma va fi folosită pentru întreţinerea şi repararea străzilor, parcărilor, marcaje rutiere.

     Dl. Stan consideră că banii preconizaţi pentru a fi alocaţi nu ajung nici pentru parcări. Dânsul precizează că suma necesară pentru asfaltare parcări balastate sau deteriorate este de 6.184.000 lei, în timp ce bugetul integral este de 5.400.000 lei. Dl. Stan consideră că în aceste condiţii nu se vor putea asfalta străzile.

     Dna Popa precizează că din contractul de reabilitare încheiat mai există 2 milioane de lei, cu aceşti bani urmând să se realize o parte din lucrările cuprinse în program.

     Dl. Prisăcaru doreşte să ştie care a fost bugetul anului trecut pentru acest tip de lucrări.

     Dl. Maican precizează că bugetul pentru asfaltare a fost de 3 milioane lei, din care a fost cheltuit doar un million lei.

     Dl. Prisăcaru afirmă că probleme existente în oraş nu pot fi rezolvate din bugetul unui singur an.

     Dl. Ţuţuianu doreşte să ştie dacă se poate estima suprafaţa ce urmează a fi asfaltată.                                  Dl. Maican precizează că asfaltarea se face conform unei liste de priorităţi.

     Dl. Pătraşcu doreşte să ştie dacă Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat este implicată în realizarea P.I.D- ului şi dacă de la această direcţie au fost alocate sume de bani pentru acest proiect.

     Dl. Maican precizează că nu există implicare a direcţiei pe care o conduce în acest proiect.

     Dl. Rădulescu doreşte să ştie dacă pe artera cuprinsă între Bdul. Mircea cel Bătrân şi Bdul. Libertăţii, care este propusă pentru finanţare, nu se află o parcare privată.

     Dl. Maican precizează că parcarea este administrată de A.I.T.T. şi face obiectul unui litigiu în instanţă şi nu a fost asfaltată, fiind asfaltată doar artera de circulaţie.

     Dl. Rădulescu doreşte să mai ştie dacă parcarea este delimitată.

     Dl. Maican precizează că nu este delimitată, dar precizează ca un drum are o lăţime de 3 m.

     Dl. Stan precizează că în urma unui calcul făcut la Anexa 20 la Raportul de specialitate a rezultat o sumă de aproximativ 14.000.000 lei, bani necesari pentru asfaltare străzi şi parcări. Dânsul consideră că o mare parte din obiective poate fi realizată în acest an.

     Dl. Rădulescu doreşte să ştie dacă parcarea blocului 72 aparţine de PID-ul A.

     Dl. Maican afirmă că nu este prinsă în acest PID.

     Dl. Rădulescu afimă că nu a fost prezentată o delimitare a PID-urilor A și B, care străzi şi parcări sunt incluse în aceste proiecte și solicită ca în şedinţa următoare să fie prezentată o ridicare topografică a PID-urilor A şi B, ce străzi sunt incluse şi care este suprafaţa totală ce urmează a fi reabilitată.

     Dl. Pătraşcu doreşte să fie prezentată o situaţie în care să se precizeze câţi metrii pătraţi de pavele existau pe PID-uri.

     Dl. Rădulescu precizează că există o sumă în proiectul de buget al Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat prevăzută pentru cărţi şi publicaţii şi doreşte să ştie ce reprezintă.

     Dna. Popa afirmă că suma este destinată editării tichetelor pentru accesul autovehiculelor de mare tonaj în municipiu.

     Dna. Popa prezintă Capitolul 74.02. Protecţia mediului.

     Dna. Diculescu aminteşte că în şedinţele de comisii a fost solicitată o suplimentare la Direcția de Salubritate şi doreşte ca dl. Badea să o susţină.

     Dl. Badea precizează că pentru lista de investiţii propusă de direcţie au fost prevăzute sumele necesare, în aceste condiţii considerând că direcţia îşi poate desfăşura activitatea cu sumele alocate. 

     Dl. Rădulescu doreşte să ştie dacă suma de 300 mii lei este suficientă pentru amenajarea serelor şi sediului societăţii.

     Dl. Badea precizează că nu se reabilitează sera, ci se execută doar reparaţii curente.

     Dna. Popa prezintă Capitolul 84.02. Transporturi

     Dl. Rădulescu precizează că la acest capitol este cuprinsă o suma de 100 mii lei pentru documentaţie tehnico - economică pentru reabilitarea Platoului Prefecturii şi Platoului Casa Sindicatelor, considerând că suma alocată este foarte mare.

     Dl. Prisăcaru precizează că este o prevedere bugetară care poate fi rectificată, suma fiind cuprinsă în urma unei solicitări existente.

     Dl. Rădulescu doreşte să ştie ce sume au fost încasate în urma amplasării corturilor pe platoul Prefecturii.

     Dl. Maican afirmă că a fost obţinută o sumă de 150 milioane lei.                                        

      Dl. Prisăcaru consideră că este necesară o intervenţie pe cele două platouri, deoarece nu au fost reabilitate de la realizarea lor.

      Dna. Diculescu consideră că trebuie să fie luate măsuri pentru reintroducerea în circuit a Cinematografului Independenţa.

      Dl. Prisăcaru precizează că a fost purtată o discuţie la Consiliul Judeţean, în urma căreia s-a decis realizarea unui parteneriat între Consiliul Local şi Consiliul Judeţean în vederea soluţionării problemei Cinematografului Independenţa și documentaţia pentru cinematograf va costa aproximativ 1.200.000 lei.

      Dna. Diculescu consideră necesar să fie amenajate şi intrările în oraş.

      Dl. Răducanu doreşte să ştie de cine aparţine Casa Sindicatelor.

      Dl. Prisăcaru precizează că statutul acesteia este incert şi vor fi căutate soluţii împreună cu cei de la Consiliul Judeţean.

      Dl. Stan propune ca bugetul să fie regândit, tinând cont de amendamentele de pe parcursul şedinţei. De asemenea precizează că sunt necesari mai mulţi bani pe infrastructură, pe cofinanţare la Centrul de Nataţie; propune ca bugetul să fie amânat pentru o şedinţă ulterioară și consideră că în urma reaşezării bugetului suma prevăzută pentru împrumutul de la punctul 2 al ordinei de zi poate fi diminuată.

      Dl. Prisăcaru afirmă că în aceste condiţii bugetele direcţiilor vor fi diminuate. De asemenea consideră că bugetul este echilibrat şi aminteşte că până pe data de 16.02.2015 trebuie aprobat bugetul municipiului.

     Dl. Stan precizează că în anul 2015 se închid proiectele cu finanţare europeană și că tot proiectele cu finanţare europeană, din cauza unor lacune, necesită efort bugetar suplimentar, din venitul propriu, aşa cum se întâmplă în cazul PID-ului B, unde există un proiect tehnic revizuit. Tot dânsul consideră că este important să fie finalizate cele patru proiecte europene, la unele dintre acestea cota de cofinanţare fiind de 50% (Bazin de nataţie), iar la altele fiind necesar un efort financiar suplimentar, din venituri proprii.

      Dna. Popa consideră că nu pot fi disponibilizaţi mai mult de 1.500.000 lei în urma rearanjării bugetului.

     Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se respinge cu 6 voturi ”pentru” şi 11 ”abţineri”: Albu Andrei, Bănescu Rodica, Bozieru Cosmin, Diculescu Maria, Dobândă Ion, Pătraşcu Eugen, Păunescu Andrei, Răducanu Tudorică, Rădulescu Cătălin, Stan Cristian şi Ţuţuianu Ioan. Dl. Tică nu este în sală la momentul votului.

2.    Proiect de hotărâre privind aprobarea demarării procedurilor de contractare a unei finanţări rambursabile în sumă de 21.571.000 lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii ”Complex turistic de nataţie – Târgovişte”

     Dna. Popa prezintă materialul.

     Dl. Rădulescu doreşte să ştie care este termenul de finalizare pentru proiectul “Complex turistic de nataţie”.

      Dna. Popa precizează că termenul contractului de finanţare este 26 decembrie 2015, contractul de lucrări pentru care se doreşte această finanţare este 26 martie 2015.              Dl. Rădulescu doreşte să fie precizat termenul iniţial de finalizare şi nu cel prelungit. Dna. Popa precizează că termenul iniţial a fost octombrie 2014.

      Dl. Rădulescu doreşte să ştie care este termenul iniţial de finalizare pentru PID-ul A şi PID-ul B.

      Dl. Secretar precizează că pentru PID-ul B termenul final pentru execuţie lucrări este 20 februarie 2015, dar aminteşte că a fost făcută o solicitare de prelungire ca urmare a revizuirii de proiect.

       Dl. Rădulescu doreşte să ştie care este gradul de realizare a execuţiei.

       Dl. Secretar precizează că gradul de realizare este de 81,7%.

       Dl. Rădulescu doreşte să ştie de ce sensul giratoriu de la intersecţia str. Radu de la Afumaţi cu I.C. Brătianu nu este finalizat.

       Dl. Secretar afirmă că zona nu este asfaltată, deoarece există o magistrală de gaze.

        Dl. Pătraşcu doreşte să ştie de ce nu a fost finalizat sensul giratoriu mai sus menţionat. De asemenea afirmă că termenul prevăzut pentru “Complexul turistic de nataţie” nu va putea fi respectat şi consideră că trebuia finalizat şi proiectul legat de realizarea unei pieţe en gros.

        Dl. Secretar precizează că în intersecţia str. Radu de la Afumaţi cu I.C. Brătianu mai trebuie făcute lucrări legate de utilităţi - montarea de conducte şi aminteşte că există o magistrală de gaze pentru care Societatea Distrigaz caută soluţii.

        Dna. Popa precizează că gradul de realizare al Complexului de nataţie este spre 68% şi precizează că, în perioada 20 decembrie - 20 ianuarie, nu s-a lucrat, iar în prezent nu se lucrează pe motiv de neplată, urmând a se propune suspendarea lucrărilor până la momentul rezolvării finanţării.

        Dl. Pătraşcu precizează că nu a fost adusă la cunoştinţa Consiliului Local această situaţie.

        Dl. Stan doreşte să ştie ce sumă este necesară pentru continuarea lucrărilor la Complexul de nataţie.

       Dna. Popa afirmă că este necesară o sumă de 9.000.000 lei.

       Dl. Ţuţuianu aminteşte că a fost făcut un contract cu o bancă, în valoare de 48.000.000 lei, din care au fost utilizați 17.000.000 lei, iar diferenţa nu mai poate fi utilizată. În aceste condiţii, doreşte să ştie care sunt clauzele contractului respectiv.       Dna. Popa precizează că tragerile trebuiau efectuate până în octombrie 2014, dar acest fapt nu s-a întâmplat.  De asemenea, dna. Popa aminteşte că acest credit a fost luat cu un an înainte, perioadă în care nu a fost trasă nici o sumă de bani.

       Dl. Rădulescu precizează că managerii de proiect ar trebui să fie prezenţi în şedinţele Consiliului Local pentru a aduce lămuriri legate de proiectele în desfăşurare.

      Dl. Pătraşcu solicită să fie întocmit un istoric pentru cele două PID-uri şi pentru Baza de agrement, semnat de fiecare manager de proiect.

      Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se respinge cu 6 voturi ”pentru” şi 10 ”abţineri”: Albu Andrei, Bănescu Rodica, Bozieru Cosmin, Diculescu Maria, Pătraşcu Eugen, Păunescu Andrei, Răducanu Tudorică, Rădulescu Cătălin, Stan Cristian şi Ţuţuianu Ioan. Dnii. Tică şi Dobândă nu sunt în sală.

 

Cu aceasta şedinţa este declarată închisă.

 

 

 

                                                                                  

    PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                   SECRETARUL MUNICIPIULUI,   

         prof. Ciprian Prisăcaru                                    jr. Chiru Cătălin Cristea 

 

 

 

 

 

 

 

Red. U.M.