PROCES VERBAL

încheiat în urma şedinţei extraordinare a

 Consiliului Local Municipal Târgovişte

 din data de 10.12.2010

 

Dl Secretar Chiru Cătălin Cristea, întrucât sunt prezenţi 13 din numărul de 21 de consilieri, declară: Şedinţa este legal constituită, îşi poate desfaşura lucrările în conformitate cu prevederile Legii Administraţiei Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Această şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal Târgovişte a fost convocată de Primarul Municipiului Târgovişte, dl. jr. Gabriel Florin Boriga, prin Dispoziţia nr. 9660 din data de 06..12.2010.

     La această şedinţă participă un număr de 13 consilieri din totalul de 21 consilieri în funcţie, absenţi fiind, Babeu Pavel, Dănciulescu Ion, Diculescu Maria, Frăţilă Ioan Cezar, Ilie Valentin, Paraschiv Cornelia, Şerban Alexandru, Ţuţuianu Ioan  directori ai societăţilor din subordinea Consiliului Local, şefi de servicii din partea Aparatului Propriu precum şi reprezentanţi ai mass-media locale.

Domnul Ilie Valentin este prezent începând cu punctul 2 al ordinii de zi.

         Şedinţa de astăzi este condusă de dl. cons. Stănescu Iulian ales în urma votului Consiliului Local .

Se supune la vot  ordinea de zi.  Se aprobă in unanimitate

 

1. Proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al Consiliului Local Municipal Târgovişte pe anul 2010

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă cuvântul doamnei director Dana Popa care susţine necesitatea adoptării acestei hotărâri. Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă  în unanimitate.

2. Proiect de hotărâre privind împuternicirea Asociaţiei de dezvoltare Intercomunitară „ Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa” să delege prin mandat competenţa legală de încasare a taxei de habitat către un operator desemnat în condiţiile legii.

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă cuvântul domnului viceprimar Paul Robert Biceag care susţine necesitatea adoptării acestei hotărâri . Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă  cu 13 voturi pentru şi o abtinere dl. Vasiliu Emilian Teodor.

3. Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 420/2009 referitoare la  aprobarea documentatiei tehnico-economice a proiectului “Complex Turistic de Natatie Targoviste” si asigurarea tuturor resurselor financiare necesare implementarii proiectului.

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă cuvântul domnului Bălaşa care susţine necesitatea adoptării acestei hotărâri . Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă  în unanimitate.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico- economici la obiectivulReabilitarea, consolidarea şi modernizarea Căminului Cultural MATEI VOIEVOD din Municipiul Târgovişte”.

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă cuvântul domnului Bălaşa care susţine necesitatea adoptării acestei hotărâri . Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă  în unanimitate.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico- economici la obiectivul  « Reabilitare si supraetajare Corp D » Str. Poet Gr. Alexandrescu, nr.6, Targoviste, jud. Dambovita .

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă cuvântul domnului Bălaşa care susţine necesitatea adoptării acestei hotărâri . Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă  în unanimitate

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea preţului mediu al energiei termice produse la CT. Târgovişte Sud destinată consumatorului de tip urban de la 223,49 lei/Gcal la 218,26 lei/Gcal.

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă cuvântul doamnei Mândrescu Mariana care susţine necesitatea adoptării acestei hotărâri . Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă  cu 13 voturi pentru şi o abţinere dl. Iorga.

7.    Proiect de hotărâre privind aprobarea preţului local pentru energia termică produsă, transportată, distribuită şi furnizată, din Centrala Termică de zonă Târgovişte Sud, pe gaze naturale, destinată populaţiei

Se dă citire proiectului de hotărâre. Se dă cuvântul domnului administrator al Municipiului, dl. Marius Constantinescu care susţine necesitatea adoptării acestei hotărâri . Se supune la vot proiectul de hotărâre. Se aprobă  cu 11voturi, 2 împotrivă ( dl. Vasiliu Emilian Teodor şi dl.  Tănase Silviu) pentru şi o abţinere dl. Iorga.

 

Cu aceasta sedinta se declara incheiata.

 

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                 SECRETAR MUNICIPIU

                ing. Stănescu Iulian                                              jr. Chiru Cătălin Cristea