HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Parteneriatului și a indicatorilor tehnico-economici în vederea depunerii proiectului „Măsuri integrate pentru o dezvoltare sustenabilă” în cadrul Apelului de fișe de proiecte nr. 3, lansat de Asociația Grupul de Acțiune Locală „Târgoviștea Egalității de Șanse”,

finanțat prin POCU/GAL TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE/2021/5/2/OS5.1/ AP5/PI 9.vi/OS 5.1

 

        Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință astăzi, 28.04.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 14087/27.04.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 14088/27.04.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 362/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă;

§ Prevederile H.G nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, , cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;

§ Orientări privind accesarea finanțărilor în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 – varianta mai 2019;

§ Ghidul Solicitantului – Conditii specifice de accesare a fondurilor in cadrul apelurilor de fise de proiect lansate de GAL Targovistea Egalitatii de Sanse in cadrul SDL, etapa a III a a mecanismului DLRC, AP%/ PI 9.vi/ OS 5.1;

§ Ghidul Solicitantului - Condiții specifice pentru depunerea in sistemul Mysmis a cererilor de finanțare aferente fișelor de proiect selectate de GAL în cadrul SDL - Etapa a III-a a mecanismului DLRC, AP 5/ PI 9.vi/ OS 5.1;

§ Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 1 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului;

§ Strategia de Dezvoltare Locală;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§ Prevederile art. 129 alin. alin. (2) lit.e) și alin. (9) lit. a) din Codul Administrativ, adoptat prin OUG nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare,adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă parteneriatul dintre Direcția de Asistență Socială a Municipiului  Târgoviște, Municipiul Târgoviște, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița,  Societatea Națională de Cruce Roșie din Romania - Filiala Dâmbovița, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Târgoviște, Școala Gimnazială „Prof. Paul Banică” Târgoviște, Școala Gimnazială „Radu cel Mare” Târgoviște, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Târgoviște, Școala Gimnazială „Smaranda Gheorghiu” Târgoviște, în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritara 5, obiectivul specific 5.1 „Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe/municipii cu peste 20.000 de locuitori, cu accent cu cele pe populație aparținând minorității roma. Prin implementarea de măsuri/operațiuni integrate în contexul mecanismului DLRC”.

Art. 2. Se aprobă indicatorii economici ai proiectului și cotele de cofinanțare, după cum urmează:

- Direcția de Asistență Socială a Municipiului Târgoviște – valoare buget: 2.669.263,57 lei, reprezentând 564.672,54 euro (1 euro= 4,7271 curs inforeuro  aferent lunii septembrie 2019) din care cofinanțare reprezentând 2%: 53.385,27 lei (11.293,45 euro);

- Municipiul Târgoviște – valoare buget: 541.540,80 lei reprezentând 114.560,89 euro (1 euro= 4,7271 curs inforeuro  aferent lunii septembrie 2019), din care cofinanțare reprezentand 2% 10.830,82 lei (2.291,22 euro).

Art. 3 Se aprobă cofinanțarea privind implicarea în proiect  a următoarelor entități școlare, părți ale parteneriatului, în cadrul proiectului:

-      Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Târgoviște – valoare buget: 285.158,61 lei                            (60.324,22 euro), din care cofinanțare reprezentând 2% - 5.703,17 lei (1.206,48 euro);

-       Școala Gimnazială „Prof. Paul Bănică” Târgoviște – valoare buget: 292.840,30 lei (61.949,25 euro), din care cofinanțare reprezentând 2% - 5.856,81 lei  (1.238,99 euro);

-      Școala Gimnazială „Radu cel Mare” Târgoviște – valoare buget: 240.794,36 lei (50.939,13 euro), din care cofinanțare reprezentând 2% - 4.815,89 lei (1.018,78 euro);

-      Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Târgoviște - valoare buget:  290.514,65 lei (61.457,27 euro), din care cofinanțare reprezentând 2% - 5.810,29 lei (1.229,14 euro).

-      Școala Gimnazială „Smaranda Gheorghiu” Târgoviște – valoare buget: 278.994,03 lei (59.020,12 euro), din care cofinanțare reprezentând 2% - 5.579,88 lei ( 1.180,40 euro).

Art. 4 Sursele de finantare ale proiectului sunt: cofinanțare Uniunea Europeană: 95% (Programul Operațional Capital Uman, AP5/PI 9.vi/OS 5.1), cofinanțare națională publică: 3%, cofinanțare națională publică - contribuție proprie (buget local): 2 %.

Art. 5 Se împuternicește Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian Stan, în calitate de reprezentant legal al Municipiului Târgoviște (Partener 1), să semneze acordul de parteneriat, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6 Se împuternicește Directorul executiv, jr. Marcela Iordache, în calitate de reprezentant legal al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Târgoviște, să semneze acordul de parteneriat, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 7 Cu aducerea la îndeplinire se obligă Primarul, Direcţia de Asistență Socială, Direcţia Economică şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgovişte.

 

          CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

            PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                           SECRETARUL GENERAL

                                                                                 AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

              jurnalist Constantin Cozma                               jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.   185

Tgv. 28.04.2022

Redactat 2 ex.

cons. Mariana-Luminița Ungureanu