ANEXÃ LA H.C.L. NR. 167/25.06.2015

 

ACT CONSTITUTIV AL

S.C. "ECO - SAL 2005 " S.A. TARGOVISTE

 

 

CAPITOLUL I - DENUMIREA,  FORMA JURIDICA,  SEDIUL,  DURATA

 

ARTICOLUL 1 - DENUMIRE

1. Denumirea societatii este S.C. " ECO - SAL 2005 " S.A. TARGOVISTE

2. In orice  factura, oferta, comanda, tarif, prospect, si  alte documente intrebuintate in comert, emanand de la societate, trebuie sa se mentioneze : denumirea, forma juridica, sediul, codul unic de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului si codul fiscal.

ARTICOLUL 2 - FORMA JURIDICA

1. Societatea Comerciala "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE este persoana juridica romana, avand forma juridica de societate comerciala pe actiuni si isi desfasoara activitatea in conformitate cu legile romane si cu prezentul act constitutiv.

ARTICOLUL 3 - SEDIUL

1.  Societatea Comerciala "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE are sediul in Municipiul Targoviste, strada Calea Domneasca, nr. 171 A (Parc Chindia).

Sediul S.C. "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE poate fi schimbat in alta localitate din Romania, pe baza Hotararii Adunarii Generale a actionarilor potrivit legii.

2. S.C. "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE poate infiinta sucursale si agentii cu sediul in tara, cu aprobarea Adunarii Generale extraordinare a actionarilor, potrivit legii.

ARTICOLUL 4 - DURATA

Durata S.C. " ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE este nelimitata, cu incepere la data inmatricularii ei in registrul comertului.

 

CAPITOLUL II – SCOPUL  SI  OBIECTUL  DE  ACTIVITATE

 

ARTICOLUL 5 - SCOPUL

S.C. "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE va presta activitati de intretinere peisagistica.

ARTICOLUL 6 - OBIECTUL DE ACTIVITATE

Domeniul principal de activitate :

- 8310 - Activitati de intretinere peisagistica

 

Activitatea principala:

- 8310 - Activitati de intretinere peisagistica

 

Activitate secundara:

 - 0119 - Cultivarea  altor  plante nepermanente

- 2344 - Fabricarea altor produse tehnice de ceramica

- 2361 - Fabricarea produselor din beton pentru constructii

- 2362 - Fabricarea produselor din ipsos pentru constructii

- 2363 - Fabricarea betonului

- 2364 - Fabricarea mortarului

- 2369 - Fabricarea altor articole din beton, ciment si ipsos

- 2511 - Fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice

- 2512 - Fabricarea de usi si ferestre din metal

- 2630 - Fabricarea echipamentelor de comunicatii

- 2599 - Fabricarea altor artico;e din metal n.c.a.

- 2651- Fabricarea de instrumente si dispozitive pentru masura, verificare, control, navigatie.

- 2711 - Fabricarea motoarelor, generatoarelor si transformatoarelor electrice

- 2740 - Fabricarea de echipamente electrice de iluminat

- 2790 - Fabricarea altor echipamente electrice

- 2841 - Fabricarea utilajelor si a masinilor  - unelte pentru prelucrarea metalului

- 2899 - Fabricarea altor masini si utilaje specifice n.c.a.

- 3020 - Fabricarea materialului rulant

- 3313 - Repararea echipamentelor electronice si optice

- 3314 - Repararea echipamentelor electrice

- 3320 - Instalarea masinilor si echipamentelor industriale

- 3700 - Colectarea si epurarea apelor uzate

- 3811 - Colectarea deseurilor nepericuloase

- 3812 - Colectarea deseurilor periculoase

- 3821 - Tratarea si eliminarea deseurilor nepericuloase

- 3822 - Tratarea si eliminarea deseurilor periculoase

- 3832 - Recuperarea materialelor reciclabile sortate

- 3900 - Activitati si servicii de decontaminare

- 4120 - Lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale

- 4211 - Lucrari de constructii a drumurilor si autostrazilor

- 4212 - Lucrari de constructii a cailor ferate de suprafata si subterane

- 4221 - Lucrari de constructii a proiectelor utilitare pentru fluide

- 4222 - Lucrari de constructii a proiectelor utilitare pentru electricitate si telecomunicatii

- 4291 - Constructii hidrotehnice

- 4299 - Lucrari de constructii a altor proiecte ingineresti n.c.a.

- 4311 - Lucrari de demolare a constructiilor

- 4391 - Lucrari de invelitori, sarpante si terase la constructii

- 4399 - Lucrari de constructii a altor proiecte ingineresti n.c.a.

- 4622 - Comert cu ridicata al florilor si al plantelor

- 4677 - Comert cu ridicata a deseurilor si resturilor

- 4776 -Comert cu amanuntul al florilor, plantelor si semintelor; Comert cu amanuntul al animalelor de companie si a hranei pentru acestea, in magazine specializate

- 4789 - Comert cu amanuntul prin standuri, chioscuri si piete al altor produse

- 4941 - Transporturi rutiere de marfuri

- 4942 - Servicii de mutare

- 8121 - Activitati generale de curatenie a cladirilor

- 8122 - Activitati specializate de curatenie

- 8129 - Alte activitati de curatenie

 

CAPITOLUL III - CAPITALUL SOCIAL,  ACTIUNILE

 

ARTICOLUL 7 - CAPITALUL SOCIAL

Capitalul social al Societatii Comerciale "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE este 143.637 lei, impartit in 143.637 actiuni nominative, fiecare cu o valoare nominala de un leu.

Capitalul social este in intregime subscris de Consiliul Local Municipal Targoviste, in CALITATE DE ACTIONAR UNIC, varsat in intregime la data constituirii societatii si se constituie din 143.463 lei - mijloace fixe si 174 lei numerar.

 ARTICOLUL 8 - MAJORAREA  SAU  REDUCEREA  CAPITALULUI  SOCIAL

1. Capitalul social poate fi redus prin :

a) micsorarea numarului de actiuni;

b) reducerea valorii nominale a actiunilor;

c) alte procedee prevazute de lege.

2. Reducerea capitalului social se va face numai dupa doua luni de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV - a.

3. Capitalul social se poate  mari prin  majorarea  valorii  nominale a actiunilor existente in schimbul unor noi aporturi in numerar si/sau natura.

4. Diferentele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse in rezerve, fara a majora capitalul social.

5. Adunarea Generala a Actionarilor va putea decide majorarea capitalului social, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data majorarii lui.

6. Daca administratorii constata pierderea unei jumatati din capitalul social, sunt obligati sa convoce adunarea generala a actionarilor pentru a hotara reconstituirea capitalului social, limitarea lui la suma ramasa, sau dizolvarea S.C. "ECO - SAL 2005 " S.A. TARGOVISTE.

ARTICOLUL 9 - ACTIUNILE

1. Capitalul social este reprezentat prin actiuni emise de societate, care dupa modul de transmitere sunt nominative.

2. Actiunile nominative sunt emise in forma dematerializata fiind inregistrate in registrul actionarilor.

3. Evidenta actiunilor se va tine intr-un registru numerotat, sigilat si parafat de Presedintele Consiliului de Administratie, registru care se pastreaza la sediul S.C. "ECO -S SAL 2005" S.A. TARGOVISTE sub directa coordonare a directorului economic.

4. Modificarile care se opereaza in registru vor respecta prevederile legislatiei in vigoare.

ARTICOLUL 10 - DREPTURILE  SI  OBLIGATIILE  DECURGAND  DIN  ACTIUNI

1.Obligatiile  S.C. "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE sunt garantate cu patrimoniul acesteia , care reprezinta gajul general al creditorilor societatii comerciale.

2. Patrimoniul S.C. "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE  nu poate fi grevat de datorii sau de alte obligatii personale ale actionarilor.

ARTICOLUL 11 - CESIUNEA   ACTIONARILOR

1. Actiunile S.C. "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE sunt indivizibile.

2. Cesiunea  partiala sau totala a actiunilor intre terti se efectueaza in conditiile si cu

 procedura prevazute de lege.

 

CAPITOLUL IV - ADUNAREA  GENERALA   A   ACTIONARILOR

 

ARTICOLUL 12 - REPREZENTAREA

1. Actionarul este reprezentat de catre Consiliul Local.

2. Adunarile Generale sunt ordinare si extraordinare.

ARTICOLUL 13 - ATRIBUTIILE ADUNARII GENERALE

1. Consiliul Local este organul de conducere al S.C. "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE care decide asupra activitatii si politicii economice a acesteia.

2. Adunarea Generala ordinara a actionarilor are urmatoarele atributii principale:

a)   sa discute, sa aprobe, sau sa modifice situatiile financiare anuale, pe baza rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor , si sa fixeze dividendul;

b)   alege administratorii si cenzorii, ii revoca si ii descarca de gestiune;

c)    stabileste nivelul de remuneratie lunare cuvenite administratorilor si cenzorilor;

d)   stabileste competentele si raspunsurile Consiliului de Administratie;

e)    stabileste competentele si raspunderile cenzorilor;

f)    aproba bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de activitate pe exercitiul financiar in curs;

g)   hotaraste cu privire la contractarea de imprumuturi bancare pe termen lung, inclusiv a celor externe; stabileste competentele si nivelul de contractare a imprumuturilor bancare de pe piata interna si externa, a creditelor comerciale si a a garantiilor, inclusiv prin gararea actiunilor dobandite de S.C. "ECO - SAL 2005" S.A. TARGOVISTE , in conditiile legii;

h)   analizeaza rapoartele Consiliului de Administratie privind stadiul si perspectivele referitoare la profit si dividende, nivelul tehnic, calitatea, forta de munca, protectia mediului, relatiile cu clientii;

i)     se pronunta asupra gestiunii administratorilor si asupra modului de recuperare a prejudiciilor produse S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE de catre acestia;

j)     hotaraste cu privire la executarea  de   investitii    si stabileste plafonul valoric de la care competenta revine Consiliului de Administratie;

k)   stabileste nivelul garantiei cerute administratorilor, in conditiile legii;

l)     indeplineste orice alte atributii stabilite de lege in sarcina sa.

3. Adunarea  Generala  extraordinara  a Actionarilor se intruneste ori de cate ori este necesar a se lua o hotarare pentru:

a)   schimbarea formei juridice a societatii;

b)   mutarea sediului societatii;

c)    schimbarea obiectului de activitate;

d)   infiintarea sau desfiintarea unor sedii secundare: sucursale, agentii sau alte unitati fara personalitate juridica;

e)    majorarea sau reducerea capitalului social, modificarea numarului de actiuni sau a valorii nominale a acestora;

f)    conversia actiunilor dintr-o categorie in alta, in conditiile legii;

g)   asocierea in vederea constituirii de noi societati comerciale sau participarea cu capital social la alte societati comerciale;

h)   orice modificare a actului constitutiv;

i)     fuzionarea, divizarea sau lichidarea S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE.

ARTICOLUL 14 – CONVOCAREA ADUNARII GENERALE A  ACTIONARILOR

1. Adunarea Generala a Actionarilor se convoaca de catre Consiliul de Administratie ori de cate ori este necesar.

2. Adunarea Generala ordinara  se intruneste cel putin o data pe an, in cel mult 5 luni de la incheierea exercitiului financiar, pentru examinarea Bilantului Contabil si a Contului de Profit si Pierdere pe anul precedent si pentru stabilirea programului de activitate si a Bugetului de Venituri si Cheltuieli pe anul in curs.

3. Termenul de intrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea convocarii in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a IV-a.

31. Convocarea se publica in Monitorul oficial al Romaniei. Partea a IV-a  si in unul dintre ziarele de larga raspandire din localitatea in care se afla sediul societatii sau cea mai apropiata localitate.

4. Convocarea va cuprinde locul si data tinerii Adunarii, precum si ordinea de zi, cu mentionarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor  Adunarii. In cazul in care pe ordinea de zi figureaza numirea administratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, in convocare se va mentiona ca lista cuprinzand informatii cu privire la numele, localitatea de domiciliu si calificarea profesionala ale persoanelor propuse pentru functia de administrator se afla la dispozitia actionarilor, putand fi consultata si completata de acestia.

5. Cand pe ordinea de zi figureaza propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea trebuie sa cuprinda textul integral al propunerilor.

6. Adunarea   Generala   a  Actionarilor    se    intruneste    la    sediul  S.C. ECO-SAL 2005 S.A TARGOVISTE sau in alt loc indicat in convocare.

7. Adunarea Generala a Actionarilor va fi convocata ori de cate ori este cazul.

ARTICOLUL  15 – ORGANIZAREA  ADUNARII  GENERALE  A  ACTIONARILOR

1. Pentru validarea deliberarilor Adunarii Generale ordinare a Actionarilor, este necesara prezenta a 2/3 din numarul membrilor Consiliului Local.

2. Daca Consiliul Local nu poate lucra din cauza neindeplinirii conditiilor prevazute la alin. 1, Consiliul Local se va intruni la o a doua convocare si poate sa delibereze asupra problemelor aflate pe ordinea de zi a celei dintai adunari, oricare ar fi partea de capital social detinuta de actionarii prezenti cu majoritate capital social detinut de actionarii prezenti cu majoritate.

3. Pentru  validarea   deliberarilor   adunarii    generale extraordinare a Consiliului Local sunt necesare:

§  la prima convocare, prezenta unui numar de 2/3 dim membri, iar hotararile sa fie adoptate cu majoritate simpla din numarul membrilor prezenti;

§  la convocarea urmatoare, prezenta membrilor Consiliului Local, sa fie de jumatate + 1, iar hotararile sa fie luate cu majoritate simpla.

4. In ziua si la ora indicate in convocare, sedinta Consiliului Local va fi deschisa de Presedintele Consiliului de Administratie sau, in lipsa acestuia, de catre persoana care ii tine locul.

5. La sedintele    ordinare    si  extraordinare   ale Consiliului Local in care se dezbat probleme referitoare la raporturile de munca, salarizare, sanatate, securitatea muncii, pot fi invitati si reprezentantii sindicatului si/sau reprezentantii salariatilor care nu sunt membri de sindicat, care nu vor avea drept de vot.        

ARTICOLUL 16 – EXERCITAREA DREPTULUI DE VOT IN ADUNAREA GENERALA  A  ACTIONARILOR

1.Votul secret este obligatoriu pentru alegerea si revocarea membrilor Consiliului de Administratie si a cenzorilor, precum si pentru luarea hotararilor referitoare la raspunderea administratorilor.

2. Hotararile Adunarii Generale a Actionarilor sunt semnate de Presedintele de sedinta.

 

CAPITOLUL  V – CONSILIUL DE ADMINISTRATIE

 

ARTICOLUL 17 – ORGANIZAREA CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE

1. S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE este administrata de un Consiliu de Administratie format din 7 membri care isi desfasoara activitatea pe baza prevederilor legale in vigoare.

2. Membrii Consiliului de Administratie sunt desemnati de Adunarea Generala a Actionarilor, la propunerea Consiliului de Administratie in functie sau a actionarilor.

21. Propunerile de candidati pentru functiile de membri ai Consiliului de Administratie sunt facute in baza unei selectii prealabile efectuate de o comisie formata din specialisti in recrutarea resurselor umane. Consiliul Local al Municipiului Targoviste, in calitate de unic actionar, poate decide ca in procesul de selectie comisia sa fie asistata sau selectia sa fie efectuata de un expert independent, persoana fizica sau juridica specializata in recrutarea resurselor umane, ale carui servicii sunt contractate de actionar, urmand sa suporte costurile procedurii de selectie.

22. Mandatul administratorilor este de 4 ani.

23. Administratorii pot fi revocaþi de cãtre Consiliul Local al Municipiului Târgoviºte în condiþiile anume prevãzute de lege.

3. Remuneratia membrilor Consiliului de Administratie  este stabilita de Adunarea Generala

a Actionarilor in structura si limitele prevazute de art. 37 alin (3) si (4) din O.U.G. 109/20011.

31. In termen de 90 de zile de la data numirii sale, Consiliul de Administratie elaboreaza si prezinta Adunarii generale a Actionarilor, spre aprobare, planul de administrare, care include strategia de administrare pe durata mandatului pentru atingerea obiectivelor si criteriilor de performanta stabilite in contractele de mandat. Daca planul de administrare revizuit nu este aprobat de Adunarea Generala a Actionarilor, administratorii in functie vor convoca de indata Adunarea Generala a Actionarilor pentru numirea, cu respectarea dispozitiilor legale, a unor noi administratori. Mandatul administratorilor in functie inceteaza de drept la data numirii noilor administratori. In acest caz, administratorii nu sunt indreptatiti la daune – interese.

4. In situatia in care se creaza un loc vacant in Consiliul de Administratie, acesta este ocupat prin numirea unui membru de catre Adunarea Generala a Actionarilor. Durata pentru care este ales noul membru pentru a ocupa locul vacant, va fi egala cu mandatul predecesorului sau.

5. Consiliul de Administratie se intruneste lunar sau ori de cate ori este necesar la sediul S.C. ECO - SAL 2005 S.A. TARGOVISTE prin convocarea lui de catre presedinte sau la cererea motivata a cel putin 2 dintre membri sai sau a directorului general.

6. Consiliul de Administratie este prezidat de Presedinte, iar in lipsa acestuia, de catre un membru, in baza mandatului scris al presedintelui.

7. Consiliul de Administratie deleaga conducerea societatii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general. Directorii pot fi numiti dintre administratori, care devin astfel administratori executivi, sau din afara Consiliului de Administratie.

71. Presedintele Consiliului de Administratie nu poate fi numit si director general.

72. Consiliul de Administratie numeste directorii, la recomandarea comitetului de nominalizare, cu respectarea procedurii prevazute de O.U.G. nr. 109/2011.

8. Pentru valabilitatea hotararilor este necesara prezenta a cel putin jumatate din numarul membrilor Consiliului de Administratie, iar acestea se iau cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti.

9. Dezbaterile Consiliului de Administratie au loc conform ordinii de zi stabilite si comunicate de presedinte intr-un timp rezonabil. Dezbaterile se consemneaza in procesul - verbal al sedintei care este evidentiat intr-un registru sigilat si parafat de presedintele Consiliului de Administratie.

10. Procesul - verbal se semneaza de toti membrii Consiliului de Administratie. Daca un membru sau mai multi membri nu pot sau nu vor sa semneze procesul - verbal, se va mentiona cauza imposibilitatii sau refuzului de a semna.

11. In termen de 90 de zile de la numire, directorii elaboreaza si prezinta Consiliului de Administratie spre aprobare un plan de management pe durata mandatului.

12. In relatiile cu tertii S.C. „ECO – SAL 2005” SA TARGOVISTE este reprezentata de directorul general, pe baza si in limitele imputernicirilor date de Consiliul de Administratie, care semneaza actele de angajare fata de acestia.

13. Presedintele Consiliului de Administratie este obligat sa puna la dispozitie actionarilor si cenzorilor, la cerea acestora , toate documentele S.C. "ECO – SAL 2005” SA TARGOVISTE.

14. Membrii Consiliului de Administratie vor detine o asigurare pentru raspundere profesionala.

15. Membrii Consiliului de Administratie  raspund individual sau solidar, dupa caz, pentru prejudiciile cauzate „S.C. ECO – SAL 2005” SA TARGOVISTE din infractiuni sau abateri de la prevederile legale pentru incalcarea obligatiilor actului constitutiv sau pentru greselile in administrarea acesteia. In astfel de situatii ei vor putea fi revocati.

16. (1) Administratorul care are intr-o anumita operatiune direct sau indirect interese contrare societatii trebuie sa ii instiinteze despre aceasta pe ceilalti administratori si pe cenzori sa nu ia parte la nici o deliberare privitoare la aceasta operatiune.

(2) Aceeasi obligatie o are administratorul in cazul in care, intr-o anumita operatiune,  stie ca sunt interesate sotia, rudele sau afinii sai pana la gradul al patrulea inclusiv.

 (3) Administratorul care nu a respectat prevederile alin.1 si 2 raspunde daunele care au rezultat pentru societate.

17. Daca pe o perioada de trei luni administratorii constata ca, in urma unor pierderi, activul net, determinat ca diferenta intre totalul activelor si datoriile societatii, reprezinta mai putin de jumatate din valoarea capitalului social, vor convoca Consiliul Local pentru a hotara reintregirea capitalului, reducerea lui ramasa sau dizolvarea societatii.

ARTICOLUL 18 – ATRIBUTIILE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE, ALE DIRECTORULUI GENERAL SI ALE DIRECTORILOR EXECUTIVI

A. Consiliul de Administratie are, in principal urmatoarele atributii:

a)   aproba structura organizatorica si Regulamentul de organizare si functionare ale S.C. „ECO -SAL 2005” SA TARGOVISTE;

b)   aproba nivelul garantiilor si modul de constituire a acestora pentru directorul general, directorii executivi si pentru persoanele care au calitatea de gestionar al S.C. „ECO – SAL 2005” SA TARGOVISTE;

c)    hotaraste cu privire la incheierea de acte juridice prin care se dobandesc, se instraineaza se inchirieaza, se schimba sau se constituie in garantie bunuri aflate in patrimoniul S.C. „ECO – SAL 2005” SA TARGOVISTE, cu aprobarea Adunarii Generale a Actionarilor, atunci cand legea impune aceasta conditie.;

d)   aproba incheierea oricaror contracte pentru care nu a delegat competenta directorului general la S.C. „ECO- -SAL 2005” SA TARGOVISTE;

e)    supune anual Adunarii Generale a Actionarilor, in termen de 150 zile de la incheierea exercitiului financiar, raportul de gestiune cu privire la activitatea S.C. „ECO – SAL 2005”  SA TARGOVISTE, bilantul contabil si contul de profit si pierdere pe anul precedent, precum si proiectul programului de activitate si proiectul bugetului de venituri si cheltuieli ale S.C. „ECO – SAL 2005” SA TARGOVISTE;

f)    convoaca Adunarea Generala a Actionarilor ori de cate ori este nevoie;

g)   stabileste nivelul de contractare a imprumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale pe termen scurt si mediu si aproba eliberarea garantiilor;

h)   aproba liniile directoare si strategia de dezvoltare a S.C. „ECO – SAL 2005” SA TARGOVISTE;

i)     stabileste si aproba politici pentru protectia mediului, securitatea muncii, potrivit reglementarilor legale in vigoare;

j)     stabileste tactica si strategia de marketing;

k)   stabileste si aproba, in limita bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de Adunarea Generala a Actionarilor, modificarile in structura acestuia, in limita competentelor pentru care a primit mandat;

l)     participa la negocierea contractului colectiv de munca prin mandatarea directorului general si aproba actul constitutiv al personalului;

m) aproba programele de productie, cercetare, dezvoltare, investitii;

n)   rezolva orice probleme stabilite de Adunarea Generala a Actionarilor sau care sunt prevazute de legislatia in vigoare;

o)   numeste directorii societatii si aproba sau, dupa caz, respinge planul de management al acestora;

p)   toate acele atributii ce cad in sarcina Consiliului de Administratie prevazute prin acte normative si care nu au fost stipulate in Actul Constitutiv.

Membrii Consiliului de Administratie sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru:

§  realitatea varsamintelor efectuate de asociati;     

§  existenta reala a dividendelor platite;

§  existenta registrelor  cerute  de lege si corecta lor tinere; exacta indeplinire a hotararilor adunarilor generale;

§  stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun;

 

 

 

 B. (1) Directorul general, precum si ceilalti directori, daca este cazul, indeplinesc acele atributii ce le sunt delegate de catre Consiliul de Administratie prin contractul de mandat.

2. Directorul general are, in principal, urmatoarele atributii:

a)   aplica strategia si politicile de dezvoltare ale S.C. „ECO – SAL 2005” SA TARGOVISTE, stabilite de consiliul de administratie;

b)   numeste, suspenda sau revoca directorii executivi, cu avizul Consiliului de Administratie;

c)    angajeaza, promoveaza si concediaza personalul salariat, in conditiile legii;

d)   imputerniceste directorii executivi si orice alta persoana sa exercite orice atributie din sfera sa de competenta;

e)    participa la negocierea contractului colectiv de munca, a carui negociere si incheiere se desfasoara in conditiile legii;

f)    negociaza in conditiile legii contractele individuale de munca;

g)   incheie acte juridice in numele si pe seama S.C.ECO – SAL 2005 SA TARGOVISTE in limitele imputernicirilor acordate de Consiliul de Administratie;

h)   stabileste indatoririle si responsabilitatile personalului S.C. „ECO – SAL 2005” SA TARGOVISTE;

i)     aproba operatiunile de incasari si plati potrivit competentelor legale si prezentului act constitutiv;

j)     aproba operatiunile de vanzare si cumparare de bunuri potrivit competentelor legale si ale prezentului act constitutiv;

k)   rezolva orice alta problema pe care Consiliul de Administratie a stabilit-o in sarcina sa.

 

CAPITOLUL VI – GESTIUNEA

 

 ARTICOLUL 19 – CENZORII

1. S.C. „ECO – SAL 2005” SA TARGOVISTE are un numar de 3 cenzori si 3 supleanti care sunt stabiliti de Consiliul Local, durata mandatului lor fiind de  3 ani, si care pot fi realesi.            Cenzorii trebuie sa-si exercite personal mandatul lor si cel putin unul dintre ei sa fie contabil autorizat in conditile legi, sau expert contabil.

Cenzorii sunt obligati sa depuna a treia parte din garantia ceruta pentru administratori.   

2. Documentele financiar – contabile ale S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE vor fi verificate si certificate de catre cenzori, care vor aduce la cunostinta administratorilor, neregulile in administrare si incalcarile dispozitiilor legale si ale prevederilor actului constitutiv, pe care le constata, iar in cazurile mai importante, le vor aduce la cunostinta Adunarii Generale a Actionarilor.

3. Pentru a putea exercita dreptul de control/verificare si certificare, cenzorilor li se vor prezenta, la cerere, date cu privire la activitatea S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE, situatia patrimoniului, a profitului si a pierderilor.

Cenzorii au urmatoarele atributii:

a)   in cursul exercitiului financiar, verifica gospodarirea mijloacelor fixe si a mijloacelor circulante, portofoliul de efecte, casa si registrele de evidenta contabila si informeaza Consiliul de Administratie asupra neregulilor constatate;

b)   la incheierea exercitiului financiar, controleaza exactitatea inventarului, a documentelor si a informatiilor prezentate de Consiliul de Administratie asupra conturilor S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE, bilantului contabil si contului de profit si pierdere, prezentand Adunarii Generale a Actionarilor, un raport scris;

c)    la lichidarea S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE, controleaza operatiunile de lichidare;

d)   prezinta Adunarii Generale a Actionarilor punctul lor de vedere la propunerile de reducere a capitalului social sau de modificare a actului constitutiv si a obiectului de activitate ale S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE.

            4. Cenzorii sunt obligati de asemenea:

a)   sa faca, in fiecare luna si inopinant, inspectii privind incasarile si platile efectuate si sa verifice existenta titlurilor sau a valorilor care sunt proprietatea S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE ori care au fost primite in gaj, cautiune sau depozit;

b)   sa ia parte la Adunarile Generale ordinare si extraordinare ale Actionarilor, inserand in ordinea de zi propunerile pe care le considera necesare;

c)    sa constate depunerea garantiei din partea administratorilor;

d)   sa vegheze ca dispozitiile legii si ale actului constitutiv sa fie indeplinite de administratori si lichidatori.

5.Cenzorii se intrunesc la sediul S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE si vor delibera impreuna; in caz de neintelegere vor putea face rapoarte separate care se inainteaza Adunarii Generale a Actionarilor.

6. Cenzorii iau parte la adunarile administratorilor, fara drept de vot.      

7. Cenzorii pot convoca Adunarea Generala ordinara sau extraordinara a Actionarilor, daca aceasta nu a fost convocata de Consiliul de Administratie sau ori de cate ori considera necesar.

8. Cenzori vor trece intr-un registru special deliberarile lor, precum si constatarile facute in exercitiul mandatului lor.

9. Atributiile, drepturile si obligatiile cenzorilor se completeaza cu dispozitiile legale in materie.

 

CAPITOLUL VII – ACTIVITATEA

 

ARTICOLUL 20 – FINANTAREA ACTIVITATII PROPRII

Pentru indeplinirea obiectului de activitate si in conformitate cu atributiile stabilite, S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE utilizeaza sursele de finantare constituite conform legii, credite bancare si alte surse financiare.

ARTICOLUL 21 – EXERCITIUL FINANCIAR

Exercitiul financiar incepe la data de 1 ianuarie si se incheie la data de 31 decembrie ale fiecarui an.

Primul exercitiu financiar incepe la data inmatricularii S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE in registrul comertului.

ARTICOLUL 22 – PERSONALUL

1.    Directorii sunt numiti si revocati de Consiliul de Administratie. Personalul de conducere, altul decat directorii, si de executie din cadrul S.C. ECO - SAL 2005 S.A. TARGOVISTE este angajat sau concediat, dupa caz, in conditiile legii, de catre directorul general sau de catre directorul caruia i-au fost transferate aceste atributii .

2.    Plata salariilor si a impozitelor aferente, a cotelor de asigurari sociale, precum si a altor obligatii fata de bugetul de stat, se va face potrivit legii.

3.    Drepturile si obligatiile personalului S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE se stabilesc prin Regulamentul de Organizare si Functionare, prin Contractul Colectiv de Munca si prin reglementari proprii.

4.    Drepturile de salarizare si celelalte drepturi de personal, se stabilesc prin contractul colectiv de munca pentru personalul de executie si de Consiliul de Administratie pentru personalul numit de acesta.

ARTICOLUL 23 – AMORTIZAREA  MIJLOACELOR  FIXE

Amortizarea activelor corporale si necorporale din patrimoniul S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE se va calcula potrivit modului de amortizare stabilit de Consiliul de Administratie in conformitate cu prevederile legale. Amortizarea va fi virata intr-un cont special deschis la banca, și care va fi alimentat lunar cu valoarea amortizarii, iar la finele anului financiar, cu 50% din profitul net.

Fondul astfel constituit va fi folosit numai pentru realizarea de investitii.

ARTICOLUL 24 – EVIDENTA  CONTABILA  SI  SITUATIA FINANCIARA ANUALA

S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE va tine evidenta contabila in lei, va intocmi anual situatiile financiare, avand in vedere normele metodologice elaborate de Ministerul Finantelor Publice.

ARTICOLUL 25 – CALCULUL  SI  REPARTIZAREA PROFITULUI

1.    Repartizarea profitului S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE se stabileste pe baza situatiilor financiare aprobate de Adunarea Generala a Actionarilor. Profitul impozabil se stabileste in conditiile legii, din care 5% pentru formarea fondului de rezerva, pana ce acesta va atinge minim a cincea parte din capitalul social.

2.    Repartizarea pe fonduri a profitului net al S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE, se aproba de Consiliul Local.

3.    In cazul inregistrarii de pierderi, Adunarea Generala a Actionarilor va analiza cauzele si va hotari in consecinta, potrivit legii.

ARTICOLUL 26 – REGISTRELE

S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE va tine, in afara de registrele prevazute de lege:

a)   un registru al actionarilor;

b)   un registru al sedintelor si deliberarilor Adunarilor Generale ale salariatilor;

c)    un registru al sedintelor si deliberarilor consiliului de administratie;

d)   un registru al deliberarilor si constatarilor facute de cenzori in exercitarea mandatului lor.

Registrele prevazute mai sus vor fi tinute prin grija membrilor Consiliului de Administratie si, respectiv a cenzorilor.

 

CAPITOLUL VIII – ASOCIEREA, SCHIMBAREA FORMEI JURIDICE, DIZOLVAREA  SI  LICHIDAREA, LITIGI

 

ARTICOLUL 27 – ASOCIEREA

1.    S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE poate constitui, singura sau impreuna cu alte persoane juridice sau fizice, romane ori straine, alte societati comerciale sau alte persoane juridice, in conditiile prevazute de lege si de prezentul act constitutiv, cu aprobarea Adunarii Generale a Actionarilor.

2.    S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE poate incheia contracte de asociere cu alte persoane juridice sau fizice, fara constituirea de noi persoane juridice, daca asocierea este destinata realizarii scopului si obiectului sau de activitate.

3.    Conditiile de participare ale S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE la constituirea de noi persoane juridice sau in contracte de asociere, se vor stabili prin actele constitutive sau prin contractul de asociere, care vor fi aprobate de Adunarea Generala a Actionarilor.

ARTICOLUL 28 – SCHIMBAREA FORMEI JURIDICE

1.    Schimbarea formei juridice se va putea face numai in temeiul Hotararii Adunarii Generale extraordinare a Actionarilor si cu indeplinirea tuturor formalitatilor prevazute de lege.

2.    Noua societate comerciala va indeplini formalitatile legale de inregistrare si publicitate cerute la infiintarea societatii comerciale.

ARTICOLUL 29 – DIZOLVAREA

1. Dizolvarea S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE va avea loc in urmatoarele situatii:

a.    declararea nulitatii;

b.   imposibilitatea realizarii obiectului sau de activitate;

c.    pierderea unei jumatati din capitalul social daca Adunarea Generala a Actionarilor nu decide reconstituirea capitalului social sau reducerea lui la suma ramasa;

d.   Hotararea Adunarii Generale a Actionarilor;

e.    deschiderea procedurii lichidarii juridice;

f.     alte cauze prevazute de lege sau de prezentul act constitutiv.

 

ARTICOLUL 30 – LICHIDAREA

Lichidarea S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE si repartitia produsului net al lichidarii, se fac in conditile legii si cu respectarea procedurii prevazute de lege.

ARTICOLUL 31 – LITIGII

1.    Litigiile de orice fel aparute intre S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE si persoane fizice sau juridice, romane sau straine, sunt de competenta instantelor judecatoresti de drept comun.

2.    Litigiile nascute din raporturile contractuale dintre S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE si persoanele juridice romane si straine pot fi solutionate si prin arbitraj, potrivit legii.

 

CAPITOLUL IX – DISPOZITII FINALE

 

ARTICOLUL 32 – DISPOZITII FINALE

1.    Prevederile prezentului Act Constitutiv se completeaza cu dispozitiile legale referitoare la guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, cu cele referitoare la societatile comerciale cu capital majoritar de stat, cu cele ale Legii societatilor comerciale, cu cele ale Codului Civil si Codului de Procedura Civila si ale celorlalte reglementari legale in vigoare.

2.    Modificarea Actului Constitutiv al S.C. ECO-SAL 2005 S.A. TARGOVISTE se face prin hotarare a Adunarii Generale a Actionarilor.

Prezentul Act Constitutiv va fi semnat de catre jr. Chiru Catalin Cristea, reprezentant al Cnsiliului Local Targoviste, unic actionar al S.C. ECO-SAL 2005 S.A. Targoviste.