Parteneriatul dintre Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Răzvad,  condus şi reprezentat de Unitatea Administrativ Teritorială  Municipiul Târgovişte cu sediul în Târgovişte, Str. Revoluţiei 1-3, judeţul Dâmboviţa, anunţă începerea implementării  proiectului cu titlul „Modernizarea şi reabilitarea drumului de centură al Municipiului Târgovişte” în urma semnării în data de 03.02.2009 a contractului de finanţare nr. 26/03.02.2009, cod SMIS 1098, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în vederea accesării de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional  2007-2013, Axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale”, Domeniul major de intervenţie 2.1 - „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia / reabilitarea şoselelor de centură”.

Perioada de implementare a proiectului este 03.02.2009-02.10.2012. Valoarea  totală a proiectului este de 88.789.047,00 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 70.273.252,50 lei (Fondul European de Dezvoltare Regională şi Bugetul naţional).

            Obiectivul general al proiectului îl constituie preluarea fluxurilor majore  care tranzitează oraşul, în scopul fluidizării traficului urban prin reducerea timpului de transport, diminuarea blocajelor rutiere, devierea traficului greu din centru şi traversarea Municipiului Târgovişte în condiţii de siguranţă a circulaţiei.

Obiectivul specific al proiectului este modernizarea şi reabilitarea drumului de centură a Municipiului Târgovişte, cu o lungime de 13,808 km prin: reabilitarea sistemului rutier existent, extinderea pe 4 benzi de circulaţie acolo unde este posibil, reabilitare podurilor şi pasajelor existente pe traseul inelului de centură ( Pasaj superior Petru Cercel, Pasajul superior pe DN 71 în Zona Targovişte Nord, Pod peste Râul Ialomiţa la Valea Voievozilor), dublarea podului peste Râul Ialomiţa la Teiş prin executarea unui pod nou, realizarea unei reţele de canalizare pluvială şi unitară, reabilitarea trotuarelor pe tot traseul inelului de centură, reabilitarea sensurilor giratorii.

Reţeaua de drum de centură este formată actualmente din următoarele tronsoane :

·         Str. Petru Cercel - ramura S (intre DN71 si DN72);

·         Str. Laminorului – ramura S-V (intre DN72 si DN72A);

·         Str. Calea Câmpulung şi Bd. Eroilor - ramura V (între DN72 si DJ712);

·         Str. Aleea Sinaia, Str. Aleea Manăstirea Dealu, str. Magrini, str. Cărămidari (com Razvad) - ramura Valea Voievozilor;

·         Str.Calea Ialomiţei (Canalului) - ramura E (DJ711 - DN71) ;

Activităţi desfăşurate până în prezent: atribuirea contractelor de prestare servicii de audit, servicii de consultanţă  şi servicii de informare şi publicitate. De la semnarea contractelor de servicii s-au desfăşurat activităţile de audit, consultanta şi informare şi publicitate, care vor continua în toată perioada de implementare a proiectului. Deasemenea, sunt în curs de derulare: procedurile de achiziţie publică de lucrări, achiziţie publică de servicii de dirigenţie de şantier şi monitorizarea permanentă a implementării proiectului.

Rezultatele preconizate a fi obţinute în urma implementării proiectului:

·           13.808 km sistem rutier existent modernizat şi reabilitat

·           Extinderea drumului pe 4(patru) benzi de circulaţie acolo unde este posibil

·           Reabilitarea podurilor şi pasajelor existente

·           Dublarea podului rutier peste raul Ialomiţa prin executarea unui pod nou

·           Realizarea unei reţele de canalizare

 

    www.inforegio.ro