HOTĂRÂRE

pentru modificarea HCL nr. 360/26.09.2019 privind asocierea unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Târgovişte, prin Consiliul Local al Municipiului Târgovişte, cu Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pentru realizarea în comun a investiţiei „Modernizarea şi reabilitarea drumului de centură al Municipiului Târgovişte” - lotul 1

 

   Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 23 aprilie 2021, având în vedere:

§ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 13413/16.04.2021, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; 

§ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 13414/16.04.2021, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§ Prevederile HCL nr. 360/26.09.2019 privind asocierea unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Târgovişte, prin Consiliul Local al Municipiului Târgovişte, cu Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pentru realizarea în comun a investiţiei „Modernizarea şi reabilitarea drumului de centură al Municipiului Târgovişte” - lotul 1, cu modificările și completările ulterioare;

§ Prevederile HCJD nr. 93/16.04.2021 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Dâmbovița nr. 233/16.10.2019 privind asocierea judeţului Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, cu Municipiul Târgoviște, prin Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, pentru realizarea în comun a investiției „Modernizarea și reabilitarea drumului de centură al Municipiului Târgoviște – lotul 1” şi aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici ai obiectivului;

§ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. e) și alin. (9) lit. c) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;

  În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă modificarea art. 3 al HCL nr. 360/26.09.2019, după cum urmează:

„Se aprobă finanţarea obiectivului „Modernizarea şi reabilitarea drumului de centură al Municipiului Târgovişte” - lotul 1, în următoarele cote:

1.  U.A.T. Municipiul Târgovişte - 20.830.891,23 lei (cu TVA) din valoarea totala de constructii montaj (C+M) a obiectivului;

2.  Consiliul Judeţean Dâmboviţa – 12.999.220,39 lei (cu TVA) din valoarea totala de constructii montaj (C+M) a obiectivului”.

Art. 2 Se modifică anexa 1 a HCL nr. 360/26.09.2019, conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Se modifică anexa 2 a HCL nr. 360/26.09.2019, conform anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 Se împuterniceşte Primarul Municipiului Târgovişte sau înlocuitorul de drept al acestuia, să semneze actul adițional nr. 3 la contractul de asociere nr. 277/36533/24.10.2019 pentru realizarea obiectivului „Modernizarea şi reabilitarea drumului de centură al Municipiului Târgovişte” - lotul 1, cuprins în anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște, Direcția Managementul Proiectelor, Direcția Economică şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                                                            CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

       PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                     SECRETARUL GENERAL

                                                                           AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

               jr. Cătălin Rădulescu                                 jr. Chiru-Cătălin Cristea

                       

 

Nr.   131

Tgv. 23.04.2021

 Redactat 3 ex.

           cons. DAPL Diana Ion