HOTĂRÂRE

pentru modificarea H.C.L. nr. 440/06.11.2018 privind aprobarea documentației Studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru lucrări tehnico-edilitare şi sistematizare verticală pentru obiectivul de investiţii „Construire locuinţe pentru tineri destinate închirierii, specialişti din învățământ – Etapa II – Aleea Trandafirilor, Nr. 26”

 

         Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 28.07.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 24456/20.07.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 24496/21.07.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile H.G. nr. 251/2016 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001;

§ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

§ Normative tehnice şi STAS-uri incidente;

§ Prevederile H.C.L. nr. 80/20.02.2018 privind punerea la dispoziția Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, în mod gratuit, a terenului în suprafaţă de 4.200 mp, proprietate privată a Municipiului Târgovişte, Aleea Trandafirilor, Nr. 26, în vederea realizării obiectivelor de investiţii „Construire locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, specialişti din sănătate – Etapa I – Aleea Trandafirilor, nr. 26” și „Construire locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, specialişti din învăţământ – Etapa II – Aleea Trandafirilor, nr. 26”;

§ Prevederile H.C.L. nr. 440/06.11.2018 privind aprobarea documentației Studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru lucrări tehnico-edilitare şi sistematizare verticală pentru obiectivul de investiţii „Construire locuinţe pentru tineri destinate închirierii, specialişti din învățământ – Etapa II – Aleea Trandafirilor, Nr. 26”;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) şi d), alin. (4) lit. d) şi alin (8) lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;

         În temeiul art. 139, alin. (3) lit. e), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă documentația Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Construire locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, specialişti din învățământ – Etapa II – Aleea Trandafirilor, Nr. 26”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați pentru lucrări tehnico-edilitare şi sistematizare verticală pentru obiectivul de investiţii „Construire locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, specialişti din învățământ – Etapa II – Aleea Trandafirilor, Nr. 26”, după cum urmează:

A.    INDICATORI ECONOMICI :

Valoarea totală a investiție = 2,293,292,57 lei (cu TVA) – 1,935,930.48 lei (fără TVA)

                       din care C+M = 1,501,493.52 lei (cu TVA) – 1,261,734.26 lei (fără TVA)

Sursa de finanţare pentru asigurarea utilităților: Buget Local;

Faza documentaţiei: Studiu de fezabilitate;

Durata de realizare: 6 luni (2 luni proiectare + 4 luni execuție lucrări).

 

B.    INDICATORI TEHNICI:

1.   Rețea de apă:

·      Lungime traseu conductă apă din PEHD Ř90 mm = 70 m;

·      Lungime traseu conductă alim cu apa hidrant exterior din PEHD Ř110mm Pn16= 36 m;

 

2. Rețea canalizare:

       Conductă subterană de PVC cu Ř 160 mm;

·      Lungime traseu conductă canalizare cu Ř160 mm = 145 ml;

·      Lungime traseu conductă canalizare cu Ř250 mm = 70 ml;

 

3.   Rețele electrice:

·      PTAB x 1000 KVA – 1 buc.

 

4.   Instalație curenți slabi:

·      fibră optică Monotub HDPE 32 mm -150 ml.

 

5.   Instalație gaze naturale:

·      Conductă distribuție gaze naturale PE 100 SDR cu diametru de 90 mm - 150 m;

 

6.      Sitematizare pe verticală a terenului (pavele, spațiu verde amenajat, alei carosabile):

De jur-împrejurul clădirilor propuse se vor amenaja trotuare cu o lățime de minim 1m şi alei pietonale  din pavele autoblocante delimitate de borduri pietonale.

Se vor amenaja un număr de 31 de locuri de parcare, împreună cu drumul de acces la acestea.

 

Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va asigura din bugetul local.

Art. 4 Orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

Art. 5 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviste.

 

 

                                                                   CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

       PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                 SECRETARUL GENERAL

                                                                                 AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

             prof. univ. dr. Ion Cucui                                        jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

     Nr.   271

     Tgv. 28.07.2022

     Redactat 2 ex.

     cons. Mariana-Luminița Ungureanu