HOTĂRÂRE

privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin

domeniului public al Municipiului Târgoviște

 

     Consiliul Local Municipal Târgovişte întrunit în ședință ordinară, astăzi, 30.08.2022, având în vedere:                                      

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 27914/23.08.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 27915/23.08.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Referatul Compartimentului Evidența Patrimoniului privind conformitatea cu realitatea pentru atestarea apartenenței unor bunuri imobile la inventarul domeniului public al Municipiului Târgoviște;

§  Declarația pe propria răspundere nr. 28718/30.08.2022 a Secretarului General al Municipiului Târgoviște, dată în condițiile art. 289 alin. (7) din Codul Administrativ;

§  Prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată;

§  Prevederile H.C.L. nr. 156/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), art. 286 alin. (4), art. 287 lit. b), art.  289 din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

          În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1. Se aprobă actualizarea poziţiilor: 1871 - Clădire + Centrală termică Grădiniţa cu program normal  nr. 11 Priseaca, 1872 - Teren Grădiniţa cu program normal  nr. 11 Priseaca, 1873 - Clădire Grădiniţa cu program normal  nr. 12 Târgovişte, 1874 -  Teren Grădiniţa cu program normal nr. 12 Târgoviște, 2845 - Teren aferent Strada Stupilor, înscrise în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, după cum urmează:

- la poziţia 1871, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada Stupilor nr. 3; construcţie tip P; suprafaţa construită = 280 mp, număr cadastral 88364-C1”; iar coloana 6 va avea următorul cuprins: „HCL 156/29.05.2014, OUG 30/14.04.2000, Carte Funciară nr. 88364 Municipiul Târgoviște”;

- la poziţia 1872, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada Stupilor nr. 3; suprafaţa = 1.524 mp, număr cadastral 88364; Vecinătăţi: Nord - număr cadastral 73705, Est - număr cadastral 70987 şi 70436, Sud şi Vest - număr cadastral 83724”, coloana 5 va avea următorul cuprins: „117.378 lei”, iar coloana 6 va avea următorul cuprins: „HCL 156/29.05.2014, OUG 30/14.04.2000, Carte Funciară nr. 88364 Municipiul Târgoviște”;

- la poziţia 1873, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Calea Ploieşti nr. 6; construcţie tip P, suprafaţa construită = 240 mp; număr cadastral 88363-C1”; coloana 5 va avea următorul cuprins: „116.067 lei”, iar coloana 6 va avea următorul cuprins: „HCL 156/29.05.2014, OUG 30/14.04.2000, Carte Funciară nr. 88363 Municipiul Târgoviște”;

- la poziţia 1874, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Calea Ploieşti nr. 6; cvartal 230, parcela 1; suprafaţa = 1.157.00 mp, număr cadastral 88363; Vecinătăţi: Nord - număr cadastral 83896, Est şi Sud – proprietăţi particulare şi Vest - număr cadastral 83753”, coloana 5 va avea următorul cuprins: „229.144 lei”, iar coloana 6 va avea următorul cuprins: „HCL 156/29.05.2014, OUG 30/14.04.2000, Carte Funciară nr. 88363 Municipiul Târgoviște”;

- la poziţia 2845, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Teren categoria de folosinţă DR - drum; suprafaţa = 4.990 mp, ocupată de elementele constructive ale străzii Stupilor; număr cadastral 83724”; coloana 5 va avea următorul cuprins: „384.330 lei”; iar coloana 6 va avea următorul cuprins: „HCL 156/29.05.2014; Carte Funciară nr. 83724 Municipiul Târgoviște”.

Art. 2 Se aprobă includerea în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte a bunurilor imobile prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Bunurile imobile incluse în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, conform articolului 2, se transmit în administrarea Direcţiei de Administrarea Patrimoniului Public şi Privat.

Art. 4 Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte se modifică în mod corespunzător.

Art. 5 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia Economică - Compartimentul Evidenţa Patrimoniului, Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat şi pentru comunicare, Secretarul General Municipiului Târgovişte.

 

                                                        CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

    PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                              SECRETARUL GENERAL

                                                                             AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

          Andrei-Eduard Tudora                                       jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

     Nr.   300

     Tgv. 30.08.2022

     Redactat 2 ex.

     cons. Mariana-Luminița Ungureanu