HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire bloc de locuințe colective P+3E”,

Târgoviște, str. Luceafărului, nr. 12, județ Dâmbovița,

beneficiar societatea MARIA OPTIM DISTRIBUTION S.R.L.

 

Consiliul Local Municipal Târgoviște, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 29.03.2022, având în vedere:

§  Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 9242/16.03.2022, întocmit în  conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§  Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 9255/16.03.2022, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată;

§  Prevederile art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Ordinului 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;

§  Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Targoviste;

§  Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. c) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 139 alin. (3) lit. e) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea

                         

HOTĂRÂRE:

 

Art. 1 Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Construire bloc de locuințe colective P+3E”, Târgoviște, str. Luceafărului, nr. 12, județ Dâmbovița, beneficiar Societatea MARIA OPTIM DISTRIBUTION S.R.L.

Art. 2 Se stabilesc încadrarea funcțională în UTR 26, funcțiunea dominantă L-zonă rezidențială cu clădiri cu mai mult de 3 niveluri-locuințe colective și funcțiuni complementare, respectiv următorii indicatori urbanistici: POTmax = 38% ; CUT = 1,2; RMH: P+3, Hmax. coamă =15,0 m.

Art. 3 Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 5 zile de la data comunicării către Instituția Prefectului-Județul Dâmbovița și Planul Urbanistic Zonal are valabilitate de 24 luni.

Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Urbanism și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                                                         CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

      PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                           SECRETARUL GENERAL

                                                                              AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

           prof. Monica-Cezarina Ilie                                jr. Chiru-Cătălin Cristea

                   

 

Nr.   130

Tgv. 29.03.2022

Redactat 3 ex.

cons. Diana Ion