HOTĂRÂRE

privind transmiterea cu titlu gratuit din proprietatea

Municipiului Târgoviște în proprietatea Arhiepiscopiei Târgoviştei,

 a unui teren în suprafață de 97 mp, situat în Calea Domnească nr. 95A

 

Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 30.08.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 26534/09.08.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 26535/09.08.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Adresa Arhiepiscopiei Târgoviște înregistrată la Primăria Municipiului Târgoviște sub nr. 18138/30.05.2022;

§ Prevederile Legii nr. 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile HCL nr. 382/27.09.2017 privind darea în folosinţă gratuită către Arhiepiscopia Târgoviştei a unui teren proprietate publică a municipiului Târgovişte, în suprafaţă de 97 mp, situat în Calea Domnească nr. 95 A;

§ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§ Prevederile art. 108 lit. e), art. 129 alin. (2) lit. c) și art. 361 alin. (2) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (2) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. dd)  și  art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

                                                    

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Târgovişte a bunului imobil-teren situat în Calea Domnească nr. 95 A, cu  următoarele date de identificare: categoria de folosință Cc - curţi construcţii; cvartal 16, parcela 20; suprafaţa = 97 mp; Carte funciara 88352, număr cadastral 88352; număr inventar 70001396; valoare de inventar = 32.019 lei.

Art. 2 Se aprobă transmiterea cu titlu gratuit din proprietatea privată a Municipiului Târgovişte în proprietatea Arhiepiscopiei Târgoviştei a bunului imobil-teren situat în Calea Domnească nr. 95 A, identificat conform datelor  prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre.

Art. 3 Imobilul se transmite pentru organizarea ceremoniilor bisericeşti, cu respectarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 239/2007.

Art. 4 Începând cu data prezentei HCL nr. 382/27.09.2017 își încetează aplicabilitatea.

Art. 5 Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte se modifică în mod corespunzător.

Art. 6 Se împuterniceşte Secretarul General al Municipiului Târgovişte sau un funcționar desemnat de Primarul Municipiului Târgoviște, pentru semnarea actului în formă autentică cu Arhiepiscopia Târgoviștei.

Art. 7 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Compartimentul Evidența Patrimoniului, Direcția Urbanism și pentru comunicare Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                                                        CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                            SECRETARUL GENERAL

                                                                         AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

          Andrei-Eduard Tudora                                    jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

     Nr.   302

     Tgv. 30.08.2022

     Redactat 3 ex.

     cons. Diana Ion