HOTĂRÂRE
privind
aprobarea contractării
unei finanțări rambursabile
în sumă de 2.635.000 lei de la CEC BANK SA – Sucursala
Târgovişte
în vederea finanțării
contribuţiei proprii ce revine Municipiului Târgovişte conform
contractului de finanţare nr. 5042/24.12.2019 pentru obiectivul de
investiţii „Eficientizarea energetică prin reabilitarea şi consolidarea clădirilor rezidenţiale din Municipiul Târgovişte – Pachet I.1”
Cod proiect 120446
Consiliul Local Municipal Târgoviște, întrunit
în ședință ordinară, astăzi,
29.07.2021, având în vedere:
§ în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) și
alin. (4) lit. b), ale art. 139 alin. (3) lit. b), art. 155 alin. (1) lit. c)
și alin. (4) lit. d), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a), art.
197 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
§ având în vedere prevederile O.U.G nr. 64/2007 privind
datoria publică, cu modificările și completările
ulterioare, coroborate cu cele ale cap. IV din Legea nr. 273/2006 privind
finanțele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare, precum și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007
privind constituirea, componenta și funcționarea Comisiei de
autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările și completările ulterioare;
§ ținând seama de prevederile art. 41 alin. (4) din
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
§ luând în considerare prevederile art. 9, pct. 8 din
Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15
octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
§ ținând seama de prevederile art. 1.166 și
următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicata, cu
modificările și completările ulterioare referitoare la contracte
sau convenții;
§ luând act de :
a) Referatul de aprobare prezentat de către primarul Municipiului
Târgoviște în calitatea
sa de inițiator, înregistrat sub nr. 23018/15.07.2021;
b) Raportul compartimentului de resort
din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr. 23019/15.07.2021;
c) Avizul comisiilor
de specialitate din cadrul Consiliului Local
Municipal Târgovişte;
§ constatând necesitatea de a asigura resursele
financiare pentru realizarea investiţiilor publice de interes local, a
căror documentaţie tehnico-economică a fost aprobată prin
H.C.L. nr. 480/17.12.2018 privind aprobarea cererii de finantare şi a
cheltuielilor aferente proiectului „Eficientizarea
energetică prin reabilitarea şi consolidarea clădirilor
rezidenţiale din Municipiul Târgovişte – Pachet I.1”, Cod proiect
120446, modificată prin H.C.L. nr.
91/31.03.2020.
Consiliul Local al Municipiului Târgovişte adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1. Se aprobă contractarea unei finanțări rambursabile
interne în valoare de
2.635.000 lei de la CEC BANK SA, cu o maturitate de 78 luni.
Art. 2. Contractarea
finanțării rambursabile
prevăzută la articolul
1 se face pentru finanțarea
contribuției proprii ce revine Municipiului
Târgoviște conform contractului de finanțare nr. 5042/24.12.2019 având
ca obiect implementarea proiectului proiectului „Eficientizarea energetică prin reabilitarea şi consolidarea clădirilor rezidenţiale din Municipiul Târgovişte – Pachet I.1”,
Cod proiect 120446.
Art. 3. Din bugetul local al Municipiului Târgoviște se asigură
integral plata:
a) Serviciului anual al datoriei publice locale;
b) Oricăror impozite și taxe aferente
realizării obiectivelor
de investiții de interes
local;
c) Alte cheltuieli neeligibile ale finanțării
rambursabile menționate
la articolul 1.
Art. 4. Garantarea finanțării rambursabile contractate de CEC
BANK SA se asigură
integral din veniturile proprii
ale bugetului local prin constituirea ipotecii asupra creanțelor rezultate din veniturile proprii ale autorității
administrației publice
locale si ipotecii pe conturile curente si speciale deschise
la CEC BANK SA.
Art. 5. – (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite
are obligația să publice pe pagina de internet a Municipiului Târgoviște următoarele
date:
a)
hotărârea Comisiei de autorizare a
împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau
completări ale acesteia;
b)
valoarea finanţării rambursabile
contractate/garantate
în valuta de contract;
c)
gradul de îndatorare a Municipiului Târgovişte;
d)
durata serviciului datoriei publice locale,
cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a
finanţării rambursabile;
e)
dobânzile, comisioanele şi orice alte
costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;
f)
plăţile efectuate din fiecare
finanţare rambursabilă.
(2)
Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancțiunile prevăzute de lege.
Art. 6. Se împuternicesc Primarul Municipiului Târgoviște cu drept
de prima semnătură și
directorul economic cu drept
de a doua semnătură
pentru semnarea contractului de credit și contractelor de garanții, respectiv ipoteca pe conturile curente și speciale deschise la CEC BANK SA și ipotecii
asupra creanțelor rezultate din veniturile proprii ale autorității
administrației publice
locale între Municipiul
Târgoviște și CEC BANK SA.
Art. 7. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște.
Art. 8. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului General al Municipiului
Târgoviște, în termenul
prevăzut de lege, Primarului Municipiului
Târgoviște și Instituției
Prefectului - Județul
Dâmbovița și se aduce
la cunoștință publică
prin publicarea pe pagina de internet www.pmtgv.ro.
CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE
DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
prof.
univ. dr. Ion Cucui
jr. Chiru-Cătălin Cristea
Nr. 227
Tgv. 29.07.2021
cons. Mariana Luminița Ungureanu