HOTĂRÂRE

privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice, a devizului general, a principalilor indicatori tehnico-economici ai investiției ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE” și a modelului de Acord de parteneriat

 

Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 12.07.2018, având în vedere:

§Raportul de specialitate nr. 21670/10.07.2018 al Direcției Managementul Proiectelor privind aprobarea documentațiilor tehnico-economice, a devizului general, a principalilor indicatori tehnico-economici ai investiției ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE” și a modelului de Acord de parteneriat;

§Prevederile H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§Ghidul solicitantului, Condiții generale pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului Operațional  Regional 2014-2020, cu completările și modificările ulterioare;

§Ghidul solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte POR 2018/6/6.1/5 - Apel de Proiecte Nefinalizate, cod apel POR/371/6/1, Axa prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1: Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020;

§Prevederile art. 36, alin. (7) lit. c) din Legea Administrației Publice Locale,  nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    În temeiul art. 45, alin. (2), lit. d) și f) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1. (1) Se aprobă documentațiile tehnico-economice, devizul general și principalii indicatori tehnico-economici ai investiției ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE”. Devizul general se regăsește în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Principalii indicatori tehnico-economici ai investiției ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE” se regăsesc în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă traseul continuu care constituie rețeaua de drumuri județene ce asigură conectivitatea indirectă (compusă din tronsoane de drumuri județene și trasee legate de rețea prin intermediul unor drumuri naționale modernizate) cu rețeaua TEN-T, aferent investiției ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE”, conform descrierii din Anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. (1) La momentul recepției lucrărilor implementate prin proiectul ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE”, care va fi finanțat prin P.O.R. 2014-2020, întregul traseu menționat la art. 2 va fi funcțional, în stare bună, în integralitatea sa (inclusiv tronsoanele finanțate din alte surse de finanțare), asigurându-se conectarea la rețeaua TEN-T.

(2) Starea bună a drumurilor naționale care fac parte din traseul menționat la art. 2 va fi confirmată de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în calitate de administrator al acestor drumuri.

(3) Starea bună a tronsoanelor de drum județean care fac parte din traseul menționat la art. 2 va fi asigurată de către U.A.T. Județ Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița până la momentul recepției lucrărilor.

Art 4. Se aprobă încheierea unui Acord de parteneriat cu U.A.T. Județ Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, și U.A.T. Comuna Răzvad – Anexa 4 la prezenta hotărâre, pentru realizarea proiectului ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ

AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE” și se împuternicește Primarul Municipiului Targoviste să semneze acest acord.

Art. 5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică si pentru comunicare Secretarul Municipiului Targoviste.

 

                 VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                   SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                       jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  241

Tgv. 12.07.2018

Redactat 5 ex.

jr. Diana Ion                         

                                                              

HOTĂRÂRE

privind aprobarea proiectului

”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE  CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE”, a cheltuielilor legate de proiect și a                                                                                          Acordului de Parteneriat

 

Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 13.07.2018, având în vedere:

§  Raportul de specialitate nr. 21736/11.07.2018 al Direcției Managementul Proiectelor privind aprobarea proiectului ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE”, a cheltuielilor legate de proiect și a Acordului de Parteneriat;

§Ghidul solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte POR 2018/6/6.1/5 - Apel de Proiecte Nefinalizate, cod apel POR/371/6/1, Axa prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1: Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020;

§Prevederile art. 36, alin. (7) lit. c) din Legea Administrației Publice Locale,  nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    În temeiul art. 45, alin. (2), lit. d) și f) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea 

 

      HOTĂRÂRE:

 

Art.1. Se aprobă proiectul ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1: Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, apelul de proiecte POR 2018/6/6.1/5 - Apel de Proiecte Nefinalizate, cod apel POR/371/6/1.

Art.2. (1) Se aprobă Acordul de parteneriat între U.A.T. Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița - lider de proiect (partener 1), U.A.T. Municipiul Târgoviște (partener 2) și U.A.T. Comuna Răzvad (partener 3) în vederea implementării în comun a proiectului, conform Acordului de parteneriat  P.1. 13889/12.07.2018, P.2. 22016/12.07.2018, P.3. 7134/12.07.2018, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) În cazul în care va fi necesar, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Primarul Municipiului Târgoviște și Primarul Comunei Răzvad, vor încheia acte adiționale la Acordul de parteneriat.

Art.3. Se aprobă valoarea totală a proiectului ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE”, în cuantum de 114.804.131,71 lei (inclusiv TVA).

Art. 4. Contribuția proprie în proiect a U.A.T. Județul Dâmbovița este de 0 lei.

Art. 5. Contribuția proprie în proiect a U.A.T. Municipiul Târgoviște este în sumă totală de 58.133.152,01 lei, reprezentând atât totalul cheltuielilor neeligibile ce vor trebui achitate, în valoare de 56.976.601,40 lei, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.156.550,61 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE”.

Art. 6. Contribuția proprie în proiect a U.A.T. Comuna Răzvad este de 0 lei.

Art. 7. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul U.A.T. Municipiul Târgoviște.

Art. 8. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale, conform Acordului de parteneriat.

Art. 9. Orice alte cheltuieli neeligibile care vor fi necesare pentru implementarea proiectului se vor suporta de către U.A.T. Municipiul Târgoviște.

Art. 10. Sumele reprezentând cheltuieli de mentenanță, întreținere ale proiectului ”MODERNIZAREA ȘI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE” pe întreaga perioadă de durabilitate a acestuia se vor suporta de către U.A.T. Municipiul Târgoviște.

Art. 11. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția economică si pentru comunicare Secretarul Municipiului Targoviste.

 

               VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                   SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                  jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  242

Tgv. 13.07.2018

Redactat 5 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

ȘEDINȚĂ ORDINARĂ

27.07.2018

 

243.  Hotărâre privind aprobarea încheierii unei Înțelegeri de Cooperare între Municipiul Târgoviște – județul Dâmbovița din România și Municipiul Guilin, Regiunea Autonomă Guangxi Zhuang din Republica Populară Chineză

244.  Hotărâre privind transformarea unor funcții contractuale din cadrul Direcției Grădina Zoologică

245.  Hotărâre privind modificarea HCL nr. 205/18.08.2016 referitoare la aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale restante de către organul fiscal local, contribuabililor din municipiul Târgoviște

246.  Hotărâre privind stabilirea limitelor mandatului reprezentantului Municipiului Târgoviște în Adunarea Generală a Asociaților la Municipal Security S.R.L. Târgoviște

247.  Hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează Serviciul Creșe din cadrul Direcției de Asistență Socială, în anul școlar 2018-2019 și a Metodologiei de

248.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Amenajare Centru social integrat pentru persoane vârstnice și Cantină de ajutor social”

249.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Relocare Centrul Social Adăpostul de Noapte Speranța”

250.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa nr. 2”

251.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa Spiriduș”

252.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare spații verzi - Strada Laminorului și Strada George Cair din Municipiul Târgoviște, Județ Dâmbovița”

253.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – str. Aleea Grivița, lângă blocul de locuințe sociale nr. 1”

254.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – str. I.E. Florescu, lângă blocul de locuințe sociale nr. 6”

255.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – Cartier Prepeleac, strada Petru Cercel”

256.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Înființare și dotare Creșă-str. I.E.Florescu, nr. 8 A din Municipiul Târgoviște”

257.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Realizare și dotare Grădiniță cu program prelungit-str. I.E.Florescu, din Municipiul Târgoviște”

258.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale în Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”

259.  Hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare străzi ZUM 1 Cartier Prepeleac: Oltului, Ion Neculce, Fructelor și Luceafărului”

260.  Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Realizare Bază Sportivă la Liceul Teoretic Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște, Județul Dâmbovița”

261.  Hotărâre privind modificarea HCL nr. 369/27.09.2017 referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere rețea de canalizare menajeră și distribuție apă pe strada Intrarea Teiș, Municipiul Târgoviște”

262.  Hotărâre privind modificarea HCL nr. 5/12.01.2018 referitoare la aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament” în Municipiul Târgoviște

263.  Hotărâre privind aprobarea execuției bugetului local la data de 30.06.2018

264.  Hotărâre privind rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Târgoviște pe anul 2018

265.      Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  „Construire Stație ITP, recepție rapidă și vopsitorie”, str. Calea Câmpulung, nr. 166, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Societatea AUTO BEST S.R.L.”

266.      Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  „Construire clopotniță cu anexe (capelă, trapeză, lumânărar)”, str. Octav Enigărescu, nr. 10, Cartierul Tineretului –Sagricom,Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Arhiepiscopia Târgoviștei pentru Biserica „Sf. Voievod Neagoe Basarab”

267.  Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire Centru Comercial Târgoviște, împrejmuire teren, branșamente utilități, platforme, accese în incintă, sens giratoriu și organizare de șantier”, Bdul. Regele Carol I, nr. 51, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar: Județul Dambovița-Consiliul Județean Dâmbovița pentru Societatea PK GRIZZLY S.R.L.

268.      Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  „Construire locuință tip duplex P+M”, str. Cernăuți, nr. 16F1,Târgoviște, jud. Dâmbovița,  beneficiari: Cărănescu Gabriel și Cărănescu Mariana-Denisa

269.      Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire locuință Parter”, str. Mitropolit Antim Ivireanu, nr. 14,Târgoviște, jud. Dâmbovița,  beneficiari: Gâmbă Mircea și Gâmbă Maria

270.       Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  „Construire locuință colectivă cu spații comerciale la parter”, str. Gral. I.E. Florescu, nr. 16A, Târgoviște, jud. Dâmbovița,  beneficiar Ion Liviu

271.      Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire locuință individuală, anexe gospodărești complementare și împrejmuire teren”, str. Prisecii, nr. 32, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Rădulescu Glencora

272.      Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  „Modernizare și extindere pe orizontală și verticală locuință C1 și împrejmuire teren”, str. Cpt. Tudorică Popescu, nr. 53, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Ștefan Ștefan-Costel

273.      Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  „Construire locuință Parter”,str. Calea București, nr. 54, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiari: Toma Iulian și Toma Gabriela

274.  Hotărâre privind scoaterea din funcțiune și casarea unor mijloace fixe aflate în administrarea Direcției Grădina Zoologică

275.  Hotărâre privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 58/14.03.2011 referitoare la delegarea gestiunii serviciului public de construcții edilitar gospodărești către Municipal Construct S.A., componentă a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Târgoviște

276.  Hotărâre privind aprobarea vânzării unor apartamente din fondul locativ de stat către actualii chiriași

277.  Hotărâre privind demararea procedurilor de achiziționare de către Municipiul Târgoviște a unui teren în suprafață de 1 ha, situat în Priseaca

278.  Hotărâre privind actualizarea prețului de înstrăinare pentru terenurile situate în zona Sagricom a Municipiului Târgoviște și vânzarea directă a două loturi de teren atribuite în condițiile Legii nr. 15/2003

279.  Hotărâre privind trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Târgoviște a unor bunuri imobile

280.  Hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Târgoviște

281.  Hotărâre privind constituirea dreptului de folosință cu titlu gratuit în favoarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România asupra

unui spațiu în suprafață de 43,47 mp situat în Calea București , bloc O1 parter Micro XI

282.  Hotărâre privind completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Târgoviște

283.  Hotărâre privind scoaterea la licitație publică în vederea închirierii pe o perioadă de 2 ani, a unui spațiu în suprafață de 13 m2, situat în Municipiul Târgoviște, Piața Bărăției

284.  Hotărâre privind scoaterea la licitație publică în vederea închirierii pe o perioadă de 5 ani, a unui teren în suprafață de 2 m2, situat în Municipiul Târgoviște, str. 9 Mai, nr. 2B, zona BRD, cvartal 22, parcela 50, în vederea amplasării unui panou publicitar

285.  Hotărâre privind scoaterea la licitație publică în vederea concesionării pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire 5 ani, a unui teren în suprafață de 12 m2, situat în Municipiul Târgoviște, Bdul. I.C. Brătianu-zona stației de autobuz Dealu Mare

286.  Hotărâre privind scoaterea la licitație publică în vederea concesionării pe o perioadă de 10 ani, a unui teren în suprafață de 18,68 m2, situat în Municipiul Târgoviște, Piața 1 Mai

287.  Hotărâre privind scoaterea la licitație publică în vederea concesionării pe o perioadă de 5 ani, a unui teren în suprafață de 38 m2, situat în Municipiul Târgoviște, Piața 1 Mai, adiacent bl. 12 IPJ, cvartal 23, parcela 88

288.  Hotărâre privind scoaterea la licitație publică în vederea concesionării pe o perioadă de 10 ani, a unui teren în suprafață de 408 m2, situat în Municipiul Târgoviște, str. Vidin, adiacent str. Petru Cercel, cvartal 203, parcela 27

 

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea încheierii unei Înțelegeri de Cooperare

 între Municipiul Târgoviște – județul Dâmbovița din România și Municipiul Guilin, Regiunea Autonomă Guangxi Zhuang

din Republica Populară Chineză

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției Administrație Publică Locală - Compartiment Relații Externe, Culturale, Artistice și Sociale nr. 21948/12.07.2018;

§ Avizul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 52328 din data de 21.05.2018, înregistrat la Primăria Municipiului Târgoviște cu nr. 16463/23.05.2018;

§ Avizul Ministerului Afacerilor Externe nr. H 2-2/1358 din data de 11.06.2018, înregistrat la Primăria Municipiului Târgoviște cu nr. 20176 din data de 27.06.2018;

§  Prevederile art. 41 din Legea privind tratatele nr. 590/2003;

§  Raportul de de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§   Prevederile art. 11 alin. (3) art. 16, art. 36, alin. (2), lit. e) și alin. 7, lit. c) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

     În temeiul art. 45, alin. (2), lit. f) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă încheierea unei Înțelegeri de Cooperare între Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița din România și Municipiul Guilin, Regiunea Autonomă Guangxi Zhuang din Republica Populară Chineză, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se împuternicește Primarul municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian Stan pentru semnarea Înțelegerii de Cooperare din partea municipiului Târgoviște.

Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Compartimentul Relații Externe, Culturale, Artistice și Sociale și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

 

                                                                       VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.  243

Tgv. 27.07.2018

Redactat 2 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

HOTĂRÂRE

      privind transformarea unor funcții contractuale din cadrul

    Direcției Grădina Zoologică

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§Raportul de specialitate al Direcției Grădina Zoologică privind modificarea statului de funcții;

§Prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

§Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§Prevederile art. 36 alin. (2), lit. a) și alin. (3) lit. b) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

          În temeiul art. 45 alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, privind Administrația Publică Locală adoptă urmatoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă transformarea a două funcții contractuale vacante din cadrul Direcției Grădina Zoologică, astfel:

-         din posturi de referent, studii medii în posturi de inspector de specialitate, gradul I, studii superioare.

Art. 2 Se aprobă statul de funcții al Direcției Grădina Zoologică, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Grădina Zoologică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște. 

   

             VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                  jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  244

Tgv. 27.07.2018

Redactat 2 ex.

jr. Diana Ion                                                                                                                                

                                                            

 

 

HOTĂRÂRE

   privind modificarea HCL nr. 205/18.08.2016 referitoare la aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale restante de către organul fiscal local, contribuabililor din municipiul Târgoviște

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate nr. 22357/16.07.2018 al Direcției Economice - Serviciul de Impozite și Taxe Locale;

§ Prevederile art. 194 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile HCL nr. 205/18.08.2016 referitoare la aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale restante de către organul fiscal local,  contribuabililor din municipiul Târgoviște

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

      In temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare,  adoptă următoarea 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se modifică art. 9, alin. (1) lit. a), b), și c) ale Anexei 1 la HCL nr. 205/18.08.2016 referitoare la aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale restante de către organul fiscal local, contribuabililor din municipiul Târgoviște, după cum urmează :

   „(1) Eșalonarea la plată acordată pentru obligațiile fiscale își menține valabilitatea în următoarele condiții: 

a)  până la primul termen de plată din graficul de eșalonare se achită obligațiile fiscale administrate de organul fiscal care nu fac obiectul eșalonării la plată și care au termenul de plată expirat;

b) se respectă cuantumul și termenele de plată din graficul de eșalonare. Eșalonarea la plată își menține valabilitatea și dacă rata de eșalonare este achitată până la următorul termen de plată din graficul de eșalonare;

c)   se achită toate obligațiile fiscale administrate de organul fiscal cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eșalonare la plată și până la finalizarea eșalonării la plată, în termenele legale de plată. Eșalonarea la plată își menține valabilitatea și dacă aceste obligații fiscale sunt achitate până la următorul termen de plată din graficul de eșalonare, caz în care se vor achita și majorările de întârziere datorate pentru acestea, calculate de la data termenului de plată expirat și până la data plății;”

Art. 2 Celelalte prevederi ale HCL nr. 205/18.08.2016 se aplică în mod corespunzător.

Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Economică - Serviciul de Impozite și Taxe Locale și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.  

 

 

               VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                   jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  245

Tgv. 27.07.2018

Redactat 2 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

HOTĂRÂRE

     privind stabilirea limitelor mandatului reprezentantului Municipiului Târgoviște în Adunarea Generală a Asociaților

 la Societatea Municipal Security S.R.L. Târgoviște

 

Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate Societății Municipal Security S.R.L. Târgoviște nr. 23129/23.07.2018;

§ Prevederile HCL nr. 426/31.10.2017 privind încheierea contractului de mandat între Consiliul Local Municipal Târgoviște și directorul Municipal Security S.R.L, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile HCL nr. 175/30.05.2018 privind desemnarea unui reprezentant al Municipiului Târgoviște în Adunarea Generală a Asociaților la Municipal Security S.R.L. ;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (3), lit. “c”, din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

     În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă limitele mandatului reprezentantului Municipiului Târgoviște în Adunarea Generală a Asociaților la Societatea Municipal Security S.R.L. Târgoviște, în care se va supune spre aprobare punctul de pe ordinea de zi, potrivit procurii speciale prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, reprezentantul Municipiului Târgoviște în Adunarea Generală a Asociaților la Societatea Municipal Security S.R.L, dl. Andrei Gheorghe și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

      VIZAT DE LEGALITATE,

      PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,        SECRETARUL MUNICIPIULUI,

          prof. Honorius Moțoc                         jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

Nr.  246

Tgv. 27.07.2018

Redactat 2 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

Municipiul Târgoviște                                                                                                                                                          Anexa la HCL nr. 246/27.07.2018

Consiliul Local                                                                                                 

 

 

PROCURA SPECIALĂ

pentru participarea la Ședința Adunării Generale a Asociaților la

Municipal Security S.R.L.

 

 

Municipiul Târgoviște, prin Consiliul Local, MANDATEAZĂ pe reprezentantul său numit prin HCL nr. 175/30.05.2018, dl. Andrei Gheorghe, identificat cu C.I., seria DD nr. 861643,  să exercite dreptul de vot aferent părților sociale deținute și înregistrate în Registrul Asociaților pentru punctul de pe ordinea de zi, astfel:

 

1.  Să aprobe și să semneze actul adițional nr. 1 la contractul de mandat încheiat între Consiliul Local Municipal Târgoviște și directorul Municipal Security S.R.L, dl. Constantin Tomescu, conform anexei la prezentul mandat.

 

 

Pentru ______X______  Împotrivă__________    Abținere________    

 

 

 

 

      VIZAT DE LEGALITATE,

      PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,        SECRETARUL MUNICIPIULUI,

          prof. Honorius Moțoc                         jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

                                                        

 

HOTĂRÂRE

  privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează Serviciul Creșe din cadrul Direcției de Asistență Socială, în anul școlar 2018-2019 și a Metodologiei de organizare și funcționare a Serviciului Creșe

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției de Asistență Socială prin care se propune adoptarea unei hotărâri privind aprobarea costului mediu de întreținere pentru copiii care frecventează Serviciul Creșe din cadrul Direcției de Asistență Socială, în anul școlar 2018 - 2019 și a Metodologiei de organizare și funcționare  a Serviciului Creșe;

§ Prevederile art. 9 din Legea nr. 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile art. 70, alin. 1 și art. 72 din H.G nr.  1252/2012 privind  aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (2), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001  republicată, cu modificările și completările ulterioare;

     In temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă costul mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează Serviciul Creșe din cadrul Direcției de Asistență Socială, în anul școlar 2018 - 2019, în cuantum de 1933 lei/copil/lună, cuantumul alocației zilnice de hrană în suma de 14 lei/zi și valoarea contribuției părinților în următoarele cote procentuale:

 

Venit mediu brut lunar cumulat al părinților/ reprezentanților legali

 

 

Număr copii

 

Cotă procentuală contribuție parinti

 

 

Lei/zi/copil

 

peste 700 lei

un copil

15%

14 lei

2 sau mai multi copii

10%

  9 lei

 

între 225 - 699 lei

un copil

10%

 9 lei

2 sau mai mulți copii

5%

 5 lei

 

între 0 - 224 lei

un copil

5%

 5  lei

2 sau mai mulți copii

2.5%

 2 lei

 

Art. 2 Contribuțiile părinților/reprezentanților legali care au în îngrijire copii ce sunt expuși riscului de separare de familie și pentru care au aprobate planuri de servicii vor fi suportate de Consiliul Local.

Art. 3 Se aprobă Metodologia de organizare și funcționare a Seviciului Creșe din cadrul Direcției de Asistență Socială, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Sursele de finanțare ale proiectului sunt: contribuțiile lunare ale părinților sau ale reprezentanților legali și bugetul local.

Art. 5 Orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

Art. 6 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția de Asistență Socială, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

            VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  247

Tgv. 27.07.2018

Redactat 2 ex.

jr. Diana Ion                                            

    

    HOTĂRÂRE 

privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare

pentru obiectivul de investiții „Amenajare Centru social integrat pentru persoane vârstnice și Cantină de ajutor social”

        

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției de Asistență Socială prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Amenajare Centru social integrat pentru persoane vârstnice și Cantină de ajutor social”;

§ Prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Prevederile HCL nr. 33/26.02.2015 privind darea în administrarea Direcției de Asistență Socială a unui teren în suprafață de 2.324 mp, situat în Municipiul Târgoviște, str. Petru Cercel, nr. 27;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Amenajare Centru social integrat pentru persoane vârstnice și Cantină de

ajutor social”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Amenajare Centru social integrat pentru persoane vârstnice și Cantină de ajutor social”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Bugetul local, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Programul Operațional Regional 2014-2020.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția de Asistență Socială, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

                                                        

              VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  248

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

        privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare

pentru obiectivul de investiții „Relocare Centrul Social Adăpostul de Noapte Speranța”

        

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției de Asistență Socială prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Relocare Centrul Social Adăpostul de Noapte Speranța”;

§ Prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Prevederile HCL nr. 223/29.06.2018 privind constituirea dreptului de administrare în favoarea Direcției de Asistență Socială asupra spațiilor ce alcătuiesc parterul imobilului-Clădire Cămin nr. 1, Bdul. Regele Carol I, nr. 70;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Relocare Centrul Social Adăpostul de Noapte Speranța”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Relocare Centrul Social Adăpostul de Noapte Speranța”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Bugetul local, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Programul Operațional Regional 2014-2020.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția de Asistență Socială, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

 

               VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                  jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  249

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

HOTĂRÂRE

        privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare

pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa nr. 2”

        

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției de Asistență Socială prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa nr. 2”;

§ Prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Prevederile HCL nr. 138/2007 privind preluarea de catre Directia de Asistenta Sociala a activitatii creselor nr. 2, 8, 13, 14 si 16 de pe raza Municipiului Targoviste, precum si a cheltuielilor materiale ale acestora

§  NP-022-97 „Normativ privind proiectarea de crese si crese speciale pe baza exigentelor de performanta ;

§ Avizul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale nr. 303/M/2018.

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa nr. 2”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa nr. 2”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția de Asistență Socială, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

            VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.  250

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

        privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare

pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa Spiriduș”

        

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției de Asistență Socială prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa Spiriduș”;

§ Prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011 cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Prevederile HCL nr. 178/2016 privind transmiterea către Direcția de Asistență Socială a dreptului de administrare asupra unei cote-părți din terenul și clădirea Grădiniței nr. 15,  str. George Cair, nr. 10;

§  NP-022-97 „Normativ privind proiectarea de crese si crese speciale pe baza exigentelor de performanta ;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa Spiriduș”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare) modernizare și echipare Creșa Spiriduș”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Bugetul local, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Programul Operațional Regional 2014-2020.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția de Asistență Socială, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

              VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                  jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  251

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

        privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare

pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare spații verzi - Strada Laminorului și Strada George Cair din Municipiul Târgoviște, Județ Dâmbovița”

        

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§  Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare spații verzi - Strada Laminorului și Strada George Cair din Municipiul Târgoviște, Județ Dâmbovița”;

§ Prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare spații verzi - Strada Laminorului și Strada George Cair din Municipiul Târgoviște, Județ Dâmbovița”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare spații verzi - Strada Laminorului și Strada George Cair din Municipiul Târgoviște, Județ Dâmbovița”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Operational Regional 2014-2020 și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

                                                               

              VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                    jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  252

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

HOTĂRÂRE

        privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – str. Aleea Grivița, lângă blocul de locuințe sociale nr. 1”

        

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§  Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – str. Aleea Grivița, lângă blocul de locuințe sociale nr. 1”;

§ Prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;

§ Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

§ Hotararea Guvernului nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile;

§ Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR/2017/ Axa prioritara 9 – Sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban Prioritatea de investitii 9.1 - Dezvoltare locala plasata sub responsabilitatea comunitatii;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Normative tehnice și STAS-uri incidente;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – str. Aleea Grivița, lângă blocul de locuințe sociale nr. 1”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – str. Aleea Grivița, lângă blocul de locuințe sociale nr. 1”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Operational Regional 2014-2020 și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

                                                    

             VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                  jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  253

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

HOTĂRÂRE

         privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – str. I.E.Florescu, lângă blocul de locuințe sociale nr. 6”

 

                  Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§  Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – str. I.E.Florescu, lângă blocul de locuințe sociale nr. 6”;

§ Prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;

§ Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

§ Hotararea Guvernului nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile;

§ Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR/2017/ Axa prioritara 9 – Sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban Prioritatea de investitii 9.1 - Dezvoltare locala plasata sub responsabilitatea comunitatii;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Normative tehnice și STAS-uri incidente;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – str. I.E.Florescu, lângă blocul de locuințe sociale nr. 6”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – str. I.E.Florescu, lângă blocul de locuințe sociale nr. 6”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Operational Regional 2014-2020 și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

                                                                       VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.  254

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

HOTĂRÂRE

         privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții

„Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – Cartier Prepeleac, strada Petru Cercel”

 

                  Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – Cartier Prepeleac, strada Petru Cercel”;

§ Prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;

§ Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

§ Hotararea Guvernului nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile;

§ Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR/2017/ Axa prioritara 9 – Sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban Prioritatea de investitii 9.1 - Dezvoltare locala plasata sub responsabilitatea comunitatii;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Normative tehnice și STAS-uri incidente;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – Cartier Prepeleac, strada Petru Cercel”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Creare/modernizare locuri de joacă pentru copii – Cartier Prepeleac, strada Petru Cercel”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Operational Regional 2014-2020 și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

 

             VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                  jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  255

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

HOTĂRÂRE

         privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Înființare și dotare Creșă-

          str. I.E.Florescu, nr. 8 A din Municipiul Târgoviște”

        

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§  Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Înființare și dotare Creșă-str. I.E.Florescu, nr. 8A din Municipiul Târgoviște”;

§ Prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;

§ Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

§ Hotararea Guvernului nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile;

§ Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR/2017/ Axa prioritara 9 – Sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban Prioritatea de investitii 9.1 - Dezvoltare locala plasata sub responsabilitatea comunitatii;

§ Normativul privind proiectarea creselor si creselor speciale pe baza exigentelor de performanta indicativ NP 022-97;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Normative tehnice și STAS-uri incidente;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Înființare și dotare Creșă-str. I.E.Florescu, nr. 8A din Municipiul Târgoviște”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Înființare și dotare Creșă-str. I.E.Florescu, nr. 8A din Municipiul Târgoviște”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Operational Regional 2014-2020 și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

            VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  256

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

HOTĂRÂRE

         privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare

         pentru obiectivul de investiții „Realizare și dotare Grădiniță cu   program prelungit, str. I.E.Florescu, din Municipiul Târgoviște”

        

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Realizare și dotare Grădiniță cu program prelungit, str. I.E.Florescu, din Municipiul Târgoviște”;

§ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§ Normative tehnice și STAS-uri incidente;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Realizare și dotare Grădiniță cu program prelungit, str. I.E.Florescu, din Municipiul Târgoviște”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Realizare și dotare Grădiniță cu program prelungit, str. I.E.Florescu, din Municipiul Târgoviște”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Operational Regional 2014-2020 și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

                                                                      VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                               jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.  257

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

HOTĂRÂRE

         privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale în

          Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”

        

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale în Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”;

§ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 500/2002 priviind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă,  republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§ Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

§ Prevederile H.G. nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile;

§ Prevederile H.G. nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Normative tehnice și STAS-uri incidente;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale în Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale în Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Operational Regional 2014-2020 și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

             VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                            jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

Nr.  258

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

HOTĂRÂRE

         privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții

 „Reabilitare și modernizare străzi ZUM 1 Cartier Prepeleac: Oltului, Ion Neculce, Fructelor și Luceafărului”

 

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor prin care se propune aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții  „Reabilitare și modernizare străzi ZUM 1 Cartier Prepeleac: Oltului, Ion Neculce, Fructelor și Luceafărului”;

§ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§ Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

§ Strategia de Dezvoltare Locală - Grupul de Acțiune Local㠄TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”;

§ Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR/2017/ Axa prioritara 9 – Sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban Prioritatea de investitii 9.1 - Dezvoltare locala plasata sub responsabilitatea comunitatii;

§ Normative tehnice și STAS-uri incidente;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare străzi ZUM 1 Cartier Prepeleac: Oltului, Ion Neculce, Fructelor și Luceafărului”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare străzi ZUM 1 Cartier Prepeleac: Oltului, Ion Neculce, Fructelor și Luceafărului”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Programul Operational Regional 2014-2020 și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

                                                                    VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                  jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  259

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul

„Realizare Bază Sportivă la Liceul Teoretic Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște, Județul Dâmbovița”

 

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Realizare Bază Sportivă la Liceul Teoretic Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște, Județul Dâmbovița”;

§  Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcții, republicată;

§  Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile art. 44 alin. (1) și (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

§  Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§  Prevederile art. 5 lit. c) din Ordinul nr. 1851/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§  Prevederile art. 36, alin. (2), lit. “b” și alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    În temeiul art. 45, alin. (2), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Realizare Bază Sportivă la Liceul Teoretic Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște, Județul Dâmbovița”, după cum urmează:

 

         Indicatori tehnici:

La nivelul întregii unitați de învățământ:

-suprafață incintă liceu                               

  15.827,00 mp.       100,00 %

-suprafață construcții pentru învățământ existente   

   4.671,68 mp.          29,52 %

-suprafață construcții pentru învățământ propuse

   1857,00 mp.           11,72 %

 

La nivelul zonei studiate pentru REALIZARE BAZA SPORTIVĂ:

-suprafață zonă studiată         teren reglementat    

 3360,00 mp.                100,00 %

-suprafață construcție sala de sport și anexa          

 1.503,54 mp                44,75 %

-suprafață platforme circulație                               

  1.440,86 mp               42,88 %

-suprafață spații verzi amenajate                                 

  286,19 mp                             8,51 %

 

La nivelul construcției Sala de sport și anexa vestiare, grupuri sanitare, spații tehnice

o  suprafața construită total = 1.503,54 mp ;           

o  suprafața desfășurată total = 1.733,84 mp ;

o  suprafața utilă total = 1.607,49 mp ;

 

Din care :

o  suprafața construită sală sport = 1.273,24 mp ;           

o  suprafața utilă sală sport = 1.214,53 mp ;

o  locuri în gradene = 150 spectatori ;

 

Durata de executie a proiectului

         Durata minima de realizare a investiției de 24 luni si durata de executie a lucrarilor este de 18 luni.

 

Indicatori economici: (Valori inclusiv TVA)

Valoarea totala (INV), inclusiv TVA :

DENUMIREA CAPITOLELOR SI

VALOARE (FARA TVA)

TVA

VALOARE

 (INCLUSIV TVA)

 

SUBCAPITOLELOR DE CHELTUIELI

 LEI

 LEI

 LEI

 

TOTAL DEVIZ     GENERAL

4.404.857,62

829.794,83

5.234.652,45

 

TOTAL C+M

3.410.583,42

648.010,85

4.058.594,28

 

     Art. 2 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza din Bugetul local.

Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

                VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                  jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  260

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 HOTĂRÂRE

privind modificarea HCL nr. 369/27.09.2017 referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul

„Extindere rețea de canalizare menajeră și distribuție apă pe strada Intrarea Teiș, Municipiul Târgoviște”

 

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor privind modificarea HCL nr. 369/27.09.2017 referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere rețea de canalizare menajeră și distribuție apă pe strada Intrarea Teiș, Municipiul Târgoviște”;

§  Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcții, republicată;

§  Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

§  Prevederile O.G. 43/1997 rivind regimul drumurilor republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Ordinului nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile HCL nr. 369/27.09.2017 referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere rețea de canalizare menajeră și distribuție apă pe strada Intrarea Teiș, Municipiul Târgoviște;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§  Prevederile art. 36, alin. (2), lit. “b” și alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

     În temeiul art. 45, alin. (2), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. I Începând cu data prezentei, HCL nr. 369/27.09.2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere rețea de canalizare menajeră și distribuție apă pe strada Intrarea Teiș, Municipiul Târgoviște” se modifică astfel:

„Art. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere rețea de canalizare menajeră și distribuție apă pe strada Intrarea Teiș, Municipiul Târgoviște”, după cum urmează:

Indicatori tehnici:

-Retea de alimentare apa executata din teava PEID Dn=110m, lungime 354ml;

-Retea de canalizare executata din tuburi circulare din PVC multistrat, lungime 261 ml;

-Racorduri individuale la retelele de apa si canalizare;

-Statie de pompare ape uzate SPAU 1 buc.;

-Conducta de refulare executata din teava PEID Dn=75 mm, lungime 223ml.

Indicatori economici:

 

Valoarea totala

a investitiei

Valoare  

(lei fara TVA)

Valoare

      (lei cu TVA)

Total general

497.826

591.723

Din care C+M

330.087

329.804

 

 

 

 

 

 

Durata  estimata de executie a obiectivului de investitii: 4 luni

Art. 2 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza din Bugetul local.”

Art. II Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

                                     

      VIZAT DE LEGALITATE,

      PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,     SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                         jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.  261

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea HCL nr. 5/12.01.2018 referitoare la aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament” în Municipiul Târgoviște

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§Raportul de specialitate al Direcției Managementul Proiectelor prin care se propune modificarea HCL nr. 5/12.01.2018 referitoare la aprobarea studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament” în Municipiul Târgoviște;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată;

§ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată;

§ Prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

§  Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;

§ Prevederile HC.L. nr. 5/12.01.2018  referitoare la modificarea HCL nr. 5/12.01.2018referitoare la aprobarea studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament” în Municipiul Târgoviște;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36, alin. (2), lit. b) și alin. (4), lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

     În temeiul art. 45, alin. (2) lit. d) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea 

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1. Se modifică indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament” în Municipiul Târgoviște, aprobați prin HCL nr, 5/12.01.2018, după cum urmeaza:

           INDICATORI TEHNICI:

           CAPACITĂȚI TEHNICE:

         Suprafata teren = 31957.00 m².

         Suprafata amenajata teren de antrenament = 9543.00 m²

         Suprafata construita tribuna = 300.00 m²

         Nr. Locuri in tribuna = 300 locuri

         Nr. proiectoare sistem de iluminat = 104 lampi

         Lungime imprejmuire teren de fotbal = 382.06 ml

         Suprafata alee acces = 30.00 m²

         Dotari:

         Banci de rezerva - 2 bucati;

         Porti de fotbal - 2 bucati;

         Scaune gradene - 300 bucati;

         INDICATORI FINANCIARI:

     Valoarea totală a investiției:  2.092.859,95 lei (fără TVA)

                                                   2.486.539,66 lei (cu TVA)

din care C+M:                       1.896.498,47 lei (fără TVA)                                                         2.265.758,18 lei (cu TVA)

Durata de executie a obiectivului de investitie este de 9 luni (proiectare+executie).

Art. 2 Celelalte prevederi ale HCL nr. 5/12.01.2018 rămân neschimbate.

Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Directia Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

                                                                       VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.  262

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

HOTĂRÂRE

             privind aprobarea execuției bugetului local la data de 30.06.2018

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 22849/19.07.2018 privind aprobarea contului de executie la data de 30.06.2018;

§ Prevederile art. 49, alin. (12) și (13) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate a Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) si alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

     În temeiul art. 45 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind Administrația Publică Locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aproba Contul de execuție al bugetului local întocmit la data de 30.06.2018, conform anexelor nr. 1 si nr. 2 care fac parte integranta din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aproba Contul de execuție a bugetului creditelor interne întocmit la data de 30.06.2018, conform anexei nr. 3  care face parte integranta din prezenta hotărâre.

Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obliga Primarul, Direcția Economică, Serviciul Contabilitate și Secretarul Municipiului Târgoviște pentru comunicare.

 

             VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                    jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.  263

Tgv. 27.07.2018

Redactat 2 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 HOTĂRÂRE

privind rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Târgoviște pe anul 2018

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018,, având în vedere:

§  Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 23083/23.07.2018 privind rectificarea bugetului local pe anul 2018;

§  Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§  Prevederile art. 36, alin. (4) lit. a) din Legea Administrației Publice Locale,  nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

     În temeiul art. 45, alin. (2), lit. a) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul  2018 după cum urmează :

I. Majorarea veniturilor totale cu suma de 3.337 mii lei, prin:

·        Majorarea cu suma de 510 mii lei a prevederilor la indicatorul 33.02.50 " Alte venituri din prestări servicii".

·        Majorarea cu suma de 68 mii lei a prevederilor la indicatorul 39.02.01 " Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice ".

·        Majorarea cu suma de 156 mii lei a prevederilor la indicatorul 39.02.03 " Venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului ".

·        Majorarea cu suma de 2.603 mii lei a prevederilor la indicatorul 45.02.01.04 " Corecții financiare ".

·        Diminuarea cu suma de 2.786  mii lei a prevederilor la indicatorul 37.02.03 „Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local”

·        Diminuarea cu suma de 2.786  mii lei a prevederilor la indicatorul 37.02.04 „Vărsăminte din secțiunea de funcționare pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare a bugetului local”.

   II. Majorarea cheltuielilor bugetare totale cu suma de 3.337 mii lei, prin:

·        Majorarea prevederilor bugetare cu suma de 100 mii lei la capitolul 51.02 “Autorități executive si legislative  “, din care pe titluri:

ü  Majorarea prevederilor bugetare cu 100  mii lei la titlul " Bunuri și servicii" in vederea suplimentarii cheltuielilor necesare funcționării aparatului propriu al Primăriei.

·        Diminuarea prevederilor bugetare cu suma de 9 mii lei la capitolul 61.02 “Ordinea publica  și siguranță național㠓, din care pe titluri:

ü  Rectificarea cu suma de 9 mii lei (cu semnul minus) a prevederilor la titlul Restituiri din finanțarea anilor precedenți - Secțiunea de funcționare.

·          Majorarea prevederilor bugetare cu suma de 454 mii lei la capitolul 65.02 “Învățământ  “, din care pe titluri:

ü  Majorarea prevederilor bugetare cu 457  mii lei la titlul " Bunuri și servicii" in vederea suplimentarii cheltuielilor necesare funcționării unităților școlare.

ü  Majorarea prevederilor bugetare cu 15  mii lei la titlul " Active nefinanciare - Active fixe" in vederea suplimentarii cheltuielilor necesare funcționării grădiniței Alexandrina Simionescu Ghica.

ü  Rectificarea cu suma de 18 mii lei (cu semnul minus) a prevederilor la titlul Restituiri din finanțarea anilor precedenți - Secțiunea de funcționare.

·        Majorarea prevederilor bugetare cu suma de 436 mii lei la capitolul 67.02 “ Cultura, recreere și religie”, din care pe titluri:

ü  Majorarea prevederilor bugetare cu 474  mii lei la titlul " Cheltuieli de personal", din care pe instituții:

Ø  Majorarea bugetului Direcției Complex Turistic de Natație cu suma de 310 mii lei,

Ø  Majorarea bugetului Direcției Gradina Zoologica cu suma de 60 mii lei,

Ø  Majorarea bugetului Teatrului Municipal  cu suma de 104 mii lei.

ü  Majorarea prevederilor bugetare cu 26  mii lei la titlul " Active nefinanciare - Active fixe" in vederea suplimentarii bugetului Direcției Gradina Zoologica.

ü  Rectificarea cu suma de 64 mii lei (cu semnul minus) a prevederilor la titlul Restituiri din finanțarea anilor precedenți - Secțiunea de funcționare.

·        Diminuarea prevederilor bugetare cu suma de 47 mii lei la capitolul 68.02 “Asigurări și asistenta sociala “, din care pe titluri:

ü  Majorarea prevederilor bugetare cu suma de 68 mii lei  la titlul Alte cheltuieli

ü  Rectificarea cu suma de 115 mii lei (cu semnul minus) a prevederilor la titlul Restituiri din finanțarea anilor precedenți - Secțiunea de funcționare.

·            Majorarea cu suma de 1.903 a prevederilor bugetare la capitolul 70.02 “ Servicii de dezvoltare publica și locuințe“, din care pe titluri:

ü  Majorarea  prevederilor bugetare cu 2.150 mii lei la titlul "Bunuri și servicii", din care pe instituții:

Ø  Majorarea bugetului DAPPP 350  mii lei,

Ø   Majorarea bugetului  propriu 1.800 mii lei, sume necesare majorării prevederilor pentru iluminatul public, a cheltuielilor pentru întreținerea domeniului public.

ü  Rectificarea cu suma de 247 mii lei (cu semnul minus) a prevederilor la titlul Restituiri din finanțarea anilor precedenți - Secțiunea de funcționare.

·        Majorarea cu suma de 500 mii lei  a prevederilor bugetare la capitolul 84.02 “Transport si comunicații“, din care pe titluri:

ü  Majorarea  prevederilor bugetare cu 500 mii lei la titlul "Subvenții".

Art. 2 Bugetul Local de Venituri și Cheltuieli al Municipiului Târgoviște pe anul 2018 rectificat, detaliat pe capitole și subcapitole este redat în anexele nr. 1 și 2 care fac parte din prezenta hotărâre.

    Bugetul general consolidat al Municipiului Târgoviște pe anul 2018 rectificat este redat în anexa nr. 3 care face parte din prezenta hotărâre.

    Programul de investiții pe anul 2018 este redat în anexa nr. 4 care face parte din prezenta hotărâre.

Art. 3  Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de Primar, Direcția Economică, Serviciul Contabilitate și Secretarul Municipiului Târgoviște pentru comunicare.

 

            VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                  jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.  264

Tgv. 27.07.2018

Redactat 2 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire Stație ITP, recepție rapidă și vopsitorie”,

str. Calea Câmpulung, nr. 166, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Societatea AUTO BEST S.R.L.”

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§  Raportul de specialitate al Arhitectului Șef al Municipiului Târgoviște privind aprobarea P.U.Z studiat pentru „Construire Stație ITP, recepție rapidă și vopsitorie”, str. Calea Câmpulung, nr. 166, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Societatea AUTO BEST S.R.L.”;

§  Prevederile art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§ Prevederile art. 36 alin. (5) lit. “c” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/ 2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

   În temeiul art. 45, alin. (2) lit. „e” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire Stație ITP, recepție rapidă și vopsitorie”, str. Calea Câmpulung, nr. 166, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Societatea AUTO BEST S.R.L.”.

Art. 2 Se stabilește încadrarea funcțională în UTR 34, funcțiunea dominantă: IS- zonă de instituții publice și de interes general și următorii indicatori urbanistici: POT = 50%; CUT = 1,0, Nr. niv. max. P+1E, Hmax coamă=6,0m.

Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 24 luni de la data aprobării prezentei hotărâri.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Urbanism și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

            VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                               jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.  265

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  „Construire clopotniță cu anexe (capelă, trapeză, lumânărar)”, str. Octav Enigărescu, nr. 10,

Cartierul Tineretului –Sagricom,Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Arhiepiscopia Târgoviștei pentru Biserica „Sf. Voievod Neagoe Basarab”

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Arhitectului Șef al Municipiului Târgoviște privind aprobarea P.U.Z studiat pentru „Construire clopotniță cu anexe (capelă, trapeză, lumânărar)”, str. Octav Enigărescu, nr. 10, Cartierul Tineretului –Sagricom,Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Arhiepiscopia Târgoviștei pentru Biserica „Sf. Voievod Neagoe Basarab”;

§  Prevederile art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§ Prevederile art. 36 alin. (5) lit. “c” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/ 2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

   În temeiul art. 45, alin. (2) lit. „e” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire clopotniță cu anexe (capelă, trapeză, lumânărar)”, str. Octav Enigărescu, nr. 10, Cartierul Tineretului–Sagricom, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Arhiepiscopia Târgoviștei pentru Biserica „Sf. Voievod Neagoe Basarab”.

Art. 2 Se stabilește încadrarea funcțională în UTR 24, funcțiunea dominantă: Iscu-zonă pentru instituții publice și servicii de interes general-construcții de cult și următorii indicatori urbanistici: POT = 35%; CUT = 0,50, Nr. niv. max. P-P+2+M.

-regim de înălțime maxim clopotniță propusă: P+2+M; Hmax. cornișă=12,5m, Hmax. coamă= 16,5m;

-regim de înălțime maxim trapeză propusă sau alte anexe ale bisericii: P,

H max. cornișă: 3,00 m, Hmax. coamă=6,5 m)

Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 36 luni de la data aprobării prezentei hotărâri.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Urbanism și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

            VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                               jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  266

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire Centru Comercial Târgoviște, împrejmuire teren, branșamente utilități, platforme, accese în incintă, sens giratoriu și organizare de șantier”, Bdul. Regele Carol I, nr. 51, Târgoviște,

jud. Dâmbovița, beneficiar Județul Dambovița-Consiliul Județean Dâmbovița pentru Societatea PK GRIZZLY S.R.L.

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§  Raportul de specialitate al Arhitectului Șef al Municipiului Târgoviște privind aprobarea P.U.Z studiat pentru „Construire Centru Comercial Târgoviște, împrejmuire teren, branșamente utilități, platforme, accese în incintă, sens giratoriu și organizare de șantier”, Bdul. Regele Carol I, nr. 51, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar: Județul Dambovița-Consiliul Județean Dâmbovița pentru Societatea PK GRIZZLY S.R.L.;

§  Prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată;

§  Prevederile art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§ Prevederile art. 36 alin. (5) lit. “c” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/ 2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

   În temeiul art. 45, alin. (2) lit. „e” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire Centru Comercial Târgoviște, împrejmuire teren, branșamente utilități, platforme, accese în incintă, sens giratoriu și organizare de șantier”, Bdul. Regele Carol I, nr. 51, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar: Județul Dambovița-Consiliul Județean Dâmbovița pentru Societatea PK GRIZZLY S.R.L.

Art. 2 Se stabilește încadrarea funcțională în UTR 32, funcțiunea dominantă: IS-zonă pentru instituții publice și servicii de interes general- centru comercial și următorii indicatori urbanistici: POT = 75%; CUT = 2,0, Nr. niv. max. S+P+Mez+1E+Etaj tehnic, Hmax=35,0 m.

Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 36 luni de la data aprobării prezentei hotărâri.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Urbanism și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

            VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  267

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire locuință tip duplex P+M”,

 str. Cernăuți, nr. 16F1,Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiari: Cărănescu Gabriel și Cărănescu Mariana-Denisa

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Arhitectului Șef al Municipiului Târgoviște privind aprobarea P.U.Z studiat pentru „Construire locuință tip duplex P+M”, str. Cernăuți, nr. 16F1,Târgoviște, jud. Dâmbovița,  beneficiari: Cărănescu Gabriel și Cărănescu Mariana-Denisa;

§  Prevederile art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§ Prevederile art. 36 alin. (5) lit. “c” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/ 2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

   În temeiul art. 45, alin. (2) lit. „e” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire locuință tip duplex P+M”, str. Cernăuți, nr. 16F1,Târgoviște, jud. Dâmbovița,  beneficiari: Cărănescu Gabriel și Cărănescu Mariana-Denisa.

Art. 2 Se stabilește încadrarea funcțională în UTR 20, funcțiunea dominantă: L- locuire și următorii indicatori urbanistici: POT = 40%; CUT = 0,80 Nr. niv. max. P+M, Hmax coamă=10,0 m.

Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 36 luni de la data aprobării prezentei hotărâri.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Urbanism și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

              VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  268

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire locuință Parter”,

 str. Mitropolit Antim Ivireanu, nr. 14, Târgoviște, jud. Dâmbovița,  beneficiari: Gâmbă Mircea și Gâmbă Maria

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§Raportul de specialitate al Arhitectului Șef al Municipiului Târgoviște privind aprobarea P.U.Z studiat pentru „Construire locuință Parter”, str. Mitropolit Antim Ivireanu, nr. 14, Târgoviște, jud. Dâmbovița,  beneficiari: Gâmbă Mircea și Gâmbă Maria;

§  Prevederile art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§ Prevederile art. 36 alin. (5) lit. “c” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/ 2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

   În temeiul art. 45, alin. (2) lit. „e” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire locuință Parter”, str. Mitropolit Antim Ivireanu, nr. 14, Târgoviște, jud. Dâmbovița,  beneficiari: Gâmbă Mircea și Gâmbă Maria.

Art. 2 Se stabilește încadrarea funcțională în UTR 11, funcțiunea dominantă: LMu1- zonă rezidențială cu clădiri de tip urban P,P+1, P+2 și următorii indicatori urbanistici: POT = 35%; CUT = 0,7, Nr. niv. max. P-P+1; regim de înălțime maxim locuință propusă P; Hmax cornișă=6,0 m și Hmax coamă=8,0m.

Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 24 luni de la data aprobării prezentei hotărâri.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Urbanism și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

            VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  269

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire locuință colectivă cu spații comerciale la parter”,

str. Gral. I.E. Florescu, nr. 16A, Târgoviște, jud. Dâmbovița,  beneficiar Ion Liviu

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§Raportul de specialitate al Arhitectului Șef al Municipiului Târgoviște privind aprobarea P.U.Z studiat pentru „Construire locuință colectivă cu spații comerciale la parter”, str. Gral. I.E. Florescu, nr. 16A, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Ion Liviu;

§  Prevederile art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§ Prevederile art. 36 alin. (5) lit. “c” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/ 2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

   În temeiul art. 45, alin. (2) lit. „e” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire locuință colectivă cu spații comerciale la parter”, str. Gral. I.E. Florescu, nr. 16A, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Ion Liviu.

Art. 2 Se stabilește încadrarea funcțională în UTR 26, funcțiunea dominantă: Llu-zonă pentru locuințe colective (blocuri) de înălțime mică și următorii indicatori urbanistici: și următorii indicatori urbanistici: POT = 40%; CUT = 2,00, Nr. niv. max. S+P+3+M, Hmax cornișă: 15,00m, Hmax coamă 19,00 m.

Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 18 luni de la data aprobării prezentei hotărâri.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Urbanism și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

            VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  270

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire locuință individuală, anexe gospodărești complementare și împrejmuire teren”, str. Prisecii, nr. 32, Târgoviște, jud. Dâmbovița,  beneficiar Rădulescu Glencora

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Arhitectului Șef al Municipiului Târgoviște privind aprobarea P.U.Z studiat pentru „Construire locuință individuală, anexe gospodărești complementare și împrejmuire teren”, str. Prisecii, nr. 32, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Rădulescu Glencora;

§  Prevederile art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§ Prevederile art. 36 alin. (5) lit. “c” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/ 2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

   În temeiul art. 45, alin. (2) lit. „e” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire locuință individuală, anexe gospodărești complementare și împrejmuire teren”, str. Prisecii, nr. 32, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Rădulescu Glencora.

Art. 2 Se stabilește încadrarea funcțională în UTR 25, funcțiunea dominantă: LMr-Zonă rezidențială cu clădiri P, P+1, P+2, (până la 10m) și următorii indicatori urbanistici: POT = 35%; CUT = 0,9, Nr. niv. max. P+1+M.

Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 18 luni de la data aprobării prezentei hotărâri.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Urbanism și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

            VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.  271

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Modernizare și extindere pe orizontală și verticală locuință C1 și împrejmuire teren”, str. Cpt. Tudorică Popescu, nr. 53, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Ștefan Ștefan-Costel

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Arhitectului Șef al Municipiului Târgoviște privind aprobarea P.U.Z studiat pentru „Modernizare și extindere pe orizontală și verticală locuință C1 și împrejmuire teren”, str. Cpt. Tudorică Popescu, nr. 53, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Ștefan Ștefan-Costel;

§  Prevederile art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§ Prevederile art. 36 alin. (5) lit. “c” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/ 2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

   În temeiul art. 45, alin. (2) lit. „e” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

        HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Modernizare și extindere pe orizontală și verticală locuință C1 și împrejmuire teren”, str. Cpt. Tudorică Popescu, nr. 53, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiar Ștefan Ștefan-Costel.

Art. 2 Se stabilește încadrarea funcțională în UTR 11, funcțiunea dominantă: L-locuire și următorii indicatori urbanistici: POT = 35%; CUT = 0,70, Nr. niv. max. P+1, Hmax coamă 10,0m.

Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 36 luni de la data aprobării prezentei hotărâri.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Urbanism și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

             VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  272

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire locuință Parter”,

 str. Calea București, nr. 54, Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiari: Toma Iulian și Toma Gabriela

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§Raportul de specialitate al Arhitectului Șef al Municipiului Târgoviște privind aprobarea P.U.Z studiat pentru „Construire locuință Parter”, str. Calea București, nr. 54,Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiari: Toma Iulian și Toma Gabriela;

§  Prevederile art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§ Prevederile art. 36 alin. (5) lit. “c” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/ 2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

   În temeiul art. 45, alin. (2) lit. „e” din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire locuință Parter”, str. Calea București, nr. 54,Târgoviște, jud. Dâmbovița, beneficiari: Toma Iulian și Toma Gabriela.

Art. 2 Se stabilește încadrarea funcțională în UTR 25, funcțiunea dominantă: L-locuire și următorii indicatori urbanistici: POT = 30%; CUT = 0,6, Nr. niv. max. P+1; Hmax 10,0m.

Art. 3 Prezentul Plan Urbanistic Zonal are valabilitate de 36 luni de la data aprobării prezentei hotărâri.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Urbanism și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

 

             VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  273

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 HOTĂRÂRE

    privind scoaterea din funcțiune și casarea unor mijloace fixe aflate în administrarea Direcției Grădina Zoologică

 

    Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Direcției Grădina Zoologică prin care se propune adoptarea unei hotărâri privind scoaterea din funcțiune și casarea unor mijloace fixe;

§  Prevederile art. 1 din Legea Contabilității, nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe;

§  Prevederile O.G. nr. 22/1996 privind actualizarea și completarea regimului general al contabilității, cu modificările și completările ulterioare;

§  Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

Prevederile art. 36, alin. (2), lit. c)  din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

          În temeiul art. 45, alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă urmatoarea 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă scoaterea din funcțiune și casarea unor mijloace fixe în valoare de 25.704,00 lei, aflate în administrarea Direcției Grădina Zoologică, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, Direcția Grădina Zoologică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

             VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                               jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  274

Tgv. 27.07.2018

Redactat 2 ex.

jr. Diana Ion                                            

 

 

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 58/14.03.2011 referitoare la delegarea gestiunii serviciului public de construcții edilitar gospodărești către Municipal Construct S.A., componentă a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Târgoviște

 

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.07.2018, având în vedere:

§ Raportul de specialitate al Biroului Administrativ nr. 23077/23.07.2018;

§ Prevederile O.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice<BR/>și instituțiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.C.L. nr. 58/14.03.2011 privind delegarea gestiunii serviciului public de constructii edilitar gospodaresti către Municipal Construct S.A., componentă a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Târgoviște, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de avizare al comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 36 alin. (2), lit. c) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    În temeiul art. 45, alin. (3) din Legea Administrației Publice Locale, nr. 215/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare,  adoptă următoarea 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se modifică și se completează Anexa nr. 1 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de construcții edilitar gospodărești, încheiat între Municipiul Târgoviște și MUNICIPAL CONSTRUCT S.A., aprobat prin HCL nr. 58/14.03.2011, în sensul includerii în lista bunurilor de retur, a mijlocului fix proprietate privată a Municipiului Târgoviște - Autoturism Dacia Duster cu numărul de înmatriculare DB 13 PMT și valoarea de inventar 80091,4 lei, conform anexei republicate care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Transmiterea se va efectua pe bază de Proces - verbal încheiat între Municipiul Târgoviște și Municipal Construct S.A., în care se vor menționa și caracteristicile de identificare ale vehiculului.

Art. 3 Cheltuielile de exploatare și întreținere vor fi suportate de către utilizator, în evidențele contabile se va opera în mod corespunzător.

Art. 4 Celelalte prevederi ale HCL nr. 58/2011 se aplică în mod corespunzător.

Art. 5 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul, MUNICIPAL CONSTRUCT S.A., Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul Municipiului Târgoviște.

 

             VIZAT DE LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                 SECRETARUL MUNICIPIULUI,

       prof. Honorius Moțoc                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.  275

Tgv. 27.07.2018

Redactat 3 ex.

jr. Diana Ion                                           

                                              

                               ANEXA la  H.C.L. nr. 275/27.07.2018

                                    

ANEXA NR. 1

LA CONTRACTUL DE DELEGARE DE GESTIUNE,

aprobat prin H.C.L. nr. 58/14.03.2011Lista bunurilor de retur transmise cu titlu gratuit in administrarea delegatului

REPUBLICATĂ

 

Nr. crt.

Nr. inv.

Cod clasif.

Denumire mijloc fix

An PIF

Luna PIF

Durata norm.

Valoare inventar

(lei)

Valoare

amort

lunara (lei)

1

101189 (1206)

1.6.4.

Pavilion administrativ 1/2 parter - strada Radu de la Afumati nr. 7, suprafata 150 mp

2008