HOTĂRÂRE

pentru aprobarea stațiilor de reîncărcare achiziționate prin achiziție centralizată de către MDLPA cuprinse în proiectul „Soluții ITS pentru transportul urban la nivelul Municipiului Târgoviște”, de aprobare a notei

de fundamentare a investiției, a cheltuielilor legate de proiect și a anexei privind descrierea sumară a investiției propusă a fi realizată prin proiect

 

       Consiliul Local Municipal Târgovişte întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 06.10.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 32586/30.09.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 32587/30.09.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§ Planul National de Redresare si Rezilienta, Componenta C10 – Fondul local, Obiectul de investiții I.1.2 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban local);

§ Solicitarea de clarificări a Ministerului Dezvoltarii, Lucrărilor Publice și Administrației;

§ Prevederile HCL nr. 187/09.05.2022 privind aprobarea participării Municipiului Târgoviște în cadrul proiectului „Soluții ITS pentru transportul urban la nivelul Municipiului Târgoviște”, de aprobare a notei de fundamentare a investiției, a cheltuielilor legate de proiect și a anexei privind descrierea sumară a investiției propusă a fi realizată prin proiect;

§ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. 4 lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (3) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă includerea unui număr de 45 de stații  de reîncărcare vehicule electrice în cadrul proiectul „Soluții ITS pentru transportul urban la nivelul Municipiului Târgoviște”.

Art. 2 Se aprobă Nota de fundamentare a investiției privind proiectul „Soluții ITS pentru transportul urban la nivelul Municipiului Târgoviște”, conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Se aprobă Descrierea sumară a investiției privind instalarea unui număr de 45 de stații de reîncărcare vehicule electrice în cadul  proiectului „Soluții ITS pentru transportul urban la nivelul Municipiului Târgoviște”, conform anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 (1) Se aprobă valoarea aferentă stațiilor de încărcare vehicule electrice cuprinsă în cadrul proiectului „Soluții ITS pentru transportul urban la nivelul Municipiului Târgoviște” după cum urmează:

Valoarea investiției este de 5.538.037,50 lei fără TVA, echivalentul a 1.125.000,00 euro/6.590.264,63 lei TVA inclus din care:

·    5.538.037,50 lei fără TVA, echivalentul a 1.125.000,00 euro/6.590.264,63 lei TVA inclus cheltuieli eligibile

·    0 lei fără TVA/ 0 lei TVA inclus cheltuieli neeligibile

(2) Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile de 1.052.227,13 lei pentru stațiile de încărcare vehicule electrice cuprinse în cadrul proiectul „Soluții ITS pentru transportul urban la nivelul Municipiului Târgoviște”, va fi asigurată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta 10 – Fondul Local – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în conformitate cu legislația în vigoare.

(3) Municipiul Târgoviște se obligă să asigure spații adecvate pentru amplasarea celor 45 de stații de încărcare pentru vehicule electrice, care va presupune și posibilitatea de staționare a mijloacelor de transport pe perioada încărcării, precum și toate activitățile și costurile necesare pentru punerea în funcțiune a stațiilor.

Art. 5 Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Soluții ITS pentru transportul urban la nivelul Municipiului Târgoviște”, legate de instalarea celor 45 de stații de reîncărcare vehicule electrice, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local. Aprobarea cheltuielilor neeligibile ce pot apărea pe durata de implementare va face obiectul unei Hotărâri de Consiliu Local emisă ulterior.

Art. 6 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                                                                      CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                          SECRETARUL GENERAL,

                                                                                    AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE

         jr. Cătălin Rădulescu                                       jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

     Nr.   358

     Tgv. 06.10.2022

     Redactat 2 ex.

     cons. Diana Ion