HOTĂRÂRE

   pentru modificarea H.C.L. nr. 267/13.10.2015 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrări rest de executat aferente obiectivului de investițiiLocuințe pentru tineri, destinate închirierii, zona Sagricom, strada Silviu Stănculescu, Etapa II”

 

       Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.04.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 13651/20.04.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 13652/20.04.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 251/2016 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001;

§ Prevederile H.C.L. nr. 267/13.10.2015 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrări rest de executat aferente obiectivului de investiții "Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, zona Sagricom, strada Silviu Stănculescu, Etapa II", cu modificările și completările ulterioare;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) şi d), alin. (4) lit. d) şi alin (8) lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;

       În temeiul art. 139, alin. (3) lit. e), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptă următoarea

 

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. I Articolul 1 al H.C.L. nr. 267/13.10.2015 se modifică și va avea următorul conținut:

„Art. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici, actualizați, pentru lucrări rest de executat aferente obiectivului de investițiiLocuințe pentru tineri, destinate închirierii, zona Sagricom, strada Silviu Stănculescu, Etapa II” - 146 unități locative, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Finanțarea de la bugetul municipiului Târgoviște (conform devizului general) în valoare totală inclusiv TVA de 3.471.999,06 lei, din care C+M – 2.891.804,88 lei este destinată cheltuielilor pentru:

-       Amenajarea terenului;

-       Proiectare și asistență tehnică pentru utilități (studii teren, avize, acorduri și autorizații, proiectare și asistență tehnică);

-       Investia de bază

o  Rețele apă potabilă

o  Rețele canalizare menajeră

o  Rețele gaze redusă presiune

o  Rețele electrice  joasă tensiune 0.4kV

o  Drumuri, platforme alei

o  Rețele iluminat public

-       Alte cheltuieli (organizare de șantier; comisioane, cote, taxe; cheltuieli diverse și neprăvăzute)”.

Art. II  Orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

Art. III Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviste.

 

                CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

            PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                         SECRETARUL GENERAL

                                                                                 AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

            jurnalist Constantin Cozma                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea

                         

 

Nr.   170

Tgv. 28.04.2022

Redactat 2 ex.

cons. Mariana-Luminița Ungureanu