HOTĂRÂRE

privind aprobarea implementării proiectului și a cheltuielilor legate de obiectivul de investiții

 „Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor pe raza Municipiului Târgoviște, Județul Dâmbovița

în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C3 – Managementul deșeurilor Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune,

 Subinvestiția I.1. B. Construirea de insule ecologice digitalizate

 

       Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință extraordinară astăzi, 14.09.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 29641/07.09.20200, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 30399/13.09.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 29642/07.09.2022 întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Planul național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/ C3/S/I.1.B, Componenta C3 – Managementul deseurilor Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I.1. B. Construirea de insule ecologice digitalizate;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. 4 lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

         În temeiul art. 139 alin. (3) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă participarea Municipiului Târgoviște în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C3 – Managementul deșeurilor Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I.1.B. Construirea de insule ecologice digitalizate, în vederea depunerii proiectului de investiții „Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor pe raza Municipiului Târgoviște, Judetul Dâmbovița pentru obținerea finanțării în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/ C3/S/I.1.B.

Art. 2 Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului de investiții „Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor pe raza Municipiului Târgoviște, Judetul Dâmbovița, în cuantum de 4.919.500 lei făra TVA, respectiv 1.000.000 euro fără TVA, reprezentând 5.854.205 lei cu TVA.

Art. 3 Se aprobă anexa privind obiectivul de investiții „Construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectiva a deșeurilor pe raza Municipiului Târgoviște, Județul Dâmbovița”, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Se aprobă asigurarea și susținerea din bugetul local al Municipiului Târgoviște a contribuției financiare aferente cheltuielilor neeligibile necesare pentru implementarea proiectului, cheltuieli care pot rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractul de lucrări.

Art. 5  Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița se obligă să asigure cheltuielile de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți.

Art. 6 Municipiul Târgoviște se obligă să prevadă în buget, lucrările pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin PNRR.

Art. 7 Se împuternicește domnul Daniel-Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște reprezentat legal al Municipiului Târgoviște pentru relația cu MMAP, în derularea proiectului, respectiv să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele Municipiului Târgoviște.

Art. 8 Sursele de finanțare ale proiectului sunt Planul Național de redresare și reziliență – Componenta C3 – Managementul deșeurilor Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I.1. B. Construirea de insule ecologice digitalizate.

Art. 9 Municipiul Târgoviște se angajează să promoveze prin orice mijloace disponibile investiția, precum și conceptul „plătește cât arunci” începând cu momentul semnării contractului de finanțare, pentru o perioadă de cel puțin 6 luni.

Art. 10 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște, Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                                                                     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                            SECRETARUL GENERAL,

                                                                                    AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE

         ec. Alexandru Bugyi                                          jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

     Nr.   314

     Tgv. 14.09.2022

     Redactat 2 ex.

     cons. Diana Ion