HOTĂRÂRE

privind constituirea dreptului de administrare

în favoarea Clubului Sportiv Școlar Târgoviște asupra imobilului - Piscină acoperită Micro III, situat în

strada Lt. maj. Dragomirescu Liviu, nr. 2C

                                            

 

         Consiliul Local Municipal Târgoviște, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 29.03.2022, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 9681/18.03.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 9756/21.03.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Adresa Clubului Sportiv Școlar Târgoviște înregistrată la Primăria Municipiului Târgoviște sub nr. 8643/11.03.2022;

§ Prevederile art. 10 alin. (1) și art. 42 alin. (7) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011;

§ Prevederile art. 866-869 din Codul Civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare ;

§ Prevederile HCL nr. 116/24.06.2010 privind modificarea H.C.L. nr. 314/21.08.2008 referitoare la aprobarea organigramei, statului de funcții, a criteriilor pentru ocuparea funcției de președinte și bugetului Clubului Sportiv Municipal Târgoviște;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. a), art. 287 lit. b) și art. 297 alin. (1) lit. a), 298 lit. b) și c) și art. 299 din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se revocă dreptul de administrare constituit în favoarea Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, conform art. 4 din HCL nr. 116/24.06.2010, asupra bunurilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și preluarea acestora de către Municipiul Târgoviște pe bază de protocol.

Art. 2 Se constituie dreptul de administrare în favoarea Clubului Sportiv Școlar Târgoviște asupra bunurilor imobile de natura terenurilor și construcțiilor reprezentând -Piscină acoperită Micro III din Strada lt. maj. Dragomirecu Liviu, nr. 2C, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Bunurile imobile proprietatea Municipiului Târgoviște se transmit pentru înființarea unei Secții de Natație și desfășurarea activității specifice, pentru o perioadă de 5 ani.

Art. 4 Predarea - primirea materială a bunurilor se va efectua în termen de 30 de zile, pe bază de protocol în care vor fi prevăzute condițiile de acordare a dreptului de administrare.

Art. 5 Orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

Art. 6 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Economică - Compartimentul Evidența Patrimoniului, Club Sportiv Municipal Târgoviște și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

 

                                                        CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

      PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                           SECRETARUL GENERAL

                                                                              AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

           prof. Monica-Cezarina Ilie                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

                   

 

Nr.   136

Tgv. 29.03.2022

Redactat 3 ex.

    cons. Diana Ion