HOTĂRÂRE

privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare

pentru obiectivul de investiții „Amplasare containere modulare pentru înființare centru de zi pentru consiliere și

sprijin pentru părinți și copii

 

       Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.10.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 35008/20.10.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 35009/20.10.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile H.G 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Ordinului nr. 289/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii şi a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde;

§ Prevederile Ordinului nr. 27/2019 privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de zi destinate copiilor;

§ Prevederile H.C.L. nr. 39/30.01.2014 privind transmiterea în administrarea Direcției de Asistență Socială a unui teren în suprafață de 846 mp, situat în Municipiul Târgoviște, strada Ialomiței, cvartal 89, parcela 9, nr.28A în vederea depunerii unui proiect în cadrul apelului de propuneri de proiecte „Sinergii pentru viitor-Copii în situații de risc”- RO 10 „Copii și tineri în situații de risc și Initiative locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și promovarea incluziunii sociale”;

§ Prevederile H.C.L. nr. 157/26.04.2018 privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Târgovişte;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

       În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art.1 Se aprobă Nota conceptuală pentru obiectivul de investiţii Amplasare containere modulare pentru înființare centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii”, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă Tema de proiectare pentru obiectivul de investiţiiAmplasare containere modulare pentru înființare centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii”, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza prin Planul National de Redresare și Reziliență și bugetul local.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția de Asistență Socială, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.   

 

   CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                         SECRETARUL GENERAL

                                                                               AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

         jr. Cătălin Rădulescu                                    jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

     Nr.   392

     Tgv. 28.10.2022

     Redactat 2 ex.

     cons. Mariana-Luminița Ungureanu