HOTĂRÂRE

   privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Târgoviște

 

      Consiliul Local Municipal Târgovişte întrunit în ședință ordinară, astăzi, 21.12.2022, având în vedere:                                     

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 42198/14.12.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 42199/14.12.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată;

§ Prevederile H.C.L. nr. 157/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi completările ulterioare

§ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), art. 286 alin. (4), art. 354 din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

           În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă actualizarea datelor și elementelor de identificare a următoarelor bunuri imobile înscrise în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgovişte aprobat prin HCL nr. 157/2014, după cum urmează:

-      Teren Sagricom S 4 - Lot 21, număr inventar 701581, va avea următoarele date: „Categoria de folosinţă Curţi - construcţii; Vecini: la Nord - municipiul Târgovişte, la Est - nr. cadastrale 702 şi 86145, la Sud - nr. cadastral 81902, la Vest - nr. cadastrale 81890, 81880, 81879; suprafaţa = 323 mp, număr cadastral 81891”, valoarea de inventar = „25.217 lei”, iar la situația juridică se notează Cartea funciară nr. 81891 Târgoviște.

-      Teren Sagricom S 4 - Lot 32, număr inventar 701591, va avea următoarele date: „Categoria de folosinţă Curţi - construcţii; Vecini: la Nord - nr. cadastrale 81890 și 81891, la Est - nr. cadastral 86145, la Sud - nr. cadastral 81903, la Vest - nr. cadastral 81904; suprafaţa = 300 mp, număr cadastral 81902”, iar la situația juridică se notează Cartea funciară nr. 81902 Târgoviște.

-      Teren Sagricom S 4 - Lot 33, număr inventar 701592, va avea următoarele date: „Categoria de folosinţă Curţi - construcţii; Vecini: la Nord - nr. cadastral 81902, la Est - nr. cadastral 86145, la Sud - nr. cadastral 81915, la Vest - nr. cadastral 81904; suprafaţa = 210 mp, număr cadastral 81903”, iar la situația juridică se notează Cartea funciară nr. 81903 Târgoviște.

-      Teren Sagricom S 4 - Lot 34, număr inventar 701593, va avea următoarele date: „Categoria de folosinţă Curţi - construcţii; Vecini: la Nord - nr. cadastral 81890, la Est - nr. cadastrale 8902 și 81903, la Sud - nr. cadastral 81915, la Vest - nr. cadastrale 81905 și 81901; suprafaţa = 300 mp, număr cadastral 81904”, iar la situația juridică se notează Cartea funciară nr. 81904 Târgoviște.

-      Baracă metalică, număr inventar 1007203, va avea următoarele date: „Construcție metalică, amplasată în incinta Târgului săptămânal din Calea Ialomiței nr.7; suprafaţa = 20 mp, număr cadastral 88208-C4”, iar la situația juridică se notează Cartea funciară nr. 88208 Târgoviște;

-      Birou Târg săptămânal, număr inventar 300427, va avea următoarele date: „Baracă metalică”, „Construcție metalică, amplasată în incinta Târgului săptămânal din Calea Ialomiței nr.7; suprafaţa = 44 mp, număr cadastral 88208-C5”, iar la situația juridică se notează Cartea funciară nr. 88208 Târgoviște;

Art. 2 Se aprobă dezmembrarea în două loturi a imobilului teren în suprafață de 394 mp, înscris în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgovişte cu numărul cadastral 72717, situat în strada Matei Alexandrescu, Nr. 18, astfel:

- Teren Strada Matei Alexandrescu, Nr. 18 - Lot 1, va avea următoarele date:  Categoria de folosinţă Curţi - construcţii; Vecini: la Nord - strada Matei Alexandrescu, la Est - nr. cadastral 72682, la Sud - nr. cadastral 72714, la Vest - nr. cadastral 86232; suprafaţa = 29 mp, număr cadastral 86231”, valoarea de inventar = „2.235 lei”, iar la situația juridică se notează „Act de dezmembrare nr. 2610/03.11.2006, Contract vanzare cumpărare nr. 732/20.06.2002, Cartea funciară nr. 86231 Târgoviște”;

- Teren Strada Matei Alexandrescu, Nr. 18 - Lot 2, va avea următoarele date:  Categoria de folosinţă Curţi - construcţii; Vecini: la Nord - strada Matei Alexandrescu, la Est - nr. cadastral 86231, la Sud - nr. cadastral 72714, la Vest - nr. cadastral 76725; suprafaţa = 365 mp, număr cadastral 86232”, valoarea de inventar = „28.094 lei”, iar la situația juridică se notează „Act de dezmembrare nr. 2610/03.11.2006, Contract vanzare cumpărare nr. 732/20.06.2002, Cartea funciară nr. 86232 Târgoviște”.

Art. 3 Inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgovişte se modifică în mod corespunzător.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia Economică - Compartimentul Evidenţa Patrimoniului şi pentru comunicare, Secretarul General Municipiului Târgovişte.

 

      CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

   PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                  SECRETARUL GENERAL

                                                                             AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,            

  jurnalist Constantin Cozma                                       jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

     Nr.  458

     Tgv. 21.12.2022

     Redactat 2 ex.

      cons. Mariana-Luminița Ungureanu