HOTĂRÂRE

privind modificarea organigramei, statului de funcţii

și regulamentului de organizare și funcționare

ale Teatrului Municipal „Tony BulandraTârgoviște

 

        Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţă ordinară astăzi, 26.05.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 17623/25.05.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 17624/25.05.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii 84/2022 privind modificarea art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare 

§ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte ;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. c) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

         În temeiul 139 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Începând cu 01.06.2022 se aprobă modificarea organigramei, statulul de funcţii și regulamentului de organizare și funcționare ale Teatrului Municipal „Tony BulandraTârgoviște, conform anexelor 1, 2 și 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Teatrul Municipal „Tony BulandraTârgoviște şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                                                                      CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

            PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                           SECRETARUL GENERAL

                                                                                 AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

                ing. Paul-Ciprian Patic                                    jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

 

Nr.   229

Tgv. 26.05.2022

Redactat 2 ex.

cons. Diana Ion