HOTĂRÂRE

pentru modificarea H.C.L. nr. 97/13.03.2017 privind aprobarea cofinanțării obiectivului de investiție “Eficientizarea energetică prin reabilitarea și consolidarea clădirilor publice din Municipiul Târgoviște, Județ Dâmbovița – Grădinița cu program prelungit nr. 15”

 

          Consiliul Local Municipal Târgoviște, întrunit în ședință extraordinară astăzi, 21.01.2020, având în vedere:

§  Referatul de aprobare nr. 1765/16.01.2020;

§  Raportul comun nr. 1766/16.01.2020 al compartimentelor  de resort din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului;

§  Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii, republicată, cu modificările ulterioare;

§  Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile ulterioare;

§ Prevederile art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțelor publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii si metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile OUG nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Ordinului nr. 863/2008 pentru aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii si metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Ordinului nr. 1851/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală cu modificările și completările ulterioare;

§  Prevederile Ordinului MDRAPFE nr. 3407/2017 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate pentru finanțarea prin programul PNDL, în perioada 2017-2020;

§  Prevederile HCL nr. 97/13.03.2017 privind aprobarea cofinanțării obiectivului de investiție “Eficientizarea energetică prin reabilitarea și consolidarea clădirilor publice din Municipiul Târgoviște, Județ Dâmbovița – Grădinița cu program prelungit nr. 15”, cu modificările și completările ulterioare;

§  Devizul general actualizat după încheierea actului adițional nr. 5 la contractul de execuție de lucrări;

§ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;

§Prevederile art. 129, alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;

      În temeiul art. 139, alin. (1), coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin. (1), lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptă următoarea

 

HOTĂRÂRE:

Art. I Se modifică articolul 1 din cuprinsul H.C.L. nr. 97/13.03.2017 privind aprobarea cofinanțării obiectivului de investiție: “Eficientizarea energetică prin reabilitarea și consolidarea clădirilor publice din Municipiul Târgoviște, Județ Dâmbovița- Grădinița cu program prelungit Nr. 15”, după cum urmează:

„Art. 1 Se aprobă cofinanțarea obiectivului de investiție „Eficientizarea energetica prin reabilitarea si consolidarea cladirilor publice din Municipiul Targoviste, judet Dambovita – Gradinita cu program prelungit nr.15” cu suma de 353.437,82 lei, pentru plata unor cheltuieli care nu se finaează prin Programul PNDL cum sunt: cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului, studiile de fezabilitate/documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții, studiile de teren, studiile de specialitate, expertizele tehnice și/sau audit energetic, asistența tehni, consultaă, taxe pentru obținerea de avize/acorduri/autorizații, organizarea procedurilor de achiziții, active necorporale, cheltuieli conexe organizării de șantier, cheltuieli diverse si neprevazute, comisioane, cote, taxe, costuri credite, cheltuieli pentru probe tehnologice, teste și predare la beneficiar.”

Art. II Orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

Art. III Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște, Directia Managementul Proiectelor, Direcția Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.

 

                                                          CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

   PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,                                 SECRETARUL GENERAL

                                                                                  AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,

        prof. Ana-Maria Gheorghe                                        jr. Chiru-Cătălin Cristea

 

 

 

Nr.   11

Tgv. 21.01.2020

 Redactat 2 ex.

          cons. DAPL Diana Ion