HOTĂRÂRE

privind includerea în domeniul public al Municipiului Târgoviște a

bunurilor ce alcătuiesc obiectivul de investiții Reabilitare și modernizare Piața Revoluției din Târgoviște, județul Dâmbovița

 

Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.08.2021, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 28067/20.08.2021, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 28068/20.08.2021, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările uletrioare;

§ Prevederile Ordinului nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare;

§ Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 108/27.07.2021;

§ Autorizația de construire nr. 293/14.08.2019;

§ Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare nr. 2624/29.01.2009;

§ Prevederile H.C.L. nr. 444/19.11.2018 privind delegarea gestiunii serviciului de iluminat public în Municipiul Târgoviște, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile H.C.L. nr. 409/26.10.2018 privind modificarea H.C.L. nr. 203/29.06.2018 referitoare la aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții Reabilitare și modernizare Piața Revoluției, Municipiul Târgoviște”;

§ Prevederile H.C.L. nr. 235/30.05.2019 privind aprobarea documentației faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții:Reabilitare şi modernizare Piaţa Revoluţiei din Târgoviște, județul Dâmbovița”;

§ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 108 lit. a), art. 129 alin. (2) lit. c), art. 286 alin. (4) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

       În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1. Se aprobă includerea în domeniul public al Municipiului Târgoviște a bunurilor ce alcătuiesc obiectivul de investiții Reabilitare și modernizare Piața Revoluției din Târgoviște, județul Dâmbovița“, în valoare totală de 2.550.998,71 lei.

Art. 2 Se aprobă modificarea poziţiilor 1588 Piaţa Revoluției și 336 Trotuare strada Revoluției, înscrise în  Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, astfel:

- la poziţia 1588, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Piaţă publică situată între Bulevardul Libertăţii și Strada Revoluției, pavată cu plăci din granit 3461 mp, cu alei și amenajări pentru suprafețe verzi si peisagistică, scări, elevații, rampe pentru persoane cu dizabilități; amplasament: teren număr cadastral 84621”, coloana 5  va avea următorul cuprins: „1.449.936,30 lei” iar coloana 6 va avea următorul cuprins: „HCL nr. 156/19.05. 2014, poziţia 473 din HG nr. 1350/2001; Autorizația de construire nr. 293/14.08.2019, Proces - verbal de recepţie nr. 108/27.07.2021; HCL nr. 409/26.10.2018, HCL nr. 235/30.05.2019; Cartea funciară a Municipiului Târgoviște 84621;

- valoarea de inventar a imobilului înscris la poziţia 336 se modifică cu suma de 175.240,67 lei, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Pavaj andezit 2591 mp, asfalt și pavement 665 mp; lungime 620 metri, suprafața = 3256 mp; amplasament: teren număr cadastral 83898”, coloana 5 va avea următorul cuprins: „289.883,67 leiiar coloana 6 va avea următorul cuprins: „HCL nr. 156/29.05.2014, poziţia 228 din HG nr. 1350/2001; Autorizația de construire nr. 293/14.08.2019, Proces - verbal de recepţie nr. 108/27.07.2021; HCL nr. 409/26.10.2018, HCL nr. 235/30.05.2019; Cartea funciară a Municipiului Târgoviște 83898.

Art. 3 (1) Se aprobă completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, prin includerea bunurilor cu datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se transmit pe bază de proces verbal de predareprimire, ca bunuri de retur, către operatorul de profil Societatea Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa SA., pentru a fi exploatate în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare nr. 2624/29.01.2009.

(3) Transmiterea bunurilor către operatorul de profil Societatea Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa SA. se va efectua prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare IntercomunitarăApa Dâmboviţa”.

Art. 4 (1) Se aprobă completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, prin includerea bunurilor cu datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se transmit pe bază de proces verbal de predare- primire, ca bunuri de retur, către operatorul de profil Societatea Servicii Publice Municipale Târgoviște S.R.L.

Art. 5 (1) Se aprobă completarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, prin includerea bunurilor cu datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se transmit pe bază de protocol în administrarea Direcției de Administrarea Patrimoniului Public și Privat. 

Art. 6 Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte se modifică în mod corespunzător.

Art. 7 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia Economică - Compartimentul Evidenţa Patrimoniului, Societatea Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A., Societatea Servicii Publice Municipale Târgoviște S.R.L., Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat şi pentru comunicare, Secretarul General Municipiului Târgovişte.

 

 

                                                                 CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,        

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                  SECRETARUL GENERAL

                                                                             AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,          

    jurnalist Constantin Cozma                                      jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

Nr.   264

Tgv. 27.08.2021

 Redactat 2 ex.

          cons. Mariana-Luminița Ungureanu