Anexa nr. 1 la H.C.L. nr.158/25.06.2015

 

CAIET DE SARCINI

Privind măturatul manual, mecanic, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice

 

 

   1. Prezentul caiet de sarcini stabilește conținutul și modul de întocmire a caietelor de sarcini de către Consiliul Local al Municipiului Târgoviște și asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz, care înființează, organizează, conduc, coordonează și controlează funcționarea serviciului de salubrizare și care au totodată atribuția de monitorizare și exercitare a controlului cu privire la prestarea serviciului de salubrizare, indiferent de forma de gestiune adoptată.

   2.1. Caietele de sarcini se vor întocmi în concordanță cu necesitățile obiective ale Consiliului Local al Municipiului Târgoviște și asociațiilor de dezvoltare comunitară, după caz, cu respectarea în totalitate a regulilor de bază precizate în caietul de sarcini și a Regulamentului al serviciului de salubrizare.

   2.2. Caietele de sarcini vor fi supuse aprobării Consiliului Local al Municipiului Târgoviște.

   2.3. Pentru fiecare activitate a serviciului se va întocmi câte un caiet de sarcini, chiar dacă activitățile se prestează de același operator.

   3. La întocmirea caietelor de sarcini autoritatea publică locală întocmitoare are obligația de a utiliza documentația prevăzută în prezentul caiet de sarcini, după cum urmează:

   a) în conținutul documentației caietului de sarcini se vor prelua din prezentul caiet de sarcini activitățile și condițiile tehnice specifice activității desfășurate;

   b) conținutul caietului de sarcini va fi elaborat prin transcrierea identică a textelor scrise cu caractere normale, cu excepția numerelor de articole care vor căpăta o nouă numerotare prin completarea datelor necesare în conformitate cu indicațiile precizate prin textele scrise cu caractere înclinate din conținutul documentației caietului de sarcini;

   c) conținutul caietului de sarcini va cuprinde setul de formulare precizate ca fiind obligatorii în caietul de sarcini, la care se pot adăuga și alte formulare considerate necesare pentru realizarea corespunzătoare a serviciului.

   4. Consiliul Local al Municipiului Târgoviște și asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz, au obligația ca la întocmirea caietului de sarcini să definească specificațiile tehnice prin referire la reglementările tehnice, astfel cum sunt acestea definite în legislația internă referitoare la standardizarea națională.

 

CAPITOLUL I
  Obiectul caietului de sarcini

 

Art. 1. Prezentul caiet de sarcini stabilește condițiile de desfășurare a activităților specifice serviciului de salubrizare, stabilind nivelurile de calitate și condițiile tehnice necesare funcționării acestui serviciu în condiții de eficiență și siguranță.

Art. 2. Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat spre a servi drept documentație tehnică și de referință în vederea stabilirii condițiilor specifice de desfășurare a serviciului de salubrizare indiferent de modul de gestiune adoptat.

Art. 3. Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația necesară desfășurării activitățiilor de măturat manual, mecanic, spălat, stropit și întreținerea căilor publice și constituie ansamblul cerințelor tehnice de bază.

Art. 4. (1) Prezentul caiet de sarcini conține specificațiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, siguranța în exploatare, precum și sisteme de asigurare a calității, terminologia, condițiile pentru certificarea conformității cu standarde relevante sau altele asemenea.

   (2) Specificațiile tehnice se referă, de asemenea, la algoritmul executării activităților, la verificarea, inspecția și condițiile de recepție a lucrărilor, precum și la alte condiții ce derivă din actele normative și reglementările în legătură cu desfășurarea serviciului de salubrizare.

   (3) Caietul de sarcini precizează reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, la prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul prestării serviciului/activității de măturat manual, mecanic, spălat, stropit și întreținerea căilor publice și care sunt în vigoare.

Art. 5. Termenii, expresiile și abrevierile utilizate sunt cele din regulamentul serviciului de salubrizare.

 

CAPITOLUL II
  Cerințe organizatorice minimale

 

Art. 6. Operatorii serviciului de salubrizare vor asigura:

   a) respectarea legislației, normelor, prescripțiilor și regulamentelor privind igiena muncii, protecția muncii, gospodărirea apelor, protecția mediului, urmărirea comportării în timp a construcțiilor, prevenirea și combaterea incendiilor;

   b) exploatarea, întreținerea și reparația instalațiilor și utilajelor cu personal autorizat, în funcție de complexitatea instalației și specificul locului de muncă;

   c) respectarea indicatorilor de performanță și calitate stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii sau prin hotărârea de dare în administrare a serviciului și precizați în regulamentul serviciului de salubrizare;

   d) furnizarea către autoritatea administrației publice locale, respectiv A.N.R.S.C., a informațiilor solicitate și accesul la documentațiile și la actele individuale pe baza cărora prestează serviciul de salubrizare, în condițiile legii;

   e) respectarea angajamentelor luate prin contractele de prestare a serviciului de salubrizare;

   f) prestarea serviciului de salubrizare la toți utilizatorii din raza unității administrativ-teritoriale pentru care are hotărâre de dare în administrare sau contract de delegare a gestiunii, colectarea întregii cantități de deșeuri municipale și lăsarea în stare de curățenie a spațiului destinat depozitării recipientelor de precolectare;

   g) aplicarea de metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare;

   h) dotarea utilizatorilor cu mijloace de realizare a precolectării selective în cantități suficiente, etanșe și adecvate mijloacelor de transport pe care le au în dotare;

   i) înlocuirea mijloacelor de precolectare care prezintă defecțiuni sau neetanșeități;

   j) elaborarea planurilor anuale de revizii și reparații executate cu forțe proprii și cu terți;

   k) realizarea unui sistem de evidență a sesizărilor și reclamațiilor și de rezolvare operativă a acestora;

   l) evidența orelor de funcționare a utilajelor;

   m) ținerea unei evidențe a gestiunii deșeurilor și raportarea periodică a situației autorităților competente, conform reglementărilor în vigoare;

   n) personalul necesar pentru prestarea activităților asumate prin contract sau prin hotărârea de dare în administrare;

   o) conducerea operativă prin dispecerat și asigurarea mijloacelor tehnice și a personalului de intervenție;

   p) o dotare proprie cu instalații și echipamente specifice necesare pentru prestarea activităților în condițiile stabilite prin contract sau prin hotărârea de dare în administrare;

   q) alte condiții specifice stabilite de autoritatea administrației publice locale.

Art. 7. Obligațiile și răspunderile personalului operativ al operatorului sunt cuprinse în regulamentul serviciului, anexă la prezentul caiet de sarcini.

Art. 8. În caietele de sarcini se vor preciza condițiile de realizare a reparațiilor, a investițiilor, precum și a altor cheltuieli pe care le va face operatorul, specificându-se modul de aprobare și decontare a acestora în cadrul relațiilor contractuale dintre autoritatea administrației publice locale și operator.

 

CAP. III

 Măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice

 

Art. 9. Operatorul are permisiunea de a desfășura activitățile de măturat, spălat, stropit și întreținere a căilor publice, în condițiile legii, în aria administrativ-teritorială a Municipiului Târgoviște.

Art. 10. Căile de circulație pe care se execută operația de măturare sunt cuprinse în Anexa nr.1.

Art. 11. Parcările unde se execută operația de măturare sunt cuprinse în Anexa nr.4 la caietul de sarcini.

Art. 12. În cazul gestiunii delegate se poate impune ca o condiție de eligibilitate existența unei dotări minime cu mijloace mecanice de măturat, utilizând Breviarul de calcul nr. 6, Anexa nr.3  la caietul de sarcini.

Art. 13. Căile de circulație pe care se execută operațiile de spălare, stropire și răzuire a rigolei sunt cuprinse în Anexa nr.2 la caietul de sarcini.

Art. 14. În cazul gestiunii delegate se poate impune ca o condiție de eligibilitate existența unei dotări minime cu mijloace mecanice de spălat/stropit, utilizând Breviarul de calcul nr. 7, Anexa nr.5  la caietul de sarcini.

Art. 15. Străzile pe care se realizează întreținerea curățeniei sunt prevăzute în Anexa nr. 1 la caietul de sarcini.

Art. 16. Alte date necesare definirii serviciului din punct de vedere al parametrilor instalațiilor și al cantităților.

Art. 17. Se vor detalia prevederile art. 4 alin. (2) și (3) din caietul de sarcini.

Art. 18. Prestarea activităților de măturat, spălat, stropit și întreținerea căilor publice se va executa astfel încât să se realizeze:

   a) continuitatea activității, indiferent de anotimp și condițiile meteo, cu respectarea prevederilor contractuale;

   b) corectarea și adaptarea regimului de prestare a activității la cerințele beneficiarilor;

   c) controlul calității serviciului prestat;

   d) respectarea instrucțiunilor/procedurilor interne de prestare a activității;

   e) ținerea la zi a documentelor cu privire la prestarea serviciului;

   f) respectarea regulamentului serviciului de salubrizare aprobat de autoritatea administrației publice locale, în condițiile legii;

   g) prestarea activității pe baza principiilor de eficiență economică, având ca obiectiv reducerea costurilor de prestare a serviciului;

   h) asigurarea capacității de transport al deșeurilor stradale, a mijloacelor pentru spălat și stropit, pentru prestarea serviciului în întreaga arie administrativ-teritorială încredințată;

   i) reînnoirea parcului auto, în vederea creșterii eficienței în exploatarea acestuia, încadrării în normele naționale privind emisiile poluante și asigurării unui serviciu de calitate;

   j) îndeplinirea indicatorilor de calitate a prestării activității, specificați în regulamentul serviciului de salubrizare;

   k) asigurarea, pe toată durata de executare a serviciului, de personal calificat și în număr suficient.

Art. 19. (1) Activitatea de măturare și spălare a căilor publice se desfășoară în scopul aducerii domeniului public în stare de curățenie.

(2) Această activitate presupune următorul ciclu de operații:

 a) măturatul carosabilului, trotuarelor, piețelor, locurilor de parcare, precum și al suprafețelor anexe ale spațiilor de circulație, de odihnă sau de agrement;

 b) spălatul carosabilului și al trotuarelor;

 c) stropitul carosabilului;

 d) colectarea deșeurilor stradale;

 e) transportul deșeurilor stradale;

 f) cântărirea deșeurilor stradale;

 g) descărcarea deșeurilor stradale în depozitele autorizate;

 h) dezinfectarea autospecialelor folosite la transportul deșeurilor stradale de către operator.

(3) Natura deșeurilor stradale ce trebuie colectate: deșeurile rezultate din măturarea manuală, răzuitul la rigolă, depuneri de deșeuri în locuri nepermise, diferite obiecte aruncate pe stradă, inclusiv animalele moarte.

 (4) Domeniul public ce urmează a fi menținut în stare salubră cuprinde toată suprafața carosabilului și a trotuarelor, pasajele subterane, pasajele supraterane, piețele publice și parcurile. 

(5) Transportul și depozitarea deseurilor se vor efectua la depozitele ecologice. Transportul se va efectua pe cel mai scurt traseu.

 

CAP. IV

Condiții tehnice

 

   4.1. Măturatul manual

Art. 20. (1) Măturatul manual se efectuează pe suprafața domeniului public prevazută în Anexa 1, cu frecvențele prevăzute în anexă.

(2) Această activitate se desfășoară permanent, perioada ce se modifică în funcție de condițiile meteorologice.

(3) Măturatul manual se efectuează atât ziua, cât și noaptea, dar nu când plouă. Pasajele pietonale vor fi maturate numai noaptea.

 (4) Activitatea se desfășoară în zona de autorizare, pe străzile și cu frecvențele de lucru stabilite de catre partile contractului .

 (5) Prestația constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

   a) măturatul propriu-zis al carosabilului și al trotuarelor cu mături de nuiele sau de plastic; urma măturii să fie uniformă și să nu ridice praf;

   b) precolectarea deșeurilor stradale: hârtii, pungi, cutii, sticle din plastic, resturi vegetale în cărucioare basculabile;

   c) golirea coșurilor în saci de plastic sau cărucioare basculabile;

   d) spălarea coșurilor pentru hârtii, cu mențiunea ca apa uzată rezultată să nu fie evacuată pe căile publice;

   e) descărcarea deșeurilor stradale în autogunoiere și transportul zilnic al acestora la depozite autorizate.

 

4.2. Măturatul mecanizat

Art. 21. (1) Măturatul mecanizat se realizează cu autoperii colectoare, echipate cu perii cilindrice și/sau circulare care acționează pe toată lățimea străzilor.

 (2) Se mătură întreaga suprafață a carosabilului și a trotuarelor care permit acest lucru. Activitatea se desfășoară în zona de autorizare, pe străzile și cu frecvențele de lucru prevăzute în Anexa 1.

(3) Activitatea se desfășoară ziua sau noaptea, dar nu când plouă. Durata sezonului de lucru este de la topirea zăpezii și până la căderea primei ninsori.

 (4) Prestația constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

   a) măturatul mecanic efectiv al suprafețelor de salubrizat;

   b) descărcarea deșeurilor colectate în depozite autorizate.

 

4.3. Întreținerea curățeniei

Art. 22. (1) Activitatea de întreținere a curățeniei constă în colectarea prin procedee manuale a depunerilor grosiere normale sau accidentale de pe suprafețele salubrizate - carosabil și trotuare.

(2) Întreținerea se execută de regulă în zonele care în prealabil au fost salubrizate. Lucrarea se efectuează pe toată durata anului, conform programului întocmit de operator, excepție făcând zilele când drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă.

(3) Prestația se execută pe suprafețele prevăzute în Anexa 3 și constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

   a) colectarea deșeurilor grosiere;

   b) golirea coșurilor de gunoi în saci de plastic și cărucioare basculabile;

   c) încărcarea deșeurilor din sacii de plastic și cărucioare basculabile în autogunoiere, camionete și transportul zilnic al acestora la depozitele autorizate.

 

4.4. Răzuitul rigolelor

Art. 23. (1)zuitul rigolelor este o lucrare de necesitate determinată de cauze obiective, accidentale (ploi torențiale ce favorizează transport de aluviuni), avarii la rețelele subterane, lucrări de construcții etc.

(2) Activitatea de răzuit rigole se execută pe toată durata anului, ori de câte ori este nevoie, exceptând sezonul rece când carosabilul este acoperit cu zăpadă sau gheață.

(3) Răzuitul rigolelor constă în îndepărtarea noroiului, nisipului, prafului sau a deșeurilor vegetale de pe o porțiune de 0,75 m de la bordură spre axul median al străzii, în zona de autorizare, pe străzile și cu frecvențele de lucru pe baza programelor solicitate de catre concedent.

(4) Prestația constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

   a) curățatul rigolelor cu razul sau lopata;

   b) strângerea în grămezi a noroiului, nisipului, pământului sau prafului rezultat din răzuire;

   c) încărcatul grămezilor în cărucioare;

   d) golirea cărucioarelor basculabile în autogunoiere, camionete și transportul zilnic al reziduurilor depozitele autorizate.

 

4.5. Spălatul străzilor și a pasajelor pietonale subterane

Art. 24. (1) Lucrarea constă în spălatul suprafeței străzilor care sunt în programul de măturat mecanizat, trotuarelor acestora și aleilor cu furtunul racordat la o cisternă sau la hidranți și se efectuează numai în zilele în care temperatura minimă nu este inferioară valorii de 5°C.

(2)  Spălatul se face cu jet puternic, după executarea măturatului. Pentru a se obține o calitate cât mai bună a acestei prestații se pot folosi soluții speciale (detergenți) și utilaje dotate cu perii.

(3) Activitatea se desfășoară în zona de autorizare, pe străzile și cu frecvențele de lucru prevăzute în Anexa nr.2, pe baza programelor solicitate de beneficiar.

(4)  Spălatul strazilor se efectueză pe timpul nopții.

(5)  Prestația constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

a) încărcarea cisternei cu apa de la punctele de alimentare avizate de către operatorul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare;

b) spălatul efectiv al carosabilului.

(6) Pasajele pietonale subterane se vor spăla în fiecare noapte, după măturarea manuală, atunci când condițiile meteo permit acest lucru (la temperaturi de peste +5 °C).

 

4.6. Stropitul carosabilului

Art. 25. (1) Stropitul carosabilului se execută în perioada de la 1 aprilie până la 1 octombrie, perioadă ce poate fi modificată în funcție de condițiile meteorologice reale (se efectueaza numai in zilele in care temperatura minima nu este inferioara valorii de 5 OC), și se practică pe suprafețele în prealabil salubrizate.

 (2) Stropitul constă în dispersarea apei pe suprafața carosabilului, pentru evitarea formării prafului și crearea unui climat favorabil îmbunătățirii gradului de confort și igienă citadin.

(3) Lucrarea se efectuează numai cu utilaje specializate. În timpul operației se va evita stânjenirea circulației pietonale sau stropirea clădirilor, vitrinelor ori a altor dotări.

(4) Activitatea se desfășoară în zona de autorizare, pe străzile și cu frecvențele de lucru prevăzute în Anexa 2. 

(5) Stropitul străzilor se efectuează noaptea, precum și ziua atunci când temperatura depășește 30°C.

 (6) Prestația constă în efectuarea următoarelor operațiuni:

  a) încărcarea cisternei cu apă la punctele de alimentare avizate de către operatorul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare;

  b) stropitul efectiv al carosabilului.

   

 4.7. Programul prestației

Art. 26. Programul prestației se va stabili de operator, care va avea în vedere ca suprafețele domeniului public cuprinse în program să fie zilnic în stare de curățenie prin executarea tuturor lucrărilor necesare conform capitolului 4 și prezentei secțiuni - în funcție de sezon - și va fi adus la cunoștință concedentului înainte de începerea lucrărilor astfel programate.

 

CAP. V

                                             Condiții de calitate

 

 Art. 27. Domeniul public (carosabil-trotuare) pentru care se contractează acest serviciu se consideră salubrizat când arată zilnic salubru prin efectuarea lucrărilor necesare, enumerate mai jos, cu o frecvență adecvată în acest scop prevazuta in anexele la prezentul caiet de sarcini, în funcție de sezon și de gradul de aglomerație urbană:

- măturat manual;

- întreținerea curățeniei pe străzi și trotuare;

- măturat mecanizat;

- curățatul rigolelor prin răzuire manuală;

- stropitul aleilor și al arterelor de circulație;

- spălatul mecanizat al părții carosabile și al trotuarelor prin jet de apă de la autocisternă;

- spălatul manual cu furtunul montat la autocisternă;

 - colectarea, încărcarea și transportul reziduurilor rezultate după salubrizarea stradală, din coșurile și din eurocontainerele stradale;

 -curățarea gurilor de scurgere.

Art. 28. Operatorul are obligația de a obține toate autorizațiile, avizele și acordurile legale necesare unei bune funcționări.

 

CAP. VI

                                                       Dotări

 

Art. 29. (1) Operatorul își va dimensiona personalul, parcul de autospeciale, al utilajelor și al echipamentelor pentru colectarea și transportul deșeurilor stradale, în funcție de volumul de lucrărilor estimate, având în vedere ca suprafețele domeniului public cuprinse în programul de prestații să fie zilnic în stare de curățenie prin exercitarea tuturor lucrărilor necesare - în funcție de anotimp - în scopul obținerii și menținerii calității cerute conform prevederilor prezentului capitol.

(2) Dotarea tehnică minimală impusă pentru îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru participarea la licitație va fi menționată în fișa de date a achiziției.

(3) Dotarea tehnică prezentată ca fiind destinată activităților de salubritate pentru Municipiul Târgoviște va fi folosită exclusiv satisfacerii acestui scop și se va afla în dotarea operatorului pe toată durata concesiunii.  

Art. 30. Operatorul va prezenta în documentația de ofertă concepția proprie privind modalitatea de organizare și funcționare a prestației de salubrizare a Municipiului Târgoviște și de transport al deșeurilor stradale, cu referire la utilajele din dotare folosite, la modul de asigurare a coeficientului de utilizare a acestora, facilitățile oferite etc.

 

 

 

CAP. VII

            Verificări, recepții, garanții

 

Art. 31. (1) Concedentul va verifica permanent modul de efectuare a prestației, întocmind zilnic rapoarte de constatare, confirmate și de operator, privind cantitatea și calitatea prestației, cantitățile de deșeuri stradale transportate efectiv și stabilite în baza bonului de cântărire eliberat de depozit pentru utilajele desemnate să transporte astfel de deșeuri.

(2) În rapoartele de constatare zilnică, concedentul va consemna și modul de rezolvare de către operator a sesizărilor primite de la concedent și, eventual, penalitățile aplicate operatorului pentru deficiențele constatate.

 (3) La sfârșitul fiecărei luni se întocmește un proces-verbal de recepție, semnat de ambele părți, care cuprinde constatările din rapoartele zilnice.

 (4) Operatorul răspunde de și garantează material și financiar buna desfășurare a lucrărilor, calitatea și cantitatea stabilite prin programul de prestație.

 (5) Daunele, costurile și pretențiile inițiate de terțe părți și formulate împotriva prestatorului,­ dacă sunt confirmate și de către concedent, vor fi remediate și/sau suportate de către concesionar.   

 (6) Concesionarul va pune zilnic la dispoziția concedentului autovehicule și, la cerere stații de emisie-recepție sau telefoane mobile, pentru verificarea domeniului public care intră în programul de salubrizare.

Art. 32. Activitățile conexe care se vor desfășura pe bază de programe lunare suplimentare sunt urmatoarele: încarcare și transport a deșeurilor provenite din depozitări accidentale, precum și în urma unor fenomene meteorologice extreme (ex. crengi sau copaci doborâți de furtuni) sau rezultate în urma unor accidente rutiere.

 

CAP. VIII

Condiții financiare

 

Art. 33. (1) Finanțarea lucrărilor d einvestiții se asigură din bugetul autorității locale.

(2) Investițiile se supun obligațiilor și clauzelor impuse  de către finanțator.

(3) Prin aceste clauze se stabilesc standardele de calitate ale bunurilor aduse ca investiții.

(4) Bunurile din patrimoniul public se preiau în baza Hotărârii Consiliului Local.

(5) Operatorul este obligat să efectueze întreținerea, reparațiile curente și accidentale precum și cele capitale ce se impun la bunurile din patrimoniul public.

(6) Operatorul va transmite anual situația patrimoniului public la 31 decembrie și modificările privind acest patrimoniu pentru a fi înscrise în contabilitatea autorității locale.

(7) După aprobarea Consiliului Local, tarifele ajustate vor fi aplicate pentru serviciile prestate de concesionar.

(8) In situații exceptionale, temeinic justificate, concesionarul sau Consiliul Local al Municipiului Târgoviște pot solicita, pe parcursul anului ajustări ale tarifelor. Aceste situații excepționale se referă la:

a) introducerea unor tehnologii noi care conduc la scăderea costurilor și implicit a tarifului pentru serviciile ce urmează a fi prestate, sau

b) introducerea unor tehnologii noi care asigură modificarea substanțială a calității serviciilor prestate, dovedită cu calcule și studii specifice, sau

c) apariția, după data organizării licitației pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare prin contract de concesiune, a unor prevederi legislative cu caracter imperativ care determină o creștere sau o diminuare a costurilor prestației;

 

CAP. IX
  Condiții de exploatare a serviciilor publice de
   salubrizare a localităților

 

9.1. Condiții tehnice

Art. 34. Serviciul public de salubrizare a Municipiului Târgoviște trebuie să asigure prestarea serviciului în regim de continuitate pentru toți utilizatorii din aria de autorizare, cu respectarea condițiilor tehnice specifice fiecărei activități.

Art. 35. (1) Toate mașinile și utilajele prezentate în ofertă, ca facând parte din pregătirea tehnică a ofertantantului, și pentru care ofertantul primește puncte la evaluarea ofertelor, trebuie să fie folosite în exclusivitate pentru salubrizarea Municipiului Târgoviște.

(2) Operatorul este obligat să efectueze întreținerea, reparațiile curente și accidentale, precum și cele capitale ce se impun la bunurile din patrimoniul public, menționate în procesul-verbal de predare-primire.

 (3) Operatorul va scoate din funcțiune mijloacele fixe aparținând patrimoniului concesionat, în baza legislației în vigoare, și va înlocui aceste mijloace pentru asigurarea bunei functionari a serviciului.

 Art. 36. Utilajele prezentate în ofertă trebuie menținute în stare tehnică optimă pentru a asigura desfășurarea continuă a activității.

 

9.2. Obiective de exploatare

 Art. 37. Obiectivele pe care trebuie să le atingă serviciul public de salubrizare care face obiectul concesiunii sunt următoarele:

   a) îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor;

   b) promovarea calității și eficiența activităților de salubrizare;

   c) dezvoltarea durabilă a serviciilor;

   d) protecția mediului înconjurător, cu evidențierea măsurilor de protecție a mediului pe etape de dezvoltare, în concordanță cu programul de adaptare la normele Uniunii Europene.

 

CAP. X
 Obiective de ordin economic

 

Art.38. (1) Serviciul public de salubrizare va urmări să se realizeze un raport calitate/cost cât mai bun pentru perioada de derulare a contractului de concesiune și un echilibru între riscurile și beneficiile asumate prin contract.

(2) Structura și nivelul tarifelor practicate vor reflecta costul efectiv al prestației și vor fi în conformitate cu prevederile legale.

 

 

CAP. XI
       Obiective de mediu

 

Art. 39. (1) Pe perioada derulării contractului de concesiune se vor respecta condițiile impuse de legislatia in vigoare privind mediul.

(2) Pe toată perioada derulării contractului de concesiune, operatorul va implementa condiționările ce se stabilesc prin acte normative emise de autoritățile de mediu competente conform unor programe de conformare la cerințele de mediu.

 

CAP. XII
       Sarcinile Consiliului Local al Municipiului Târgoviște și ale
            operatorilor

 

Art.  40. (1) Finanțarea lucrărilor se asigură, după caz, din următoarele surse:

  a) fonduri proprii ale operatorului și alocații de la bugetul local;

  b) credite bancare, fără garantare din partea autorităților administrației publice locale sau de către stat;

  c) contribuția de capital privat a operatorului;

  d) sprijin nerambursabil;                                        

  e) din economii ale operatorului rezultate din dotarea cu echipamente de performanță.

(2) Investițiile efectuate de operator pentru reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea serviciului public de salubrizare al Muncipiului Târgoviște se vor amortiza pe perioada de derulare a contractului de concesiune în conformitate cu prevederile legale.

(3) Investițiile care se realizează din fonduri proprii ale investitorilor rămân în proprietatea acestora pe perioada derulării contractului de concesiune, urmând ca la încetarea contractului acestea să fie transferate în patrimoniul Consiliului Local al Municipiului Târgoviște.

(4) Investițiile se vor realiza numai cu acordul Consiliului Local al Municipiului Târgoviște.

Art. 41. (1) Investițiile menționate mai sus se supun obligațiilor și clauzelor impuse de finanțatori pentru fiecare modalitate de finanțare.

  (2) Caietul de sarcini stabilește și obligativitatea operatorului de a încheia și onora contractele de asigurări pentru mijloacele din patrimoniul public, conform legislației în vigoare privind asigurările.

 

CAP. XIII
  Obligațiile privind protecția mediului

 

Art. 42. (1) Se stabilesc în sarcina operatorului și obligațiile privind protecția mediului, care decurg direct din prestarea serviciilor publice de salubrizare, precum și cele derivate din activitățile conexe serviciului, cum ar fi exploatarea utilajelor și a parcului auto, precum și în condițiile prezentul caiet de sarcini.

(2) Acolo unde nu se pot îndeplini prevederile acordurilor autorităților de mediu, se va conveni cu acestea un program de conformare, care se va introduce, cu termene scadente de realizare, în caietele de sarcini.

 

CAP. XIV
     Clauze referitoare la încetarea delegării de gestiune

 

Art. 43. Încetarea delegării de gestiune prin concesiune se face în următoarele situații:

   a) în cazul în care operatorului i se retrage licența A.N.R.S.C. sau aceasta nu este prelungită dupa expirarea termenului;

   b) la expirarea duratei stabilite prin contractul de concesiune, dacă părțile nu convin, în scris, prelungirea acestuia, în condițiile legii;

   c) în cazul în care interesul național sau local o impune, prin denunțarea unilaterală de către concedent, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile în sarcina concedentului;

   d) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;

   e) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concedent, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului;

   f) la dispariția, dintr-o cauză de forță majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilității obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri;

   g) în cazul în care interesul național o impune, prin răscumpărarea unei concesiuni, care se poate face prin act administrativ al organului care a aprobat concesionarea, la propunerea concedentului; în acest caz se va întocmi o documentație tehnico-economică în care se va stabili prețul răscumpărării. În această situație de încetare a concesiunii nu se percep daune;

   h) în cazul în care concesionarul nu deține autorizațiile legale sau când acestea sunt retrase.

 

CAP. XV
  Dispoziții finale

 

Art. 44. Prezentul caietul de sarcini se folosește împreună cu Regulamentul de salubrizare al Muncipiului Târgoviște și Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților.

Art. 45. Prezentul caiet de sarcini prezintă anexe, care fac parte integranta din acesta.

Art. 46. Conditiile prevăzute în prezentul caiet de sarcini sunt minimale.

Art. 47. Prezentul caiet de sarcini a fost aprobat astăzi ___________________ prin Hotărârea Consiliului Local a Municipiului Târgoviște nr. __________________.